Ziarul de Duminică

Un harem cu balci in coada

Un harem cu balci in coada

Harem6, Alexandru Radvan, Sorin Tara, Ultima tentatie, ANAID Art Gallery

13.06.2008, 00:16 24

Aici*, ora exacta a tentatiei! Caci tentatie este sa intri. Inauntru, esti iarasi tentat. Sa te cateri pe tablouri si sa te infrupti din conventie. In fine, la plecare, ultima tentatie: sa incremenesti fraudulos-legal. Si sa nu mai iesi deloc afara. Acolo unde imaginatia acestei lumi sulfuroase a intrat bezmetica intr-un amurg ce duce sigur spre moarte.

Tripticul expozat este substantial inegal. Ca orice adunare de doamne, Harem6 (Ildiko Muresan&Flavia Marele) este mai prolific si "ambetant". Ba, chiar mai amagitor. Seria de fotografii (realizate prin - nu ma intrebati ce inseamna! - proces lambda pe suport forex!) este nu altceva decat descoperirea circului de dinauntru. O oferta deloc timida, ci una inspaimantator de temerara. Intitulate Cirkus, ipostazele grotesti, asezonate de prezenta cate unui fior feminin, ne trimit cu gandul la bestiarul pe care-l poarta intre cutele sale orice memorie fantastica respectabila. Cu atat mai mult cea a unui artist, care asasineaza politetea si, apoi, se autodenunta. Creatorul ascunde in adancimile genomului sau intortocheat viziuni abnorme si nerusinate pe care nu le poate expurga oricand si oricum. Atelierul lui misterios. Alternativa sacramenta la realitatea mai hidoasa decat orice cosmar. Un balci secret si galagios care-si face "meandrele"! Altminteri, haremul celor doua sibile, cu nurii fanteziei carora ne potolim placerea pentru desantare sinistra, propune un exorcism curat. Cu numere de iluzionism tenace, cu parfumuri discrete de Magritte, cu unduiri anxioase de Kafka, cu falfairi terifiante de Hitchcock sau cu atingeri duioase de Bosch (adica, ceva mai umanizate!). De aceea, omul sanatos, odata prins in mrejele amagirii lor, e bine, e foarte bine sa nu se lase dezamagit.
Al doilea expozant, Alexandru Radvan, a carui propensiune spre subiectele de istorie delicios-sangvinara este cunoscuta, pune creionul pe hartie si-l ia la arginti marunti pe intaistatatorul in cele cuvioase ale tradarii. Studiile pentru Omagiu lui Iuda sunt, de fapt, variatiuni pe tema sinuciderii acestuia. Dar, ne intrebam, de ce "omagiul" artistului? Poate fiindca in toate eseurile sale suicidare, vanzatorul lui Iisus nu are cap. Semnificatia e limpede: si-a pierdut mintile. Ceea ce inseamna ca tradarea a fost un act de slabiciune. Iar cel care are puterea sa-si rezecteze metehnele merita, nu-i asa, un rudiment de stima. Nu se explica insa, daca tot vorbim de prinos, de ce personajul apare mereu surprins intr-o erectie hotarata (atentie, el nu e agatat de streang, fiindca atunci s-ar fi justificat!). Sa fie o alta dimensiune a slabiciunii?!
Expozitia se termina cu spatiul sacru (grafica, sculptura, instalatii, in care nu se intra, doar se priveste!) al lui Sorin Tara. Un altar prohibitiv, polisemantic si multicolor, inchinat trairilor discontinue ale artistului. In acest iarmaroc personal scos la lumina, se amesteca de-a valma masti, inscriptii pacifiste, afise, tablouri, costume, logouri comerciale, totul intr-un puzzle ametitor. Este, poate, o noua fata a naucelii terapeutice.
Harem6, Alexandru Radvan, Sorin Tara, Ultima tentatie, ANAID Art Gallery

amza_sebastian&yahoo.com

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO