Afaceri de la zero

Afaceri de la Zero. Alexandra Vasile a început să creeze obiecte handmade acum mai bine de un deceniu şi a deschis Dido Handmade, un magazin online în care a strâns câteva mii de produse

06.02.2024, 00:05 Autor: Alexandra Matei

♦ Portofoliul Dido Handmade cuprinde semne de carte, agende personalizate, cutii de bjuterii sau obiecte vestimentare pentru femei şi copii ♦ Preţurile produselor pornesc de la 25 de lei şi ajung la aproximativ 300 de lei ♦ Cel mai bine se vând semnele de carte şi eşarfele pictate.

Alexandra Vasile a fost business manager pentru o companie din domeniul IT, iar în 2015 a simţit că e momentul să facă o schimbare în viaţa ei şi atunci a dat frâu liber creativităţii, pornind magazinul online Dido Handmade cu obiecte handmade.

Totul a pornit de la o primă cutie de bijuterii pe care ea a realizat-o, după care au urmat diverse alte obiecte făcute în atelierul său, iar până astăzi în portofoliu s-au strâns câteva mii de produse.

„Ideea a apărut în 2013-2014, însă oficial Dido Handmade a pornit în 2015. Totul a plecat de la ceva ce am achiziţionat – un obiect realizat manual pe care mi-l doream pentru una dintre camerele casei. L-am studiat şi apoi mi-am propus să creez şi eu un astfel de obiect. Primul obiect pe care

l-am făcut eu a fost o cutie de bijuterii. Înainte de acest proiect am fost business manager pentru o companie din domeniul IT. Întotdeauna am cochetat şi cu latura artistică, deşi sunt o persoană cu înclinaţie spre ştiinţe reale, matematică, fizică. Însă, în acel moment, am simţit că e nevoie să fac această trecere“, a povestit fondatoarea magazinului Dido Handmade.

Investiţia iniţială, îşi aminteşte ea, s-a ridicat la aproximativ 5.000 de euro. Primii bani au mers către achiziţia de materie primă şi către cursuri de pictură şi alte tehnici conexe.

Alexandra Vasile a creat o linie de produse cu specific ornamental – precum tablouri sau tăvi pentru cafea -, a devenit cunoscută prin participarea la mai multe evenimente de profil şi a decis să dezvolte mici colecţii care să susţină linia de bază. Pe parcurs, în portofoliu a adăugat bjuterii, portofele sau cămăşi.

„În portofoliu avem semne de carte, agende personalizate, cutii de bjuterii sau obiecte vestimentare pentru femei şi copii. Produsele vedetă sunt semnele de carte şi eşarfele pictate“, a adăugat antreprenoarea.

Într-o lună, ea poate crea între trei şi 20 de produse, în funcţie de complexitatea obiectelor respective. Cele mai multe dintre ele sunt făcute din materiale naturale, cum ar fi lemn, bumbac sau sticlă.

Preţurile produselor cu eticheta Dido Handmade pornesc de la 25 de lei şi ajung la aproximativ 300 de lei, după cum spune fondatoarea.

Două dintre cele mai mari provocări pe care Alexandra Vasile le-a întâmpinat ca mic antreprenor în domeniul creativ au fost legislaţia românească şi educarea publicului spre obiectele în serie mică, handmade.

„Legislaţia românească este în continuare o provocare. Apoi, a fost o perioadă în care toţi am fost obişnuiţi cu acele produse de serie şi a fost complicat să educăm publicul spre partea artizanală şi să facem oamenii să aprecize produsele handmade.“

În această perioadă, ea se concentrează pe realizarea produselor pentru târgul de mărţişoare la care va fi prezentă de pe 9 februarie până pe 8 martie. Acesta va avea loc în incinta Afi Palace Cotroceni.

În viitor, Alexandra Vasile îşi doreşte să dezvolte şi o minicolecţie pentru bărbaţi, să deschidă un punct fix de vânzare şi să mărească echipa.

 

ZF şi Banca Transilvania au lansat proiectul Afaceri de la zero, o platformă dedicată micilor antreprenori, firmelor care au creat peste 1,7 milioane de locuri de muncă. 

♦ Fiecare afacere de la zero este o poveste despre ambiţie, curaj şi determinare. Poveştile micilor antreprenori vor fi publicate în ZF şi pe platforma zf.ro/afaceri-de-la-zero.

♦ În România sunt peste 500.000 de microîntreprinderi şi firme mici, unde lucrează 1,7 milioane de salariaţi, companii cu afaceri anuale de 70-80 mld. euro.

 

 

O campanie Ziarul Financiar Banca Transilvania