Ziarul de Duminică

Vasile Igna, cu blândeţe prin Selva oscura/ de Grete Tartler

Vasile Igna, cu blândeţe prin Selva oscura/ de Grete Tartler

Vasile Igna, cu blândeţe prin Selva oscura/ de Grete Tartler

Autor: Grete Tartler

15.07.2011, 00:05 152

Si vis vincere disce pati - dacă vrei să învingi, învaţă sărabzi, spun latinii atât de îndrăgiţi de Vasile Igna. Un nou volumde poeme, Animale domestice, editura Limes, 2011, apareîncărcat de melancolie, înfrâu, dar şi de încredere în drumul carecontinuă să înainteze printre contradicţii, labirint şi pădureacare obligă uneori la rătăcire, la îndepărtarea de atingereaţintei. Traversarea pădurii nefiind de evitat, sunt binevenite deciluminişurile, spre popas, unde se desfăşoară un fel de Lucrărişi zile cu inserţii de mitologie şi legende, păstrând, ca şivolumul Lumină neagră, din 2008, o căutatădihotomie formală (prima parte, a explorărilor melancolice, în versalb, a doua parte consacrată perfecţiunii rimate şi joculuiapropiat de polizările folclorice).

În aceste luminişuri ale memoriei, călătorul poposeşte cu"şanţuri/ negre în jurul pleoapelor", ca un "bizantin/ ce întrevedeîn zare cetatea..."; aici "ploaia e asemenea dragostei / eaocoleşte animalele sălbatice…./ vine din viitor în prezent…/ deundeva, din pământul negru al inimii/ unde se ascund animaleledomestice şi/ se pritocesc micile explozii ale timpului" (Ploaiae asemenea). Simbolul animalelor domestice (contrare bestiilorcare, după cum ne amintim din manualele de latină, populeazăselvele…) accentuează concentrarea pe interioritate şi blândeţe, peînţelepciunea unei vârste potrivite acestor cronici "de toamnăploioasă/ prin care se furişează puii/ animalelor domestice/cuibărindu-se/ dincolo de marginea zdrenţuită/ a cuvintelor."(Mai plouă blând)

E o apropiere de nemişcare, "când nu mai umblu/ să potrivesccuvintele cu cârji inutile/ pot să privesc cerul şi să caut/ peharta lui tulbure firul izvorului, / ciotul visului de dinainte decopilărie./ Şi să aflu că nimic nu-i altfel decât mi-am închipuit,/că totul e aşa cum spun retoricile clasicilor şi/ Tristeleunor poeţi anonimi morţi înainte de vreme./ Acum văd cum se topesczăpezile în aprilie/ şi casa cum intră încet în pământ./ Şi-aproapecă nu mai am nici o fotografie/ în care să nu fie un mort, / nici ocarte mai tare ca viaţa,/ nici jale mai dulce ca trupul cernit aliubitei. / Dar eu ar mai departe pământul cu/ plugul nemernic alvorbelor, / ascult/ murmurul armonic al textului visat." (Acumcând)

Domesticirea, de asociat polizării, şlefuirii, sculptăriifiinţei, îndepărtează izbucnirile neînfrânate, trasează un portretîn care se întregesc "linie după linie ca nişte cârje / ca niştetrepte pe care nu mai urcă/ decât animalele sălbatice/ cele de susmai aproape de lumină/ cele de jos tot mai şterse./ Doar elpictorul/ mai speră că pentru a încheia portretul/ îi va trebui maimult decât vopseaua rămasă sub unghii". (Pensula).

Poetul care "ar fi vrut să se nască geometru" se află acumdeasupra echerului, dominând materia, revenind totuşi mereu "laanimalele sălbatice/ ca şi cum domesticirea lor ar fi o treabădificilă, / ceva pentru care e nevoie de delicateţe şi precizie/ şio răbdare de ceasornicar./ Dar eu am văzut ateliereleceasornicarilor helveţi/ nimic nu seamănă cu arenele circului/ undepoverile sunt vesele şi copiii trişti,/ unde caii se-nşiruie subbici iar leii/ suflă să stingă flacăra cercurilor./ Sub cupolă seîncearcă figuri de sinucigaş, animalele domestice trăiesc mai multdecât ei/ când le vine vremea/ se afundă în pădure/ şi închid ochiipe jumătate/ ca păsările, o, ca păsările ce cad/ odată cu frunzele,în noiembrie când/ se pregătesc marile zăpezi/ şi când moartea seîncarcă cu puţină pudoare" (El revine mereu).

Retorica elegantă, stilul balansat, dar şi concizia şi forţa,aşezarea detaliului mai presus de ansamblu în scene patetice,tablouri precise, dau poeziei lui Vasile Igna o haină potrivităunor simboluri folosite de mulţi dintre cei care au căutatconsolarea şi nemurirea în literatură, precum simbolul Rozei: "Bineai venit, Roză Neofilită/ născută din cenuşa rece a bătrâneţii/ amai rămas câte ceva de dăruit păsărilor/ şopârlelor, utopiei cedoarme-ntr-o rână/ la masa săracilor!/ Azi îţi aduc aminte demorţii casei mele/ de faţa lor luminată dinainteaplecării/...Iubirea e domesticită azi, dincolo de ea/ ochii suntfulgere în noaptea leneşă a trupului.... (Bine ai venit)

În Jurnal de jocuri (Valea Căprioarei: 23 de ipostaze aleverii), tonul se schimbă, alerte ritmuri argheziene şisugestiile unor lecturi din Miron Radu Paraschivescu, dar şi dinfolclor, aduc noi văluriri care par anume provocate: "să nu se facăsufletul noroi". "De jelit jale nu e/ nici cât praf pe degete/ nicicât colb e pe balanţă/ nici cât urme pe o clanţă/ ce deschide uşide rouă/ unde-adastă amândouă:/ şi plecata şi ursita/ şi în vecinepedepsita" (4 iulie).

Cu un excepţional simţ al structurii, Vasile Igna fereşte astfelcartea de singurul lucru care se poate reproşa incantaţieiprovocate de tonul elegiac: monotonia.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO