Afaceri de la zero

Afaceri de la zero. Denisa Dogaru le predă teatru copiilor de la 4 la 14 ani la Palatul Universul din Bucureşti şi merge spre afaceri de 100.000 de lei

10.03.2020, 00:07

Cu trei colaboratori care o ajută în acest moment, antreprenoarea vrea să-şi extindă afacerea, pentru a ajunge la un număr şi mai mare de clienţi şi să poată ţine cursuri în mai multe locuri din Bucureşti.

Denisa Dogaru, o tânără ab­sol­ventă de Actorie la UNATC, a început să pre­dea cursuri de teatru pentru copii din 2012, anul în care a terminat facul­ta­tea. Primii ani au fost de co­la­borare cu di­verse afterschool-uri şi gră­di­ni­ţe, însă în 2018 s-a gândit că ar putea să preia în propriile mâini această activitate. Aşa a apărut busines­sul „Cursuri de actorie cu Denisa Dogaru“.

„Nu-mi imaginam că joaca mea de-a Min­nie Mouse sau Albă-ca-Zăpada va de­ve­ni ceva mai serios. La început am avut zece co­pii la cursurile pe care le organizam pe cont propriu. Veneam cu bani de acasă pen­tru a putea plăti chiria sălii în care ţineam cursu­rile. În timp, cei care au venit m-au reco­mandat mai departe şi aşa am ajuns ca acum să am 50 de clienţi“, a povestit Denisa Dogaru la emisiunea online ZF Afaceri de la zero.

Investiţia ei a fost de circa 10.000 de lei, bani necesari pentru chirie, înfiinţarea firmei, materiale şi promovare.

O grupă este formată din opt copii, iar pentru grupele unde copiii au vârste de 4 pâ­nă la 6 ani, Denisa Dogaru are un colabo­ra­tor, pentru ca împreună să gestioneze mai bi­ne cursul. Cei mai mari copii care vin la cursuri au 14 ani.

„Începem cu o încălzire vocală şi corpo­ra­lă, care să ne introducă în starea de lucru. Totul este un joc. Gândesc cursurile ca pe o mo­dalitate de a dezvolta creativitatea. Creăm împreună poveşti.“

Un curs durează o oră pentru copiii cu vârste mai mici, în vreme ce pentru aceia mai mari durata este de o oră şi jumătate. Având deja aproape trei ani de experienţă, Denisa Dogaru şi-a format un public fidel, astfel că are printre cursanţi copii care vin încă de la început. O oră de curs costă 60 de lei pentru copiii mari şi 65 de lei pentru cei mici, deoarece sunt doi coordonatori implicaţi. Frecvenţa este de o dată pe săptămână.

„Cifra de afaceri a fost de 60.000 de lei în 2019. Marele avantaj este că fac ceea ce îmi place. Am pornit de la zero, mi-am făcut site-ul singură, fără să fi avut experienţă. M-am luptat foarte mult cu mine să trec de ide­ea că e greu să faci un business“, spune Denisa Dogaru.

Cu trei colaboratori care o ajută în acest moment, antreprenoarea vrea să-şi extindă afacerea, pentru a ajunge la un număr şi mai mare de clienţi şi să poată ţine cursuri în mai multe locuri din Bucureşti. În acest sens însă are nevoie de o echipă mai ex­tinsă, către care să delege unele activităţi.

„Există o preocupare tot mai mare a părin­ţilor pentru cursuri de acest tip. Eu ţin cursuri şi sâmbăta, iar acestea sunt cele mai aglomerate zile.“

În gestionarea businessului, o ajută soţul ei, Cozmin Serghei, cel care se ocupă de partea administrativă, de buget, de facturi, preţuri şi organizare.

Înainte de business, Denisa Dogaru a cola­borat cu Teatrul Evreiesc de Stat, Teatrul Naţional Bucureşti, a făcut spec­tacole independente şi dublaj pentru desene animate. Recent, după ce a reuşit să-şi pună afacerea pe picioare, a debutat ca dramaturg.

„Ne-am propus ca în 2020 să creştem numărul de clienţi, să ajungem la o cifră de afaceri de 100.000 de lei şi să ne diversificăm activitatea cu introducerea unor workshopuri pentru cadrele didactice şi pentru oricine îşi doreşte să aplice metode teatrale în educaţie“, spune Denisa Dogaru.

alina.vasiliu@zf.ro


ZF şi Banca Transilvania au lansat proiectul Afaceri de la zero, o platformă dedicată micilor antreprenori, firmelor care au creat peste 1,7 milioane de locuri de muncă.  

Fiecare afacere de la zero este o poveste despre ambiţie, curaj şi determinare. Poveştile micilor antreprenori vor fi publicate în ZF şi pe platforma zf.ro/afaceri-de-la-zero.

În România sunt peste 500.000 de microîntreprinderi şi firme mici, unde lucrează 1,7 milioane de salariaţi, companii cu afaceri anuale de 70-80 mld. euro.

O campanie Ziarul Financiar Banca Transilvania și Vodafone

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.