Ziarul de Duminică

Un secol de la intrarea în Marele Război/ de Adrian-Silvan Ionescu

Ultimele pregătiri înaintea începerii revistei trupelor (foto B. Iorga)

Galerie foto

Autor: Adrian Silvan Ionescu

08.09.2016, 23:53 216

Frumosul oraş de la poalele Tâmpei a fost, timp de trei zile, sub ocupaţie militară. Aceasta s-a întâmplat în zilele de 26-28 august 2016, când erau aniversaţi cei 100 de ani de la intrarea României în Războiul pentru Reîntregirea Neamului.

În Piaţa Sfatului a fost întinsă tabăra: trei construcţii din scânduri albe, de brad, negeluite, au fost ridicate chiar lângă clădirea primăriei. Fiecare dintre acestea au fost populate de combatanţii de acum un secol – sau cei care i-au întrupat în aceste două zile.

La Festivalul Internaţional de Istorie Militară „Braşov 1916” au fost invitate mai multe grupuri de pasionaţi ai călătoriilor înapoi în istorie, ce au luat uniforma, fizionomia şi alura strămoşilor care au luptat efectiv în Marele Război ce a răvăşit Europa şi a dus la destrămarea unor imperii şi a năruirii strălucitoarei epoci anterioare, La Belle Époque. Acestea proveneau din Republica Cehă, din Austria, Marea Britanie, România şi ilustrau tradiţiile unor unităţi de prestigiu din armatele Puterilor Centrale. Cehii luaseră uniforma armatei austro-ungare reprezentând Infanterie Regiment No. 1, 4 şi 98, Landwehr Infanterie Regiment No. 8 şi 12, Dragoner Regiment No. 7 sau a celei germane, Garde Fusilier Regiment, comandat de Radim Dufek. Un mic grup de români transilvăneni din Cetatea Aradului luaseră uniforma imperială purtată în Infanterie Regiment No. 33.

Oaspeţii din Anglia, provenind din „1914-1921 Society” şi „Croix de Guerre” îmbrăcaseră şi ei uniforme germane sau austriece. Un grup românesc intitulat Duetsche Freikorps, interpreta tot armata germană, în vreme ce celelalte două grupuri bucureştene „Clubul de Istorie Militară” şi Asociaţia „6 Dorobanţi” reprezentau armata naţională.

Deschiderea festivalului s-a făcut cu mare ceremonie, prin interpretarea Imnului Regal al României şi a Imnurilor imperiale ale Germaniei şi Austro-Ungariei, timp în care trupele reunite au dat onorul. Apoi, generalul comandant român şi acela care luase rolul generalului german Erich von Falkenhayn, au trecut în revistă ostaşii aliniaţi şi admirabil echipaţi. Pe un banner prins pe balconul Casei Sfatului – acutalul sediu al Muzeului de Istorie Braşov – apăreau chipurile celor doi comandanţi care se mai întâlniseră şi la alte reconstituiri şi scoborâri în istorie ce se organizaseră în Judeţul Braşov.

Apoi a fost o solemnitate la care au participat notabilităţile locale. La aceasta s-au rostit discursuri, a fost evidenţiată importanţa participării româneşti la Marele Război, comandantul unităţii de reconstituire a dat citire „Proclamaţiei regelui Ferdinand I către poporul român” şi a primului Înalt Ordin de Zi din 15 august 1916 iar trupele de vânători de munte au defilat prin faţa asistenţei. Parada a fost încheiată de grupurile istorice care au făcut o impresie deosebită prin ordinea, ţinuta militărească şi nota de autenticitate a unor timpuri apuse.

Căldura era toridă. Soldaţii celor două tabere oponente s-au retras în pavilioanele lor. Pe mese erau expuse documente de epocă şi efecte folosite în timpul campaniei: hărţi, broşuri cu regulamente militare, caricaturi, fotografii, căşti, gamele, ploşti, curele, paftale de centură, lanterne pentru tranşee, baionete, lopeţi, tacâmuri, măşti de gaze, etc. Ca şi în războiul adevărat, soldaţii profitau de orice moment de relaxare pentru a se odihni, a schimba o vorbă, a face o glumă şi a râde pe săturate. Doi nemţi, mai obosiţi, se culcaseră, la umbră, rezemaţi de peretele de lemn. Un maior de dragoni austrieci scria nişte misive, sprijinind cărţile poştale pe un taburet ce-l strângea între picioare.

