Afaceri de la zero

Afaceri de la Zero. Ionuţ Dragomir, fondatorul Evamar, un business în producţia de ambalaje biodegradabile: Am fost în firma mea consultant, vânzător, achizitor, şofer. Făceam totul

27.03.2023, 00:05 Autor: Miruna Diaconu

♦ Investiţiile de până acum în Evamar s-au ridicat la circa 400.000 euro, iar cea mai mare investiţie este în site-ul propriu, astfel încât platforma să poată gestiona relaţia cu clienţi din toată ţara.

Ionuţ Dragomir a pornit în 2015 un business cu gândul de a face consultanţă în management, însă planurile iniţiale s-au schimbat, iar Evamar a ajuns să activeze în piaţa ambalajelor biodegradabile. În 2022, compania Evamar Gold&Trade Company, care operează sub brandul Evamar a avut afaceri de 1,2 mil. euro. 

„Lucrurile nu au mers chiar aşa cum ne-am imaginat, am decis să mergem către nişa pe care, la început, nu am văzut-o foarte bine, nu erau oportunităţi. Având în vedere tot ce se întâmplă pe partea de mediu, reciclare şi partea de ambalaje cât mai sustenabile, am zis ulterior că va fi o direcţie de succes“, spune Ionuţ Dragomir.

Evamar oferă consultanţă companiilor concentrate pe zona de reciclare, dar se ocupă şi cu producţia de ambalaje biodegradabile prin intermediul partenerilor. Cu toate că businessul a pornit încă din 2015, anul 2019 a fost cel în care Ionuţ Dragomir a renunţat la jobul său şi s-a concentrat pe business. „Pandemia a fost o perioadă foarte bună pentru noi, am avut venituri destul de mari, iar clienţii şi-au dorit o schimbare şi stabilitate pe partea furnizorului de ambalaje. Atunci am trecut la un alt nivel şi am decis să nu mai lucrez singur pentru că nu aveam cum să dezvolt businessul mai mult de 30-40.000 euro pe an“. Astăzi, echipa Evamar numără nouă persoane, însă antreprenorul spune că a fost greu să găsească oameni pregătiţi.

Pe partea de producţie, Evamar colaborează cu 15 fabrici partenere, însă Ionuţ Dragomir îşi doreşte să achiziţioneze o fabrică cel puţin pentru a putea dezvolta businessul astfel încât să atingă o cifră de afaceri de câteva zeci de milioane de euro. „Producţia proprie există datorită faptului că noi am conectat fabricile, iar Evamar Grup controlează aceste secţii de producţie, ne ocupăm cu achiziţia materiei prime, cu proiectarea produselor.“

„Suntem în grup 15 fabrici, fiecare cu acţionarul ei“.

Evamar are şi două depozite aflate în zona Bucureşti-Ilfov, unul de circa 2.900 metri pătraţi, iar cel de-al doilea de aproape 1.200 metri pătraţi, însă antreprenorul spune că se gândeşte la un al treilea depozit.

Investiţiile de până acum s-au ridicat la circa 400.000 euro, însă cea mai mare investiţie este în site-ul propriu, astfel încât să poată ajunge la clienţi din toată ţara. Evamar are în portofoliul său jucători din HoReCa, dar şi diferite companii din zona de producţie care folosesc ambalaje biodegradabile.

Pe lângă clienţii din România, Evamar colaborează şi cu companii din Germania, Anglia sau Italia.

Ionuţ Dragomir are în plan să deschidă depozite regionale pentru ca produsele să ajungă mai repede la clienţii din ţară.

 

ZF şi Banca Transilvania au lansat proiectul Afaceri de la zero, o platformă dedicată micilor antreprenori, firmelor care au creat peste 1,7 milioane de locuri de muncă. 

♦ Fiecare afacere de la zero este o poveste despre ambiţie, curaj şi determinare. Poveştile micilor antreprenori vor fi publicate în ZF şi pe platforma zf.ro/afaceri-de-la-zero.

♦ În România sunt peste 500.000 de microîntreprinderi şi firme mici, unde lucrează 1,7 milioane de salariaţi, companii cu afaceri anuale de 70-80 mld. euro.

 

O campanie Ziarul Financiar Banca Transilvania