Afaceri de la zero

Afaceri de la Zero. Liana Palaş, absolventă de marketing, a pus bazele Centrului Carusel la Târgovişte, căruia i-au călcat pragul până acum peste 100 de copii pentru programul de after school şi atelierele educative

01.03.2024, 00:06 Autor: Alexandra Matei

De luni până vineri, Centrul Carusel funcţionează ca after school, iar în weekend au loc atelierele educative de dezbatere, pictură şi limba engleză  Un abonament lunar pentru programul de after school costă 950 de lei, iar abonamentele cu patru şedinţe pentru ateliere sunt cuprinse între 150 de lei şi 200 de lei. 

Liana Palaş din Târgovişte a terminat Facultatea de marketing şi a hotărât să facă pasul către antreprenoriat cu Centrul Carusel, un proiect în zona de educaţie care oferă servicii de after school, dar şi activităţi educative, precum dezbatere, pictură sau limba engleză. Până astăzi, peste 100 de copii cu vârsta între trei şi 14 ani au călcat pragul centrului din Târgovişte.

„Carusel a pornit în 2022, în momentul în care am obţinut o finanţare europeană. Am visat întotdeauna că voi avea un astfel de centru pentru copii, dar nu m-am aşteptat să se materializeze atât de devreme. Scopul centrului a fost să aduc mai aproape de copii ceea ce eu nu am avut când eram mică la Târgovişte. Prin intermediul Centrului Carusel deschidem porţile copiilor între trei şi 14 ani la diferite activităţi, cum ar fi dezbaterile, limba engleză, pictură şi multe altele”, a povestit antreprenoarea.

Investiţia, mai spune ea, a venit integral din fonduri europene nerambursabile şi s-a ridicat la 60.000 de euro. Cei mai mulţi bani au mers către amenajarea şi dotarea centrului. De luni până vineri, Centrul Carusel funcţionează ca after school. În weekend au loc atelierele educative pe care le susţine Liana Palaş. În cursul săptămânii, precizează ea, copiii lucrează cu două cadre didactice specializate în învăţământul primar.

Aceasta spune că mereu a fost orientată către activităţi educative şi că de-a lungul timpului a învăţat lucruri pe care şi-a propus acum să le dea mai departe. Partea de mentorat, pentru ea, nu e neapărat o provocare, ci mai degrabă o dorinţă constantă de a ajunge mai aproape de sufletul copiilor. 

„Rezultatele lor sunt ceea ce mă motivează. E important să ştim nişte lucruri şi să le dăm mai departe, dar e şi mai important cum reuşim să facem asta. Acolo este adevărata bucurie.”

Astăzi, în mod constant, centrul din Târgovişte are 25 de copii şi zece grupe la after school, aceasta fiind capacitatea maximă a spaţiului. Copiii, menţionează fondatoarea, sunt împărţiţi în grupe de vârstă. 

Un abonament lunar pentru programul de after school laCentrul Carusel costă 950 de lei. În cazul activităţilor educative desfăşurate în weekend, preţurile încep de la 150 de lei pentru un abonament cu patru şedinţe de dezbatere şi ajung la 200 de lei pentru abonamentele cu patru şedinţe la atelierele de pictură şi limba engleză.

În viitor, Liana Palaş îşi doreşte să ducă Centrul Carusel în mai multe locaţii şi să îl extindă şi cu partea de grădiniţă şi învăţământ primar.

„Este un proiect care poate fi scalat uşor, care se poate extinde în zona de grădiniţă şi învăţământ primar. Cred că ne putem extinde chiar şi cu ateliere online. Probabil vom merge cu primele locaţii, în anii următori, în oraşe ca Ploieşti sau Piteşti”, a mai spus ea.

Provocarea cea mai mare ca antreprenor, afirmă aceasta, a fost să înţeleagă cum funcţionează toate mecanismele de business. „Pentru mine a fost o mare plină de rechini pentru că nu am ştiut de la început cum funcţionează lucrurile.” 

Însă, se consideră un antreprenor norocos pentru că proiectul său a reuşit să crească organic. Cea mai importantă lecţie pe care a învăţat-o, spune ea, a fost să aibă încredere în propriile forţe şi în instinctele sale.

„Trebuie să avem încredere în noi, să dăm frâu liber imaginaţiei şi să credem că putem să facem lucruri”, a conchis fondatoarea Centrului Carusel.


ZF şi Banca Transilvania au lansat proiectul Afaceri de la zero, o platformă dedicată micilor antreprenori, firmelor care au creat peste 1,7 milioane de locuri de muncă. 

⇔ Fiecare afacere de la zero este o poveste despre ambiţie, curaj şi determinare. Poveştile micilor antreprenori vor fi publicate în ZF şi pe platforma zf.ro/afaceri-de-la-zero.

⇔ În România sunt peste 500.000 de microîntreprinderi şi firme mici, unde lucrează 1,7 milioane de salariaţi, companii cu afaceri anuale de 70-80 mld. euro.

O campanie Ziarul Financiar Banca Transilvania