Ziarul de Duminică

Valentin Gheorghiu va inaugura noul pian Steinway al Sălii Radio/ de Ziarul de duminică

Valentin Gheorghiu va inaugura noul pian Steinway al...

Autor: Ziarul de Duminica

26.06.2014, 23:47 42

Rareori se întâlnesc într-un singur eveniment doi artişti de „calibru” atât de mare cum sunt pianistul Valentin Gheorghiu şi violonistul Gabriel Croitoru şi două instrumente muzicale pe măsură, cum sunt un pian Steinway şi vioara Guarneri, care a aparţinut lui George Enescu, instrument aflat în administrarea Muzeului Naţional George Enescu.

Recitalul extraordinar programat vineri, 27 iunie (ora 19:00), ce încununează şi închide stagiunea Sălii Radio, constituie evenimentul prin care este „lansat” noul pian de concert Steinway al scenei bucureştene.

Recitalul propune publicului un program 100% Beethoven, reprezentând un prim episod al Integralei Sonatelor pentru pian şi vioară ale acestuia pe care şi-o propun Valentin Gheorghiu şi Gabriel Croitoru la Sala Radio. Pe 27 iunie veţi asculta trei dintre cele zece sonate pentru pian şi vioară create de marele compozitor: Sonata nr. 1 în re major, Sonata nr. 5 în fa major – Sonata primăverii şi Sonata nr. 8 în sol major.

O frumoasă poveste de destin artistic îi aduce pe scenă pe cei doi muzicieni, Gabriel Croitoru fiind un strălucit discipol al marelui violonist Ştefan Gheorghiu.

Valentin Gheorghiu s-a remarcat ca un excepţional pianist şi compozitor român, colaborând cu nume importante ale vieţii muzicale alături de care a evoluat în Austria, Franţa, Germania, SUA, Elveţia, Italia, Marea Britanie, Suedia, Ungaria, Polonia, Norvegia, Canada, Spania, Israel, Japonia. Pe lângă o activitate solistică de excepţie, marcată de recitaluri şi concerte, Valentin Gheorghiu se dedică şi muzicii de cameră. A efectuat numeroase înregistrări, multe dintre acestea editate de case de discuri din ţară sau străinătate. A fost distins cu numeroase premii obţinute în competiţii internaţionale dedicate pianului, în prezent făcând parte din juriile concursurilor P. I. Ceaikovski, Van Cliburn, Fr. Chopin, A. Rubinstein, L. van Beethoven, R. Schumann, J. S. Bach.

De-a lungul timpului Valentin Gheorghiu a obţinut Menţiunea I în cadrul Premiilor George Enescu (1946), a fost distins cu Premiul Academiei Române (1961), iar atât Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti cât şi Universitatea de Arte George Enescu din Iaşi i-au conferit titlul de Doctor Honoris Causa.

Cu peste o mie de apariţii scenice, violonistul Gabriel Croitoru este un muzician cu o bogată prezenţă în viaţa muzicală: solist concertist al Orchestrelor şi Corurilor Radio România, al Filarmonicii din Ploieşti şi prim violonist al Cvartetului de Stat Transilvan al Filarmonicii din Cluj-Napoca.

Gabriel Croitoru a evoluat ca solist în compania unor orchestre importante din întreaga lume, cum ar fi: London Royal Philharmonic, Orchestra de cameră Regina Sofia, orchestrele simfonice din Monte-Carlo, Salonic, Malaga, Sevilla, Galicia, Pamplona, Cannes, Lyon ş.a. A fost aplaudat în recitaluri în: Franţa, Spania, Germania, Belgia, Olanda, Italia, China, Bulgaria, S.U.A. Începând din 2011 a susţinut mai multe turnee naţionale de anvergură sub titlul Duelul viorilor (alături de Liviu Prunaru şi Horia Mihail) şi Vioara lui George Enescu la sate (alături de Horia Mihail).

 

FOTO: Gabriel Croitoru şi Valentin Gheorghiu (fotografie de Virgil Oprina)

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO