Ziarul de Duminică

Viaţa cuplurilor fericite/ de Ziarul de duminică

Viaţa cuplurilor fericite/ de Ziarul de duminică

Autor: Ziarul de Duminica

23.06.2016, 23:53 84

Yvon Dallaire

Secretul cuplurilor fericite

Cum să depăşim crizele şi conflictele din cuplu

Tratat de psihologie a cuplurilor fericite

Editura Philobia

Traducere de Raluca-Mihaela Dincă. Prefaţă de Jacques Salomé. Colecţia Familia.

Vrei să ai dreptate sau să fii fericit?
Unele cupluri sunt fericite doar la începutul relaţiei, în timp ce altele reuşesc să-şi păstreze fericirea pe termen lung. Partenerii cuplurilor fericite trec prin aceleaşi momente dificile şi au aceleaşi surse generatoare de conflict ca şi perechile nefericite. Se confruntă cu neînţelegeri în privinţa problemelor fundamentale, dar se ceartă şi când vine vorba de cine ţine telecomanda, de felul în care îşi petrec weekendul…
De ce unii reuşesc acolo unde majoritatea eşuează? Psihologii au descoperit că perechile fericite au anumite comportamente, strategii, atitudini şi credinţe care le lipsesc celoralţi şi care le ajută să depăşească momentele de criză şi conflictele inevitabile vieţii în doi.
Această carte prezintă în detaliu observaţiile psihologilor şi ne învaţă cum să evităm capcana rutinei în cuplu şi cum să ne transformăm relaţia într-un spaţiu de împlinire personală, conjugală şi familială. Fericirea se învaţă şi se construieşte, reprezentând o alegere de viaţă.

„Există cupluri fericite, şi cu toţii am întâlnit astfel de pe­rechi – scrie prefaţatorul –, dar, aşa cum vom descoperi în cartea extrem de bine structurată a lui Yvon Dallaire, aceste cupluri nu sunt neapă­rat cele care afirmă sus şi tare că sunt fericite. Un cercetător, specialist în relaţia de cuplu, nu se poate mulţumi cu mărturia celor care declară că trăiesc fericiţi de 20, 30 sau 40 de ani! sau care îşi definesc înţelegerea în cuplu pornind de la satis­facţia personală ca au câştigat lozul cel mare căsătorindu-se cu sufletul pereche ori care se bazează pe fidelitatea partene­rului lor sau pe a lor. Datoria lui e să-ncerce să înţeleagă mai bine de ce anumite cupluri se închid în nefericire, iar altele parcă înfloresc, apropiindu-se de ceea ce numim fericire.

Autorul, psiholog şi sexolog foarte cunoscut în ţările francofone, ne dezvăluie că, de fapt, cuplurile fericite au nu numai o istorie personală, ci şi o istorie de cuplu plină de semnifica­ţii, o istorie animată zilnic de comportamente prin care reu­şesc să treacă peste neînţelegerile şi conflictele inevitabile din viaţa în doi. Cuplurile de genul acesta au ştiut să se întoarcă în timpul crizelor la valorile fundamentale de la începuturi şi să menţină un anumit grad de coeziune în faţa acelor forţe de separare care acţionează de-a lungul vieţii în doi.

Cuplurile fericite trec prin aceleaşi etape, prin aceleaşi con­fruntări, prin aceleaşi momente de cumpănă ca şi celelalte cu­pluri, numai că ele reacţionează altfel în situaţii conflictuale: nu întreţin diferendele şi totodată acceptă diferenţele. După cum ne spune autorul, asemenea cupluri au o inteligenţă emoţională mai deschisă şi, inspirai de această lectură stimu­latoare, îmi vine să spun că au şi o inteligenţă relaţională mai ridicată, mai concretă, mai ancorată în realitate decât celelalte cupluri care îşi dezvoltă cu îndârjire mecanisme autodistruc-tive şi întreţin scenarii repetitive în care se împotmolesc, se îneacă sau se resemnează.

Absolut nimeni nu e pregătit să se căsătorească; căsătoria în sine e cea care ne pregăteşte de căsătorie. Pornind de la această axiomă, care mi se pare cu totul justă, Yvon Dallaire ne arată, ne demonstrează foarte coerent şi sigur, bazându-şi convingerea nu numai pe experienţa sa practica de terape­ut de cuplu, ci şi pe lucrările mai multor cercetători (care ar merita să fie mult mai cunoscuţi), că aceste cupluri fericite au ştiut să stabilească un echilibru între momentele de fuziune (satisfacerea reciprocă a dorinţelor şi a nevoilor) şi momen­tele de distanţare, de separare (atunci când pot trăi sentimen­tul lipsei celuilalt, al dorului, şi-şi pot regăsi apetenţa de a se revedea). Astfel de cupluri vor putea trece de la fuziune (dispariţia diferenţelor) la stadiul de intimitate împărtăşită (recunoaşterea diferenţelor).

În interiorul unui cuplu fericit, niciunul dintre parteneri nu aruncă asupra celuilalt responsabilitatea tensiunilor din­tre ei, a conflictelor imprevizibile, dar amândoi văd cuplul ca pe un loc privilegiat de a trece prin anumite crize care-i vor ajuta până la urmă să evolueze. Poate că această afirmaţie îi va surprinde pe mulţi, dar se dovedeşte a fi convingătoare în demonstraţiile pe care le face autorul.

Cuplurile fericite sunt cele în care cei doi parteneri au re­nunţat Ia lupta pentru putere, acceptând un soi de interin-fluenţâ cu valoare de autoritate reciprocă (pentru ca fiecare să poată fi autorul propriei vieţi). Fiecare dintre ei se lasă in­fluenţat de celălalt, permiţându-i acestuia să fie mai mult el însuşi, sa ajungă la ce-i mai bun din el. Un cuplu adevărat e posibil atunci când fiecare partener e suficient de autonom, distanţat de celălalt şi capabil să stabilească relaţii şi cu alte persoane, fără ca acest lucru să fie resimţit ca o vină sau ca o ameninţare la adresa relaţiei de cuplu.

În interiorul unui cuplu fericit, nevoia de a relaţiona a fie­căruia (să vorbească unul cu celălalt, să fie înţeles, să fie pus în valoare, să fie recunoscut şi să aibă propria intimitate) e îndeplinită şi respectată. Un cuplu e fericit atunci când cei doi parteneri pot trăi o dublă intimitate: intimitatea comună şi împărtăşită, pe de o parte, şi intimitatea personală şi discretă, pe de altă parte. Un cuplu e fericit atunci când fiecare dintre parteneri privilegiază relaţia după ce îşi dă seama că sunt de fapt trei: unul, celălalt şi relaţia care îi leagă. Şi când fiecare realizează că această relaţie e importantă pentru amândoi şi că de ei depinde s-o întreţină, s-o anime, s-o stimuleze.

Yvon Dallaire ştie în ce măsură jocurile de putere pot dis­truge o relaţie, chiar şi atunci când există sentimente soli­de, dar care nu rezistă dacă unul vrea să-şi impună jocul cu tot cu regulile sale, refuzând sau sabotând jocul şi regulile celuilalt.

Cuplurile fericite nu se ascund în spatele sentimentelor şi nu îşi scot mereu în faţă dragostea, făcând din asta un alibi, o miză de şantaj sau de presiune. Ele descoperă – ceea ce mie, unul, mi-a luat mult timp să recunosc – că nu dragostea men­ţine împreună două fiinţe, ci calitatea relaţiei lor şi faptul ca această calitate depinde de respectarea anumitor lucruri.”

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO