Afaceri de la zero

Afaceri de la zero. Liviu Bîrleanu a creat StarGift după zece ani în IT, iar în 2019 magazinul online de cadouri personalizate a ajuns la venituri de 1,2 mil. euro

11.02.2020, 00:07 Autor: Florentina Niţu

♦ Liviu Bîrleanu, antreprenorul din spatele StarGift, a lucrat timp de zece ani în domeniul IT până în 2016, când a creat un magazin online cu produse personalizate ♦ Afacerea a pornit de la zero, primele cadouri cu eticheta „StarGift“ fiind realizate chiar în propria casă, iar după aproape patru ani de activitate, a trecut pragul de vânzări de un milion de euro şi a ajuns la o echipă de zece angajaţi.

Liviu Bîrleanu a pus pe picioare businessul StarGift în 2016, iar astăzi magazinul online are în portofoliu peste 30 de categorii de obiecte personalizate, care atrag 6.000-7.000 de comenzi lunar şi au generat o cifră de afaceri de 1,2 milioane de euro în 2019. Ambiţia antreprenorului este de a „se muta“ mai aproape de clienţi cu ma­ga­zine fizice, dar şi de a explora universul „.com“.

„StarGift a pornit acum patru ani, în 2016, după o perioadă în care mă gândeam ce putem face să avem un business, un magazin online. Eu eram angajat de zece ani (în domeniul IT – n.red.) în aceeaşi companie, iar în 2015 a apărut ideea acestui business, când soţia mea a vrut să facă un cadou mai special, un calendar personalizat şi şi-a dat seama că este destul de dificil să-l facă la noi în ţară“, povesteşte Liviu Bîrleanu.

A fost o nişă pentru care au văzut poten­ţial de dezvoltare, îşi aminteşte el. Astfel, au achiziţionat cu 20.000 de euro câteva utilaje şi echipamente pentru gravat sau imprimat şi au început în propria casă să personalizeze diverse produse, primul fiind un calendar. Au continuat să realizeze căni cu diverse mesaje sau imagini, brelocuri, perne, ustensile de bucătărie sau şorţuri cu mesaje personalizate, desfăcătoare de bere ori chiar bere craft cu text personalizat, iar astăzi portofoliul StarGift numără peste 30 de categorii de obiecte personalizate ce pot fi oferite cadou. „Cel mai inedit produs a fost un sucitor de lemn cu un mesaj creat de soţie «Dragoş, sucitorul de minţi». Fiecare produs are o poveste în spate. Mesajul din spate contează, iar pe lângă varietatea de design, am lucrat şi la calitatea printului“, mai spune Liviu Bîrleanu, adăugând că acesta este un atu în faţa concurenţei.

Timpul scurt de livrare constituie un alt avantaj al platformei create de Liviu Bîrleanu, la fel şi posibilitatea de a merge în showroomul companiei, unde pot fi ana­lizate produsele şi se poate efec­tua inclusiv comandă din magazin.

Cele mai vândute produse ale companiei sunt cănile per­so­nalizate, care costă în medie 26 de lei, apoi pernele persona­lizate şi brelocurile. „Vinul perso­nalizat a fost pe locul patru în cele mai vândute produse. Berea perso­nalizată a prins foarte bine la publicul din România şi a fost pe locul cinci. În luna decembrie a fost unul dintre cele mai vândute produse.“

Cei mai mulţi clienţi ai companiei sunt din Bucureşti, Cluj, Constanţa, Timişoara, Iaşi, oraşe în care antreprenorul îşi propune să îşi deschidă puncte fizice de lucru în viitor.

„Într-o lună obişnuită avem 6.000-7.000 de comenzi. Am început de la zero, de acasă, iar acum avem propriul show­room, depozit şi zece angajaţi. În 2016 am avut o cifră de afaceri de 100.000 de euro, în 2017 de 500.000 de euro, iar apoi am trecut de milion de euro. În 2019 am avut o cifră de afaceri de 1,2 milioane de euro“, adaugă Liviu Bîrleanu.

Antreprenorul spune că în acest an se va concentra şi pe dezvoltarea zonei offline pentru a pregăti deschiderea unui magazin fizic într-un mall sau într-un centru comercial din Bucureşti.

„Noi trăim în offline, mall-urile se dezvoltă, iar oamenii merg acolo să facă cumpărături.“

Totodată, fondatorul StarGift îşi doreşte să dezvolte o altă nişă de produse personalizate, cea a bijuteriilor din aur şi argint, cu texte personalizate, gravate.  „Ne-am propus ca în doi sau trei ani să ajungem şi pe piaţa din afară. Ne dorim foarte mult, dar acum avem un impediment legat de costurile de livrare. Fie o să facem un hub de producţie într-o anumită ţară, fie producem aici şi livrăm cu curier rapid în ţările de lângă noi sau în Europa. O să începem cu paşi mici, nu se va materializa anul acesta, dar e în planul nostru de dezvoltare“, a conchis Liviu Bîrleanu, fondator al StarGift.


ZF şi Banca Transilvania au lansat proiectul Afaceri de la zero, o platformă dedicată micilor antreprenori, firmelor care au creat peste 1,7 milioane de locuri de muncă.  

⇒ Fiecare afacere de la zero este o poveste despre ambiţie, curaj şi determinare. Poveştile micilor antreprenori vor fi publicate în ZF şi pe platforma zf.ro/afaceri-de-la-zero.

⇒ În România sunt peste 500.000 de microîntreprinderi şi firme mici, unde lucrează 1,7 milioane de salariaţi, companii cu afaceri anuale de 70-80 mld. euro.

O campanie Ziarul Financiar Banca Transilvania