Ziarul de Duminică

Vacanţă în România (II)/ de Alina Călin, Roxana Tivadar, Diana Costache, Camelia Donţu, Rareş Năstase. GALERIE FOTO

GALERIE FOTO

GALERIE FOTO

Autor: Ziarul de Duminica

08.08.2013, 23:51 206

Avem o sansa uriasa in ce priveste turismul balnear - un segment de nisa bine speculat in anii de dinainte de revolutie. Zeci de mii de turisti din toata Europa ajungeau in Romania pentru namolul de pe litoral sau apele termale de la munte. Astazi insa turismul balnear pare uitat in parasire. Totusi, domeniul are finantare. La Baile Herculane dar si la Eforie Nord exista acuzatii grave in legatura cu licitatiile cu biletele de tratament. La mijloc ar fi sute de milioane de lei, de la bugetul de stat.

Turismul balnear si biletele de tratament sunt practic colacul de salvare pentru multi patroni, si la mare si la munte.. E vorba de un contract serios, in care statul plateste hotelierilor sume generoase prin casa nationala de pensii. In fiecare an institutia organizeaza licitatie, iar concurenta e acerba. Licitatia din 2013 a insemnat numeroase contestatii si acuzatii de frauda din banii statului.

Eforie Nord, ora 7 dimineata, complexul Steaua de Mare, un hotel de 4 stele. Un microbuz preia si duce  pensionari la o baza de tratament din oras

Pensionarii sunt trimisi la Spitalul Clinic Eforie, arondat Ministerului Sanatatii, si care are contracte semnate cu mai multi hotelieri din statiune. Batranii vin cu bilete de trimitere pentru bai cu namol de Techirghiol vestite in toata Europa. Doar ca in acest an, namolul lipseste cu desavarsire din sanatoriu.

Sute de pensionari vin zilnic la baza de tratament, in speranta ca vor primi impachetari cu namol. Ca sa nu faca drumul degeaba primesc cate un consult si o baie cu apa de mare. Asta desi statul le asigura practic tratamentul cu namol, din fonduri bugetate. In realitate casa de pensii deconteaza catre mai multe hoteluri din statiune bani pentru proceduri care nu se regasesc decat in acte.

Reprezentantul spitalului, de care tine baza, membru in Consiliul de Administratie, spune ca la mijloc sunt interese. Un litigiu in instanta impiedica furnizarea namolului. O echipa mixta de la primarie si inspectia in constructii a blocat o reparatie la depozitul de namol si l-a amendat pe director cu 25 de mii de lei.

Buncarul de namol este de fapt un bazin la care s-au facut reparatii. In el ar trebui sa fie adus saptamanal namol, care ajunge in salile de tratament prin niste conducte.

Aflam ca din sanatoriul spitalului, pacientii cu tratament sunt directionati catre o baza privata, care ca o coincidenta, abia a fost inaugurata. Si unde este namol.

Baza a fost ridicata la cateva sute de metri de centrul fara namol. Ii apartine unui consilier local din primaria Eforie, adica institutia care ar pune bete in roate sanatoriului de stat.

Consilierul municipal sustine ca nu are nimic de a face cu situatia din spital. Nimeni nu e fortat sa vina la unitatea sa.

Consilierului local nu i se poate reprosa nimic. Am mers insa la primarie, unde ne-a primit viceprimarul. Sustine ca e numai vina conducerii spitalului pentru buncarul modernizat fara avize.

Culmea e ca institutia acuzata de spital ca pune bete in roate, are un program pe fonduri europene, care ghiciti ce promoveaza: „Namolul sapropelic”.

Si de la un alt hotel din Eforie lipsesc baile de namol. Unitatea apartine sindicatelor si a contractat bilete de tratament pentru batrani, asa ca primeste milioane de lei tot anul. Unitatea are baza proprie si si-a asumat la licitatia din primavara cu Casa de pensii ca va oferi acest serviciu.

In turismul balnear, ca de altfel in tot turismul romanesc, nu se pune problema despagubirilor. Pensionarii nu sunt despagubiti, daca nu primesc impachetari cu namol, desi platesc jumatate din pensie pentru o cura de tratament.

Spitalul ar putea oferi bai cu namol, la o alta baza de tratament din Eforie. Doar ca aceasta nu este deschisa decat in lunile de vara, in rest zace inchisa si se degradeaza, in lipsa investitiilor si a personalului.

Locul emana multa saracie, iar gradul de uzura e maxim. E un tablou deprimant in care cu greu iti poti inchipui ca  pensionarii ar putea primi ingrijire. Baza facea parte parte integranta  din complexul Steaua de Mare, renumit in anii „epocii de aur”. Intre baza si hoteluri exista si acum culoare construite, ca turistii sa nu mearga in aer liber.

Namolul de Techirghiol este de zeci de ani considerat o comoara. Atat turistii romani cat mai ales strainii apreciaza curele de tratament. Un dar de la Dumnezeu nu este pus in valoare si dovedim inca odata ca nu reusim sa profitam de bogatiile naturale.

Situatii rusinoase si in statiunile montane, unde locuri odinioara invadate de turisti acum zac in paragina.

Judetul Caras-Severin, Baile Herculane - cea mai veche statiune balneo din Romania, cu atestare de 2000 de ani. Bazele au fost puse in anul 102, cand Imparatul Traian a introdus aici cultul balnear preluat de la greci. Statiunea a fost atestata in 153 dupa Hristos ca, mult mai tarziu, sa faca parte din Imperiul Austriac.

Pe la 1736 aici incepea reconstructia termelor romane, au fost modernizate si construite cladiri care poarta si azi amprenta stilului baroc austriac.

In 2013 statiunea este in colaps, cladiri de valoare parasite si hoteluri cand inchise cand deschise contureaza un tablou sinistru. Sunt zeci de imobile care atunci cand ploua parca isi plang neputinta si dezastrul in care au fost aduse.

Cladiri emblematice sunt lasate in paragina si unele apartin chiar municipalitatii. L-am intrebat pe primar ce solutii poate oferia administratia locala din Herculane.

Primarul spune ca Herculanele are un istoric nefericit de la revolutie pana in prezent. Cele mai multe cladiri au intrat in portofoliul unui fost politician, care ulterioar le-a vandut unor investitori fara ca multi dintre ei sa le mai poata reabilita. Sunt putine investitii in zona, si unele facute haotic, fara o incadrare in peisajul locului.

Intreaga statiune a fost amenajata pentru cazare tot timpul anului. Bazele de tratament si hotelurile ar trebui sa aiba clienti indiferent de luna. Si totusi, la sfarsit de mai prin Herculane sunt doar cateva suflete. Incep cazarile pentru pensionarii cu bilete de tratament prin casa de pensii. 

Se fac cazari si la 3 stele, platite tot prin casa de pensii, pentru ca primele etaje au camere cu confort sporit. Cele mai multe camere insa ofera conditii precare.

La primele etaje sunt modernizari, dar per ansamblu hotelul Dacia este departe de cum ar trebui sa arate o unitate de 3 stele - pornind de la aspectul fatadei, pana la dimensiunea camerelor. Si totusi incaperile modernizate au primit avize pentru 3 stele.

Ambele hoteluri vecine, si cel in santier si cel vechi, apartin Societatii de Turism a Sindicatelor - SindTour Trading. Dar sunt administrate de o firma din Timisoara, care a preluat acum 2 ani managementul. Firma timisoreana a participat  in acest an la licitatia organizata pe 10 aprilie la Casa Nationala de Pensii, cand au fost arondate in toata tara tichete de tratament. Celor 2 unitati vecine din Herculane le-au fost adjudecate 5.800 de locuri pentru pensionari, la 3 stele, si in contul acestora primesc pana la sfarsitul anului peste 8 milioane de lei de la bugetul de stat.

Acelasi manager spune insa ca hotelul Domogled este de doi ani in santier, implicit si in aprilie, la data organizarii licitatiei, dar si pe 24 mai, cand se faceau cazari

In aprilie, firma timisoreana a obtinut de la Autoritatea nationala de turism o autorizatie provizorie, cu care s-a prezentat la Casa de Pensii ca sa participe la licitatie. A demonstrat astfel cu documente ca ambele hoteluri pot fi puse in functiune in 2013.

Pe data de 10 mai la Herculane ajungea si ministrul Turismului, Maria Grapini. Aceasta a fost si la Domogled, unde a vazut receptia si baza de tratament. Florin Dumitrescu, de la compania timisoreana sustine ca prezenta ministrului e dovada suficienta ca hotelurile puteau primi pensionari, mai ales ca in spatele doamnei ministru era o echipa de control, care ar fi putut sesiza Casa de Pensii, daca lucrurile nu erau in regula.

Astfel, incepand din mai, pensionarii pot fi cazati in toiul lucrarilor.  Iar cu cat un hotel demonstreaza la Casa de Pensii ca are mai multe stele, cu atat obtine mai multe fonduri in numele batranilor, pentru ca, teoretic, le ofera conditi mai bune.

Patronul Ion Catrinoiu sustine ca el a investit peste 8 milioane de euro in unitatile sale, si ofera conditii mai bune de cazare. Omul sustine ca e nedrept, si incorect ca autoritatile sa aloce bani si sa nu se intereseze in ce conditii sunt trimisi pensionarii.

Spune ca firma timisoreana putea participa la licitatia de 3 stele abia de anul viitor, daca se respecta legea iar inspectorii coodronati de ministrul Grapini ar fi raportat santierul.

Ne facem de ras cu locuri odinioara laudate in toata Europa. Scuze sunt multe, interesul pentru confortul turistilor e ca si inexistent. Se aloca anual fonduri in numele a mii de pensionari, dar controlul e de mantuiala. Banii sunt directionati de la buget in conturile unor investitori oportunisti, iar cheltuiala statului, de zeci de milioane de euro, nu se regaseste in modernizari si conditii mai bune. Oameni care au muncit o viata, sunt pusi pe drumuri si umiliti.. Odihna si tratament inseamna in Romania scandal si interese...

 

Reportaj difuzat de Protv în emisiunea „România, te iubesc!” din 16 inie 2013

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO