Societatea postmoderna prefera nu o data o abstractie inofensiva si confortabila a Divinitatii si e refractara la "Dumnezeul cel viu" al crestinismului, Care este nu doar ofensiv ci, adeseori, si inconfortabil.
Intelectualului citadin "i-a intrat in sange", de pilda, sa-si plimbe cainele duminica, taman in timpul Sfintei Liturghii, cu credinta de nestramutat ca, in urma acestei jertfe personale, se va mantui si el, si cainele. Doar Dumnezeu nu e orb sa nu vada cata purtare de grija manifesta el fata de o biata faptura nevinovata. Pe altarul iubirii sale fata de patruped, intelectualul citadin - cu "naturelul simtitor" - nu mai incearca nici cel mai palid frison la gandul ca, daruindu-se fara de rest unei necuvantatoare, demisioneaza de fapt de la un serviciu divin in care e slavit chiar Dumnezeu Cuvantul.
Ce-l impiedica de fapt pe intelectual sa intre in biserica? Prejudecatile, complexele si, nu in ultimul rand, calculul, ratiunea insasi, obedienta fata de propria ratiune ridicata la rang de instanta suprema. Se perpetueaza astazi disjunctia dintotdeauna dintre primatul ratiunii si primatul credintei. Nu e aici nici locul, nici momentul pentru a intra in detalii. Ecartul e insa tot mai vizibil. Teama mi-e sa nu ajungem ca in Evul Mediu incat sa postulam doua categorii de Adevar: Adevarul dupa ratiune si Adevarul dupa credinta.
La tendinta "deifuga" a liberei cugetari se adauga astazi crasa ignoranta a unei bune parti din "noua burghezie", in tot ceea ce tine de universul credintei. Cultura teologica e covarsita pur si simplu de incultura teologica. In cartea "Cu Parintele Galeriu intre Geneza si Apocalipsa. Convorbiri realizate de Dorin Popa" (recent aparuta la Editura Harisma), Parintele se arata pe buna dreptate stupefiat afland ca un parlamentar roman, intrebat ce e "Filocalia", a raspuns: "iubirea calului".
Sensul cunoasterii (sensul ei vectorial) e dinspre cunoscut spre necunoscut. In actul cunoasterii, omul pleaca de la ceea ce cunoaste spre ceea ce nu cunoaste inca. Nici nu vreau sa ma gandesc de la ce pleaca parlamentarul cu pricina si mai ales la ce va ajunge. Iata, oameni carora "iubirea de frumusete spirituala" le este cu desavarsire straina fac parte din Legislativul unei tari a carei populatie se declara, in proportie de 90 %, crestin-ortodoxa. E un paradox demn de "Cartea recordurilor".
"Mai importanta - in comparatie cu psihologia abisala - este recunoasterea acelor inaltimi spirituale ale naturii umane care sunt la fel de puternice ca si adancimile sale". Cuvintele acestea apartin lui Oskar Pfister si au fost rostite in 1904. Acest adevar avea sa fie opus de catre Victor E. Frankl atat "principiului placerii" (Freud), cat si "vointei de putere" (Adler) si va purta de acum incolo numele de "psihologia inaltimilor".
O cunoastere fara verticala (fie ca e impartasita de cismarul din colt, fie de filosoful cel mai in voga) e vrednica de plans. Imensa colonie penitenciara a fostelor state comunist-totalitare s-a cladit pe o cunoastere de acest tip. De aceea s-a si prabusit. Marx, Engels si Lenin au fost, inainte de orice altceva, spirite terre Aaâ¬c terre, spirite fara cer, care nu au creat pe verticala. Nu poti descoperi sensul existentei, daca ignori verticala ei, firul cu plumb al Divinitatii. Or ei au avut pretentia de a elabora o ideologie universal valabila sacrificand credinta oamenilor in verticala spiritului si trantind cu insolenta la picioarele lor "cadavrul" de diamant al lui Dumnezeu. Culmea, visau ca ideologia lor sa fie vesnica. Ei bine, "cadavrul" n-a consimtit.
Acest material apare in Ziarul de Duminica, suplimentul cultural al Ziarului Financiar
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
