Intotdeauna am apreciat la Horea Pastina curajul de a nu dori sa inventeze nimic in pictura sa, de a putea privi cu detasare efortul celor care alearga dupa nou. Concentrarea sa creatoare merge spre intelegerea naturii, aceasta perfectiune spre care, chiar daca au trecut secole de experiente, inca privim uimiti.
ArtiSti de tipul lui Horea Pastina intalnim rar astazi, intr-o lume al carei interes se indreapta catre lucrurile ce ies din cadrul obisnuitului, catre ineditul nascut din tot ceea ce poate bulversa privirea, catre exterioritatea lumii noastre. El apartine unei categorii intalnite mai degraba in secolele de inceput ale acestei arte, atunci cand umilinta il caracteriza pe cel menit a releva, caruia i-a fost ingaduit sa priveasca, sa se bucure, sa descopere si sa duca mai departe felul in care imaginile devin purtatoare de sens. Atelierul lui Horea Pastina reflecta toata aceasta lume a obisnuitului, a ceea ce nu se schimba in datele sale fundamentale. Ghivece cu flori, plante uscate, obiecte care s-au strans in ani, carti, iar de la geamul atelierului vedem decupaje cu elemente de arhitectura, colturi de peisaj, toate acestea gasindu-si loc de-a lungul anilor in pictura sa. Dar cel mai mult pictorul nostru iubeste gradinile, iar mai nou orizonturile, acele imagini ale infinitului ce devin pentru o clipa concrete, stapanite in necuprinsul maretiei lor. Problema pe care suntem incitati sa o deslusim este secretul acestei creatii, a acestei picturi, nespectaculoasa prin propuneri, prin teme, dar spectaculoasa pentru ochiul dispus sa-si acorde ragazul privirii. Imi aduc aminte de una dintre expozitiile deschise de el la Galeria "SABINA& JEAN NEGULESCU". Am stat in biroul meu mai bine de o luna in compania uneia dintre lucrarile sale, reprezentand un ghiveci cu petunii. L-am privit zilnic si cu trecerea timpului, totul crestea in intensitate. Lumina, imaterialitatea pastei, intensitatea, energia luminoasa pe care acel firav ghiveci o transmitea, totul depasea limitele concretului. Nu reprezentarea era cea care ma incita, ci faptul ca, privind acel lucru concret din fata mea, aveam puterea sa trec dincolo de obiectualitatea imediata, gandurile mele tinteau spre alte dimensiuni decat cele ale realitatii din preajma.
Pentru Horea Pastina a privi, "lucrul", asa cum il numeste el, este dublat de exercitiul continuu facut intr-o zona a spiritualitatii, in care "grija pentru suflet, pentru ascultare", cultul pentru privirea interioara il ajuta sa fie asemenea gradinarului: "cu privirea in pamant, cu privirea in suflet". Cu pensula sau cu creionul in mana el sta in fata lucrarii lui Dumnezeu si se straduieste sa inteleaga, se bucura de frumusetea si maretia ei.
Pictura lui Horea Pastina este profund religioasa prin traire. Marturie este si faptul ca, in timp, materialitatea, cromatica lui s-a apropiat tot mai mult de ceea ce am putea numi lumina alba a spiritului. Gradinile lui par a fi imaginea pe care incercam sa o avem despre "gradinile raiului", stapanite de linistea si lumina netulburata a vesniciei. Ceea ce el ne propune este o imagine a Edenului, descoperit in lumea noastra pamanteana.
Este un exercitiu spiritual asupra caruia Horea Pastina se concentreaza, un tip de rugaciune inaltata lucrarii dumnezeiesti, la care ne invita sa fim partasi, sa o cunoastem intr-o expozitie deschisa, incepand de miercuri, 13 septembrie, la Palatele Brancovenesti de la Mogosoaia.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
