Afaceri de la zero

Afaceri de la Zero. Cum au crescut. Cristian Lăcraru a strâns în Şcoala IT peste 600 de cursanţi şi s-a orientat şi către crearea de conţinut pe care profesorii din alte şcoli îl pot folosi la clasă în timpul predării

21.09.2023, 00:06 Autor: Alexandra Matei

Publicul-ţintă al Şcolii IT îl reprezentau, acum patru ani, copiii cu vârste între 5 şi 12 ani, însă acum, prin crearea de conţinut, acesta s-a existins şi către elevii clasei pregătitoare, elevii de liceu şi chiar către mediul universitar.

Cristian Lăcraru, absolvent de Politehnică, a pornit de la zero Şcoala IT, un proiect în zona de educaţie prin care şi-a propus să aducă tehnologia mai aproape de copii, iar astăzi a ajuns la peste 600 de elevi în cadrul şcolii. Proiectul său a început cu cursuri de programare şi robotică pe care profesorii Şcolii IT le ţineau în şcoli private din Bucureşti însă în ultimii ani antreprenorul s-a orientat şi către crearea de conţinut pentru profesori, care să poată fi introdus în predarea materiilor de la clasă.

„Suntem într-un moment în care învăţăm să folosim din ce în ce mai bine tehnologia şi să facem laboratoare inteligente în şcoli. E important să creăm cât mai mult conţinut pentru profesori pentru ca ei să poată preda materia mai departe. Tehnologia ajunge către profesori, iar ceea ce îmi doresc este ca profesorii – indiferent că predau TIC, chimie, biologie sau educaţie fizică – să folosească acest conţinut”, a spus antreprenorul. Publicul ţintă al Şcolii IT îl reprezentau, acum patru ani, copiii cu vârste între 5 şi 12 ani, însă acum, prin crearea de conţinut, acesta s-a existins şi către elevii clasei pregătitoare, elevii de liceu şi chiar către mediul universitar. În cazul celor mici, care abia învaţă să scrie şi să citească, mai spune Cristian Lăcraru, se pot folosi diverse softuri în timpul orei de tehnologie care să îi ajute, spre exemplu, să identifice literele pe tastatură. Astfel, ei se obişnuiesc cu calculatoarele pe măsură ce acumulează informaţii la clasă.

Fondatorul Şcolii IT este de părere că orice profesor poate folosi conţinutul creat pentru a veni în completarea materiei predate, iar echipamente precum sisteme VR sau imprimante 3D nu ar trebui să lipsească de la nicio oră de curs de la şcoală.

„Partea foarte bună este nu mai vorbim despre şcoala viitorului, ci de şcoala prezentului. Cine îşi doreşte cu adevărat, poate folosi aceste echipamente în toate modurile posibile. E un moment extraordinar pentru a folosi tehnologia”, mai spune el.

În continuare, afirmă Cristian Lăcraru, proiectul se va concentra pe crearea de conţinut pentru şcoli. În paralel, Şcoala IT va continua şi cursurile de robotică şi programare, însă focusul va fi pe conţinutul creat pentru profesori.

Anul viitor, Şcoala IT, spune el, va trece cu siguranţă de 1.000 de elevi.

„Tehnologia este peste tot. Nu ai cum fără tehnologie şi nici nu ai de ce. Tehnologia, astăzi, înseamnă chiar şi maşina de spălat, iar copiii trebuie să înţeleagă această tehnologie”, a mai spus antreprenorul.


ZF şi Banca Transilvania au lansat proiectul Afaceri de la zero, o platformă dedicată micilor antreprenori, firmelor care au creat peste 1,7 milioane de locuri de muncă. 

⇔ Fiecare afacere de la zero este o poveste despre ambiţie, curaj şi determinare. Poveştile micilor antreprenori vor fi publicate în ZF şi pe platforma zf.ro/afaceri-de-la-zero.

⇔ În România sunt peste 500.000 de microîntreprinderi şi firme mici, unde lucrează 1,7 milioane de salariaţi, companii cu afaceri anuale de 70-80 mld. euro.

O campanie Ziarul Financiar Banca Transilvania