Pe unul dintre copaceii care compun padurea de paradoxuri a Romaniei dintotdeauna, dar mai ales din postceausism, scrie asa: din cat e nevoie de mai multa informatie, noi o refuzam sau o malformam, in numele ideii ca multimilor le trebuie divertisment, nu adevaruri. Si doi: daca-i amintesti sfintei ignorante tocmai dulceata, risti sa-i trezesti animalitatea, trezindu-te la randu-ti, tu, conducator, intre coltii pana atunci bine ocupati cu buna rumegare a loazirului indobitocitor.
Asta mi s-a explicat, cu o dulce-amuzata ingaduinta, in doua randuri. Prin 1991-1992, cand, lucrand la o gazeta, mi-am dorit o retea de corespondenti externi printre romanii stabiliti in afara, care sa ne trimita cat mai multa informatie obiectiva, dar trecuta prin propria-le subiectivitate, o subiectivitate indeajuns de experimentata si credibila pentru a fi cat mai nuantat si profitabil receptata. La ce bun? mi s-a replicat. Iar a doua oara, in 1999, cand ma nimerisem "consilier pe probleme de comunicare" in TVR si am propus o emisiune de 5-10 minute pe zi, imediat inainte de stirile de la ora 19, dedicata integrarii europene. O pastila de Europa inainte de masa de seara. Pai daca afla romanii cum devine cu Europa, adio vointa de integrare, cam asta a fost morala Conducerii in fabula cu pricina. Cum ar veni: mai bune rachiurile decat achiurile!
Am facut aceasta lunga introducere ca... omagiu piezis, dar sincer, pentru seninatatea exploziva si admirabilul curaj continute in paginile americane ale lui Andrei Brezianu*. Zece-douazeci de atari vointe de adevar occidental, de atari experiente si condeie daca am avea, apoi intr-un singur an ne-am lamuri pe ce lume trebuie sa navigam.
La 70 de ani de viata si 50 de anglistica, Andrei Brezianu e stabilit in SUA de doua decenii, a condus intre 1991-2001 sectia romana de la postul de radio Vocea Americii, apoi Catedra de studii romano-basarabene de la Foreign Service Institute din Arlington-Virginia. Sub un titlu neutru, jucat, voit retro si oficial, cartea de fata este dinamita curata. Dupa o suta de pagini de placut menuet printre cutare dovezi de ecumenism crestin la Gala Galaction si un justificat encomion al geniului de traducator pe care l-a avut Corneliu M. Popescu, printre incunabulele de la biblioteca Batthyaneum si meandrele biografiei monseniorului Vladimir Ghika, ori cu Joyce, Lenin si Tristan Tzara ipostaziati scenic de Tom Stoppard intr-o cafenea elvetiana, (oarecum in vecinatate cu Soljenitan din Lenin la Zurich), calcam brusc in campul minat al discriminarii politice.
Doua hybris-uri caracterizeaza astazi America, lumea care "de la Mac Donald la Madonna, de la Microsoft la Flower Power, de la Ice-T la Body Count isi pune pecetea pe fata culturii mondiale. Amandoua prezinta in maniere distincte trasaturile unui exces: pe de o parte, un hybris al excelentei in toate domeniile de realizare a umanului; pe de alta parte, un soi de iacobinism postmodern, un hybris revolutionar si rebel, actionand de jos in sus prin contestarea a tot ceea ce Vestul, in ipostaza europeana si americana, a plasat mai inalt, prin infaptuirile sale, in lungul urcus al secolelor". Asa aflam ca, in 1992, "aripa PC a culturii americane l-a denuntat cu virulenta critica pe Columb ca pe un personaj odios, vrednic de pedepsele infaptuitorilor de genocid", exaltarea Africii mergand recent "pana la avansarea aberatiei potrivit careia radacinile milenare ale culturii europene clasice, pe nedrept considerate a-si fi tras sevele din vechea Elada, provin in realitate din zestrea spoliata de greci a Africii negre". Asa aflam de controversa starnita in 1999 de expozitia Sensation de la Brooklyn Museum of Art, cand Fecioara Maria a fost "ornamentata cu balegar si inconjurata de elemente decorative cu trimitere obscena. Dincolo de aspectul continutului profanator, simptomul dejectiei, al excrementului si al uratului, ridicate la treapta de artefact, genereaza intrebari fundamentale" cu privire la ierarhiile artei de azi.
Scatofilia, mizofilia, pansexualismul si mizerabilismul dominante in poezia si proza douamiistilor valahi vor avea, din pacate, serios de invatat din fenomenul contra-cultural citat la p. 161, unde se vorbeste de miscarile "de inspiratie egalitar-populista, al caror scop este sa acrediteze o noua scara multiculturala de valori, bazata pe relativizarea ierarhiilor traditionale". Ca si din ideea feministei Shere Hite, v. p. 182, cum ca familia de tip nuclear - tata, mama, copil - ar constitui o frana in calea progresului uman. De altfel, fata de 1960, numarul celor nascuti in familii fara tata a crescut cu 400% in America!
"Exista in fapt doua Americi: cea reala, a majoritatii tacute, hranita mai departe de spiritul traditional al vechilor valori iudeo-crestine, si cealalta, de gigantica vizibilitate", cea vizata de James W. Ceasar in Reconstructing America. Andrei Brezianu il citeaza in regim de urgenta pe James Ceasar (ca si argumentele alarmante din Omul recent patapievician): "America trebuie redobandita din mainile celor care au facut din insusi numele ei un simbol pentru grotesc, stupiditate, dezmat, cruzime, derizoriu, necioplire, emasculare, dezradacinare".
*) Andrei Brezianu, Itinerarii euro-americane, Editura Albatros, 222 pag.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