La oficiul poştal al armatei române, un sergent poştaş trudea din greu la lipirea timbrelor, aplicarea ştampilei cenzurii şi stivuirea corespondenţei ce urma să fie expediată. Avea foarte mulţi clienţi nerăbdători să trimeată celor dragi un semn de pe front. O infirmieră îmbrăcată toată în alb nu avea clienţi şi se plictisea, aşa că privea în gol, pierdută în visări, printre flacoanele de spirt, iod, camfor şi pachetele cu pastile de tot felul. Nu era ea singura femeie care îşi făcea de lucru printre atâţia bărbaţi: la oponenţi se aflau câteva femei ce purtau uniforma infirmierelor. Iar frumoasa Frau Libuşe, soţia generalului Dufek, îşi plimba taoleta albă, de vară, şi pălărie de pai, cu o dezinvoltură cu adevărat de doamnă din jurul lui 1900.

În ceasurile de repaus, soldaţii primeau aprobarea superiorilor de a-şi lăsa echipamentul şi armamentul în grija plantonului spre a se duce la una dintre terasele din preajmă pentru a se răcori cu o halbă de bere. Mulţi dintre militarii cehi arătau ca o replică perfectă a bravului soldat Svejk măiestru portretizat de Jaroslav Haśek: rumeni la obraz şi bălani la păr, cu priviri albastre, senine, strângând între dinţi muştiucul unei pipe lungi sau un ciot de trabuc. Râdeau cu uşurinţă, erau volubili, lăudăroşi, comunicativi, stenici pentruoricine îi privea. Baronul Heinrich Leo Roman Taras Gamotha, maior în Regimentul No. 3 Dragoni şi şef de stat major al trupelor Puterilor Centrale, strâns în uniforma sa de vară, de culoare azurie, perusada o ospătăriţă nurlie să-i primească, drept plată a berilor consumate, o hârtie de 20 de koroane ce fuseseră în ciruclaţie în timpul Împeriului austro-ungar. Spre a o convinge de valabilitatea respectivei bancnote îi arăta cum, între celelalte limbi de curculaţie în imperiu, valoarea acesteia era scrisă şi în  româneşte. Dar tănăra nu s-a lăsat păcălită şi a percepug nota în leii naţionali.

Printre alte plăceri ale vizitatorilor curioşi – şi copilăroşi! – care voiau să afle cum funcţionau armele, care era muniţia şi echipamentul armatelor combatante – la care reînscenatorii experţi dădeau informaţiile potrivite -  era şi aceea de a se  fotografia cu unul sau altul dintre militarii de duminică. Cel mai căutat era fruntaşul Puiu care, cu uniforma sa impozantă de escortă regală, cu eghileţi la umăr şi cască cu penaj alb, din păr de cal, era o apariţie pitorească. Cu perfectă curtenie şi cochetărie de cavalerist el nu refuza nici o solicitare, mai ales când solicitatnele erau drăguţe şi îi treceau un braţ pe după gât, ceea ce lui îi oferea ocazia de a o lua de talie. Ehei, câte romanse ostăşeşti s-ar fi putut înfiripa în asemenea ocazii acum 100 de ani!!! E drept că nu întregul public poseda maniere şi bună cuviinţă: unii se lipeau de personajul uniformat fără ca măcar să întrebe dacă acesta este dispus să pozeze ori să se lase fotografiat în compania civililor. Un tânăr a venit, intempestiv, la mine şi fără ca măcar să dea bineţe m-a întrebat „Pot să fac o poză cu sabia dvs?” I-am răspuns, categoric, nu pentru că sabia nu se scoate din teacă decât la parăzi, la darea onorului şi la atac. A rămas puţin dezamăgit, după care s-a recules, şi-a recăpătat curajul şi m-a întrebat cât poate costa o asemenea armă. Manifestarea ca atare nu părea să-l intereseze prea tare ci doar detaliile, nu totdeauna semnificative.

