Conflictul economic dintre Madalin Voicu si statul roman, purtat in jurul viorii Stradivari la care a cantat maestrul Ion Voicu, conteaza prea putin din punctul de vedere al acestei rubrici. Si cu atat mai putin ne intereseaza cine va iesi victorios in fata tribunalelor, ori daca vioara amintita va fi vanduta mai departe ca o afacere de familie, ori va fi instrainata de Ministerul Culturii in interesul bugetului national.
Ceea ce ramane mereu important este ca, prin hartuielile si tranzactiile acestea, nu se ridica nici macar un capat din valul ce acopera secretul viorii-minune. Acum, ca si cu patru veacuri in urma, tot nu se stie daca vestitul lutier italian, ca sa obtina din cutia instrumentelor sale sunete de o perfectiune divina, isi fierbea cumva lemnul in sange de dragon din Padurea Neagra a Nordului, ori si-l trata cu alifie de pasare maiastra din luncile fluviului Pad. Si in stravechime interesele producatorilor erau mari, iar secretul de fabricatie bine pazit, pentru ca spionajul economic al firmelor concurente sa nu aiba niciodata acces la el.
In ce-l priveste pe Antonio Stradivari, lucrul acesta chiar i-a reusit de minune. Cu tehnica noastra avansata, laboratoare serioase se straduiesc sa-i smulga misterul ingropat in moarte. Ceea ce si alti lutieri
s-au silit sa ghiceasca, mai putin inzestrati ca dotari tehnice si mai dupa ureche. Dar, e adevarat, dupa o ureche foarte fina, caci altfel nu se explica cum de au aparut in timp atat de multe imitatii: viori, viole, violoncele care pastreaza forma inspirata, data de cremonez. Ii pastreaza chiar si numele, inscris in lemnul lacuit, spre bucuria plina de amagitoare speranta a colectionarilor si spre enervarea organizatorilor de licitatii.
Se pare ca avem si noi, romanii, un amestec in vechea industrie de instrumente geniale, intrucat au aparut unele dovezi ca lemnul pentru viorile Stradivari si Amati provenea din padurile bucovinene de la Putna. Era lemn taiat si prelucrat dupa un ritual mistic de catre calugarii lutieri ai locului. Ca sa explice faptul ca ortodocsii Bucovinei erau interesati si de muzica instrumentala, nu doar de cantecele religioase interpretate vocal, istoricii mai noi ai religiilor aluneca pe radacina fenomenului pana la Sfantul apostol Andrei. In prima faza de raspandire a crestinismului, acesta ar fi adus ucenicilor sai de la nord de Dunare nu doar tehnici iudaice stravechi de construire a templelor, ci si obiceiul, pierdut in alte arii geografice ale ortodoxiei, de a interpreta anumite parti ale traditiei amestecate, iudeo-crestine, pe muzica instrumentala.
La prima vedere totul pare o legenda frumoasa. Numai ca urmele comertului cu lemn de viori bucovinean pot fi urmarite spre Viena si mai departe, spre Cremona. Interesante sunt si rigorile ritualice cu care era ales copacul (pinus cembra) destinat fetei viorii si perechea sa solitara, un paltin argintiu din care se confectiona spatele instrumentului. Taierea lemnului viu, alegerea partii de trunchi cu rezonanta cea mai buna, felierea absolut riguroasa a butucului selectat si tratarea bucatilor astfel obtinute cu ingrediente surprinzatoare, precis dozate cantitativ, par sa ne ofere o solutie pentru viorile de Cremona si sa indice un traseu posibil al lemnului ce le era destinat.
Stradivarius nu figureaza in registrele bisericilor din Cremona in anii 1644 si 1649, cand, cu o regretabila ezitare, apreciaza istoriografia moderna ca s-ar fi nascut. Pentru un vechi si dovedit cremonez, lucrul acesta poate sa insemne ca aparitia sa in lume s-a produs nu in orasul propriu-zis, ci intr-o parohie sateasca din vecinatate. Un destin ciudat l-a urmarit si in moarte: pe cat de nestirbite i-au ramas gloria si numele, mai mult chiar decat ale maestrului sau Nicol? Amati, in atelierele caruia si-a facut mana si priceperea tehnica, pe atat de anonime i-au ajuns urmele fizice. Biserica San Domenico, unde a fost inmormantat dupa o viata lunga si rodnica (doar Guarneri il concureaza in faima mondiala de constructor de viori), s-a demolat in 1868, iar ramasitele ilustrului lutier au ramas, cu acel prilej, neidentificate. Revansa ii vine din faptul ca 650 dintre cele peste 1.100 de instrumente construite de el supravietuiesc pana astazi. Si nu oricum, ci intr-o excelenta conditie muzicala. Mstislav Rostropovici canta la un violoncel Stradivari, Orchestra Filarmonica din Viena se poate lauda cu cateva instrumente cumparate pentru ea, pe bani grei, de banci si de alti sponsori, iar regele Spaniei are in colectiile sale doua viori, doua violoncele si o viola, pe care le expune pentru public Muzeul Muzical din vechiul Palacio Real din Madrid.
Daca in aceste instrumente nemuritoare este prezenta cumva si inima calugarilor lutieri din Bucovina, faptul ar avea pentru noi o valoare simbolica, iar norocul harazit temporar artei interpretative a lui Ion Voicu s-ar putea lega in mod direct de intoarcerea uneia dintre minunile tehnico-artistice ale lumii muzicale pe pamantul de unde va fi plecat in lume lemnul viu al sunetelor sale nepieritoare.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
