Afaceri de la zero

Afaceri de la zero. Doi tineri duc mai departe tradiţia producţiei de palincă dintr-un sat din Prahova şi vor să ducă brandul Origo în magazine din Europa

27.12.2023, 11:01 Autor: Mădălina Dediu Panaete

Brandul Origo este disponibil în băcănii, dar şi în magazinele din aeroportul Otopeni, dar cei doi tineri participă şi la târguri şi evenimente pentru a promova palinca învechită în butoaie de stejar.

Mihai Stroescu şi Ioana Preoteasa s-au cunoscut în Ştefeşti, judeţul Prahova, şi pentru că zona este cunoscută pentru producţia de palincă s-au decis să creeze un business în acest domeniu. Mihai a lucrat foarte mulţi ani în afara ţării, iar întoarcerea pe plaiuri mioritice a adus şi numele brandului - Origo redi at originem.

“Nu am avut experienţă în business dar mai mult de un an m-am documentat, am făcut naveta Italia-România pentru a avansa cu actele şi cu lucrările. Mai lucram la firma din Italia, mai cumpăram un cazan, mai cumpăram butoaie, mă gândeam la partea de promovare”, a povestit Mihai Stroescu în cadrul emisiunii Afaceri de la Zero. Cei doi tineri au început practic de la zero, având doar un garaj cu pereţii ridicaţi. Treptat au reuşit să termine construcţia, să se autorizeze şi să înceapă producţia de palincă care stă la învechit în butoate de stejar.

”Cea mai mare provocare pentru noi a fost practic să ne batem cu birocraţia, cu refuzuri, cu incertitudini, dar ne-a ajutat foarte mult inconştienţa vârstei. Practic, noi nu realizam ce se întâmplă. Ni se închidea o uşă, mergeam la următoarea şi eram şi relaxată fiind încă studentă”, a povestit şi Ioana, care adaugă că practic perseverenţa şi pozitivismul i-a ajutat, iar într-un an şi jumătate au reuşit să aibe distileria mult visată şi să obţină toate autorizaţiile.

Investiţia în distilerie şi în dezvoltarea brandului au depăşit 50.000 de euro, iar cei doi antreprenori şi-au împărţit rolurile în business, astfel că dacă de distilare se ocupă Mihai, de promovare este responsabilă Ioana. Deşi vor să ducă mai departe tradiţia producţiei de palincă din Ştefeşti, cei doi tineri au dat o notă modernă brandului prin design-ul sticlei. Nu le-a fost uşor să găsească un furnizor care să livreze puţine sticle având în vedere producţia mică de palincă realizată în primul an.

„Am reuşit să vorbim cu câteva fabrici din România, dar ne-au spus că o comandă minimă ar fi de 40.000 de sticle şi noi nu ne permiteam. Noi avem o producţie foarte mică, am căutat modele de sticle şi am găsit o sticlă din străinătate. Sticla este importată din Germania. Şi în funcţie de forma sticlei pentru că are o formă mai diferită, ne-am gândit cum ar arăta şi eticheta şi brand-ul, adică totul s-a concentrat asupra sticlei”, mai spune Ioana, care a fost cea care a gândit design-ul sticlei. Astăzi, brandul Origo este disponibil în magazinul online al producătorului, dar şi în băcănii şi în magazinele din aeroportul Otopeni.

”În următorii ani ne dorim să fim mult mai prezenţi în HoReCa, dar nu în ultimul rând pe piaţa din Europa, mai precis în diaspora. Oarecum aş vrea să ajung la toate acele magazine pe care le cunosc destul de bine, magazine româneşti care se află cam în orice ţară din Europa. De asemenea, ne dorim să facem şi distilate din mai multe fructe sau lichior, dar să intrăm şi pe partea de cocktailuri”, au mai povestit antreprenorii.

O campanie Ziarul Financiar Banca Transilvania