Absolventă a Facultăţii de Geografie din cadrul Universităţii din Cluj Napoca, iar în 1995 a Institutului European de Jurnalism “Robert Schuman” de la Bruxelles, trăieste din 1999 în Italia. S-a stabilit la Torino în 2002, când începe colaborarea cu suplimentul săptămânal al cotidianului „La Stampa” (până în anul 2010) şi cu postul local Radio Torino Popolare (până la închiderea acestuia, în 15 octombrie 2009).Colaborează la o serie de proiecte jurnalistice cum ar fi Migranews, Passaporto, Metropoli, iar din 2004, alături de Franco Carcillo, director al serviciilor web din cadrul Primăriei din Torino, pune bazele portalului în limba română al Primariei din Torino www.comune.torino.it/ro, singura experienţă de acest gen din Italia. Din 2005 colaborează cu organizaţia non guvernamentală Cospe din Firenze, devenind asociat cu drept de vot ţn 2013. În 2008 devine primul jurnalist cu pasaport străin înscris în Ordinul ziariştilor din Piemonte, această înscriere constituind un precedent extrem de important în lupta pentru recunoaşterea profesională a ziaristilor străini în Italia. În 2010 devine preşedintele grupului de specializare ANSI din cadrul Federaţiei Nazionale a Presei italiane. În 8 ianuarie 2013 depune juramantul de credinţă în faţa aceluiaşi Franco Carcillo, care, în calitate de Director în cadrul Primăriei din Torino, are calitatea de a-i înmâna Constituţia italiană, acordându-i a doua cetăţenie, cea italiană.
-Doamnă Viorica Nechifor, din iarna anului 2010 conduceţi nou înfiinţata atunci Asociaţie Naţională a Presei Interculturale – Ansi, un fel de sindicat al ziariştilor străini din Italia. Cum şi de ce a apărut această organizaţie?
- Ca să vă răspund la întrebare, trebuie să vă vorbesc un pic despre ce înseamnă să fii ziarist în Italia. Legea care stă la baza Ordinului ziariştilor italieni (Asociaţia noastră profesională) datează din 1963: mai exact legea n.169 din 3 februarie 1963. Articolul 45 din această lege stabileşte că nimeni nu poate avea titlul de ziarist şi nici nu poate exercita meseria de ziarsit, dacă nu este înscris în ordinul profesional. În ordinul ziariştilor există două categorii distincte: profesioniştii, adică cei care în viaţa lor fac doar munca de ziarist şi publiciştii, respectiv cei care publică articole jurnalistice, însă au o alta meserie de bază. Ca să devii profesionist, este obligatorie susţinerea unui examen, după ce candidatul, absolvent al unei şcoli de jurnalism şi-a efectuat un stagiu de practică într-o redacţie jurnalistică. Ca sa te poţi înscrie în Ordin, pe lista publiciştilor, este necesar să demonstrezi ca ai scris şi ai semnat un numar de articole, ai nevoie de o scrisoare din partea directorului responsabil, care declară şi că te-a platit pentru acele articole. Trebuie apoi să demonstrezi că pentru acei bani pe care i-ai primit din această muncă, ai plătit taxe. Până aici toate bune şi frumoase. Legea 169 mai prevedea acum 40 de ani că mai este obligatorie cetăţenia italiană.
Dupa anii‚ 80, când Italia a început să cunoască fenomenul imigratiei, situaţia n-a mai fost cea din 1963, când singurii ziarişti neitalieni erau corespondenţii redacţiilor străine. În 2005 Ministerul Justitiei din Italia a emis un document care stabileşte clar că cetăţenia italiană nu-l poate impiedica pe un cetăţean de origine straină, care îndeplineşte toate condiţiile cerute italienilor, să desfăşoare activitate jurnalistică sau să se înscrie în Ordinul ziariştilor, pe listele profesioniştilor sau publiciştilor. La 8 ani de la publicarea acestui document, primul lucru pe care secretara de la Ordinul regional ţi-l cere când te prezinţi să faci cerere de înscriere, este paşaportul italian. Eu am ajuns în Italia în 1999, am rămas fără permis de şedere până în 2002, iar în 2003 am primit bucata de hârtie care reglementa şederea mea în Italia. Din 2002, înainte de a primi documentul, am contactat redacţia ziarului La Stampa din Torino care mi-a încredinţat, după multe insistenţe din partea mea, o rubrică în limba română pe suplimentul săptămânal al cotidianului. Colaborarea a durat 10 ani. Am contactat şi un post de radio, marea mea dragoste, Radio Torino Popolare, care avea o redacţie multiculturală, la care am colaborat 5 ani, până la închiderea acestui post de radio. Am participat la proiecte în mass media, citez doar câteva: agenţia de ştiri Migranews (2004), portalul Passaporto care ulterior s-a transformat într-un supliment săpatămânal al ziarului Repubblica. Se intitula Metropoli şi a fost, după experienţa mea în radio, cea mai frumoasă experienţă pe care am avut-o în mass media italiană. Din 2005 a început şi aventura mea fantastică în redacţia web a Primăriei din Torino. Am început, aşadar, să realizez, ca la fel ca mine, alte câteva sute de persoane făceau munca de ziarist, fără a avea însă o recunoaştere formală. Aşa s-au pus bazele ANSI: întâlniri, cereri de înscriere la diferitele ordine profesionale, refuzuri şi uşi trântite în nas.
Am încropit in 2005 o platformă a mass media multiculturale, care însă avea un păcat fundamental: nu avea personalitate juridică, deci cine dorea să intre în contact cu noi pentru diferite proiecte, nu avea un interlocutor. Au urmat ani de muncă, în 2008 am reuşit să mă înscriu, prezentand un dosar stufos la Ordinul Jurnaliştilor Piemont, pe lista publiciştilor şi aceasta înscriere a creat un precedent. Alte înscrieri s-au produs în toată Italia, am creat un grup de ziarişti înscrişi şi în februarie 2010 am lansat oficial ANSI Associazione Nazionale Stampa Interculturale, Asociatia Naţională a Presei interculturale. Vreţi să ştiţi care a fost punctul nostru de fortă într-o ţară în care ziariştii sunt o castă? Contactele europene. A fost prezent preşedintele de atunci al IFJ (International Federation of Journalists), Aidan White, care şi-a început discursul spunand: „ANSI? Extremely good news from Italy”. Sigur că am avut ajutor şi suport din partea sindicatului ziariştilor, a lui Roberto Natale, care a susţinut ca ANSI să fie un grup de specializare în interiorul Federaţiei şi nu o asociaţie plasată în exteriorul breslei, COSPE, o ONG care ne-a sprijinit de la început, ordinele regionale cu deschidere spre lumea din afară. A fost o aventură lungă, dar rezultatele ne răsplatesc.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