Tot ca rod al lipsei de educaţie şi de informare sunt şi manifestările unora dintre vizitatori care, fără a lua în seamă prezenţa plantonului, pun mâna, fără a cere voie, pe armele din rastel şi le îndreatpă, ameninţător, către însoţitoriilor, rude apropiate şi prieteni. Este un joc periculos căruia de multe ori a trebuit să-i punem oprelişte cu sfaturi părinteşti sau chiar aspre observaţii pedagogice.

La ora mesei s-a servit prânzul pentru ostaşi apoi, după amiază, au mai urmat câteva şedinţe de instrucţie şi de mânuire a armamentului, ce face deliciul asistenţei. La final, comandantul ordonă un atac la baionetă, cu strigăte de „ura” înspre cei adunaţi acolo, fapt ce multora le face inima să bată mai tare iar altora le consumă excesul de adrenalină, spre satisfacţia trupei care se consideră, în sfârşit, răsplătită pentru lungile ore petrecute în plin soare, cu echipament complet, supuse privirilor curioase şi, uneori, ironiilor unora dintre turişti.

A doua zi programul a fost aproape identic, doar că după revista trupelor, generalul Erich von Falkenhayn alias Radim Dufek a decorat pe comandantul român cu o medalie jubiliară emisă de Garde Fusilier Regiment cu ocazia centenarului înfiinţării sale.

S-a decis ca fiecare grup participant să desemneze un număr de soldaţi pentru a face de santinelă la uşa muzeului: au fost, mai întâi, germanii, apoi românii.

Pentru că în oraş se afla un cimitir al militarilor germani şi austro-ungari căzuţi în luptele pentru Braşov, parte din contingentul ce reprezenta Puterile Centrale a făcut un marş până acolo spre a-şi omagia eroii. Compania s-a încolonat şi a mers, în pas de manevră, cu drapelele desfăşurate, spre acel loc de veşnică odihnă. După un secol, Braşovul vedea din nou fluturând pe străzile sale flamurile imperiale! Locuitorii se uitau, cu unimire şi admiraţie. Ajunşi în cimitir, ofiţerii au ordonat trupei să facă front spre morminte. Un locotenent major german a scos o cărţulie şi a citit o rugăciune, în vreme ce trupa era descoperită. Un maior a depus o candelăpe una dintre lespezile de mormânt. Apoi, doi ofiţeri austro-ungari au cercetat, cu mare atenţie, pietrele de căpătâi încercând să identifice vreun nume cunoscut, însă fără succes. Întoarcerea în tabără s-a făcut cu aceeaşi ordine perfectă.

După amiaza mai multe grupuri venite de departe îşi propuseseră să plece spre casă. Aşa că s-a făcut o ultimă adunare a trupelor cărora li s-a mulţumit pentru participare. Fiecărui comandant de grup i-a fost oferit drept cadou volumul „Asociaţia 16 Dorobanţi” – Zece ani de la fondare (Ed. Oscar Print, Bucureşti, 2016) în care, printre ilustraţii, se aflau chipurile multora dintre oaspeţii prezenţi ce s-au simţit profund onoraţi că figurează în acest album istoric, aflat deja în rafturile Bibliotecii Academiei Române, a Bibliotecii Naţionale a României, a Bibliotecii Congresului din Washington, D.C. şi la alte instituţii de cultură din ţară şi străinătate. Am surprins pe un britanic îmbrăcat în uniformă germană cum răsfoia, cu interes şi chiar nesaţ, cartea noastră.

Apoi, ne-am luat rămas bun şi ne-am promis o sigură revedere anul viitor. Când ceremoniile aniversare vor continua.

Astfel, istoira trecută a prins viaţă, după 100 de ani, pe meleagurile braşovene.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO