Dacă vreţi cel mai bun raport preţ/ calitate la o cafea, atunci urmaţi sfatul fin (şi, cum veţi vedea, halucinant) al expertului de la New York Times, William Grimes. În 2002, cronicarul îi sfătuia, extravagant, pe newyorkezi următoarele: "…Când vă vine, irepresibil, cheful să beţi un adevărat espresso, cumpăraţi un bilet de avion până la Roma. Apoi, când ajungeţi acolo, spuneţi-i şoferului de taxi să vă ducă până la Sant'Eustachio café. E uşor cam scump, dar merită deranjul..."
Trecând peste arcul exagerat al hiperbolei (nu putem să nu luăm în calcul faptul că un astfel deristretto cafécostă - La Guardia-Fiumiccino şi retur, plus taxiul - vreo două mii de dolari), formularea a devenit legendară şi credibilă, iar magicienii de la Sant'Eustachio au folosit-o fără fasoane (adică punând în paranteză, pe de-o parte, prejudecata potrivit căreia americanii nu au nicio treabă cu divina licoare, şi, pe de alta, delicatul refren-întrebare strategică, cu răspunsul inclus, pe care ţi-o pune orice ragazzo de cafenea-pizzerie-trattoria stradală italienească -stretto, lungo o americano? - la care, dacă optezi pentruamericano,înseamnă că eşti complet retard) - până într-atât încât au decupat-o din ziar şi au pus-o pe un soi dewall of fame,chiar la ieşirea din cafenea.
E drept, americanii, cu Starbucks-urile lor cu tot, nu ştiu să facă o cafea adevărată (de fapt, dacă e să mă întrebaţi pe mine, niciun fel de cafea), dar, în materie de marketing, sunt doctori. Aşa încât amicii de la Sant'Eustachio au luat de la ei ce era mai bun, aşa cum, de la bobul de cafea, au ştiut şi ştiu să extragă esenţialul.
Am fost până în 2011 de câteva ori la Sant'Eustachio. Atras, pe de-o parte, de hipnotica prezenţă a Panteonului (piazza Sant'Eustachio se află la nici 50 de metri de cupola Templului) şi, pe de alta, de gustul şi de aspectul, magnific, al cafelei de-acolo.Gustul licorii, în tot acest timp, nu s-a schimbat deloc.Tonul dominant al localului este galbenul (vezi foto), o culoare a urgenţei şi a lipsei de tihnă, în perfect acord cu ideea de "30-Second Breakfast" a italienilor, care înseamnă un espresso şi un croissant în picioare, pe fugă, înainte de serviciu.
Dar ce aromă! Ce guleraş zurliu de cremă - o spumă castanie, groasă şi perfid de permisivă, doar atât încât să-i acorde zahărului fix trei secunde (pe ceas) până să se scufunde în lichid! Această experienţă unică (la care participă esenţial apa, complet neacidă, cu care se meştereşte cafeaua, adusă, pare-se, pe un apeduct construit înainte de Hristos) m-a trimis cu gândul - prin genul acela de paralelă scrâşnită pe care ţi-o sugerează tocmai experienţele irepetabile - la Bucureştiul nostru cel de toate zilele şi m-a afundat cu ambele picioare în pământ.
Ştiţi, dincolo de povestea lui Grimes, un ristretto la Sant'Eustachio costă, vă jur (octombrie 2011), 1,10 euro! La Bucureşti, în noul centru istoric (altfel, dichisit şi frumos sufletului nostru bucuros de noapte), o cafea - de fapt nişte "lături caldi" (cum spunea pelicanul Ursachi) - costă de trei ori pe-atât. În aproape orice crâşmă-pub din zona Lipscani-Smârdan! Aici, restauratorii-cârciumarii-cafegiii nu au apeducte antice. Probabil nici numărul de bari necesar la espressor, şi nici cel mai bun bob de cafea. Dar, nefericit băutor de cafea de pe malurile Dâmboviţei cum sunt, trebuie să spun că nici bunul simţ al comerciantului etern. Care ştie să-şi acorde vrednicia la preţul cu care şi-o vinde. Au vopsit, cu bani puţini, faţada locandei şi, în cel mai scurt răgaz, au încercat să şi-i scoată, umflând dement preţurile. De aceea, parcă văd că "noul" centru istoric bucureştean va deveni în curând istorie, în materie de industrie a loisir-ului.
Comerciantul cu vocaţie ştie să aştepte, să mediteze şi să insiste (uitând voit că, uneori, asta îi provoacă pierderi) în exerciţiul fundamental al probităţii.
Pentru că, şi aici voiam să ajung, cea mai bună cafea din lume se poate bea doar acolo unde oamenii care ţi-o prepară par că se gândesc la tine, clientul dificil, dar şi la fiinţa dificilă a cafelei, la toanele ei, la reţeaua de imponderabile care o scot din condiţia de cocacola, şi nu doar la teşchereaua personală.
Prin urmare, dragi bucureşteni, dacă vreţi să beţi cea mai bună cafea posibilă, încercaţi imposibilul: luaţi un avion până la Roma. Există şi curse low-cost!
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
