Afaceri de la zero

Afaceri de la Zero. De la un singur semn de carte, Antoanela Masalagiu a ajuns să realizeze sute de ornamente şi bijuterii lunar, dar îşi doreşte să depăşească graniţele ţării

06.01.2023, 00:06 Autor: Miruna Diaconu

Antreprenoarea are în plan să îşi listeze produsele pe o platformă internaţională de e-commerce, iar pentru a face faţă unui volum mai mare de comenzi vrea să angajeze pe cineva.

Antoanela Masalagiu a pornit un mic business numit Cu drag, Antoanela de la un singur semn de carte, iar astăzi realizează sute de bijuterii şi ornamente, însă planurile ei ţinesc extinderea în afara ţării. În 2020, Antoanela Masalagiu a realizat un semn de carte diferit faţă de ceea ce se găsea la acel moment în piaţă, iar de acolo i-a venit ideea să comercializeze astfel de produse.

„Nu a mers aşa cum mă aşateptam eu, dar în decembrie 2021 m-am gândit să realizez ornamente de brad din lut cu uscare la aer. Mi-am dorit un brad fără ornamente din plastic, nu se găseau prea multe. M-am gândit că îşi doreşte şi altcineva să aibă parte de aceste ornamente. Am avut un succes mai mare decât mă aşteptam. Oamenii au fost foarte receptivi, mai ales că am incercat să aduc ceva nou pe piaţă”, spune antreprenoarea. 

Ulterior, Antoanela Masalagiu a început să realizeze şi diverse bijuterii. Investiţia iniţială în business a fost de doar 2.500 lei, bani care au mers către achiziţionarea de materiale pentru realizarea produselor. „M-am documentat foarte bine înainte de tot ce am nevoie şi am preferat să fac această investiţie şi să mă asigur că am tot ce îmi trebuie ca să creez produsele fără probleme”, spune ea. În ultimele luni, Antoanela Masalagiu a realizat peste 500 de ornamente şi 200 de perechi de cercei, fiind şi primul an în care a participat la un târg de Crăciun. Capacitatea de producţie depinde foarte multe de perioada anului, în timpul sărbătorilor, fiind o cerere mai mare faţă de restul anului. În medie, între 50 şi 100 de clienţi achiziţionează lunar produse Cu drag, Antoanela. Antreprenoarea a urmat cursurile Facultăţii de Psihologie din Constanţa, iar ulterior a lucrat ca decorator floral.

Ea îşi doreşte să extindă businessul şi în zona de evenimente, cu produse specifice decorării diverselor evenimente.

Mai mult, antreprenoarea îşi doreşte să meargă cu produsele şi în afara ţării.

„Îmi doresc să mă extind internaţional, să vând ceea ce voi face în momentul respectiv. Cu drag, Antoanela va avea parte şi de un rebranding începând cu acest an se va transforma în AMAS Design & Events ca să pot să mă extind internaţional. Numele actual nu îmi permite o plajă foarte mare de clienţi, mă limitează doar la teritoriul României”, explică Antoanela Masalagiu.

Ea are în plan să îşi listeze produsele pe o platformă internaţională de e-commerce, iar pentru a face faţă unui volum mai mare de comenzi vrea să îşi găsească un ajutor.

 


ZF şi Banca Transilvania au lansat proiectul Afaceri de la zero, o platformă dedicată micilor antreprenori, firmelor care au creat peste 1,7 milioane de locuri de muncă. 

Fiecare afacere de la zero este o poveste despre ambiţie, curaj şi determinare. Poveştile micilor antreprenori vor fi publicate în ZF şi pe platforma zf.ro/afaceri-de-la-zero.

În România sunt peste 500.000 de microîntreprinderi şi firme mici, unde lucrează 1,7 milioane de salariaţi, companii cu afaceri anuale de 70-80 mld. euro.

 

 

 

O campanie Ziarul Financiar Banca Transilvania