Ierarhia este un instrument necesar al sistemului. Un monstru. Cand ii va veni vremea, Akaki Akakievici se va lasa devorat fara impotrivire. El stie sa faca un singur lucru: sa copie acte. Incet, se pare, el se nascuse cu chelie si in uniforma. Desi la glumele rele ale celorlalti, el nu raspunde decat rar cu un "De ce ma necajiti? Lasati-ma in pace!", in aceste cuvinte razbate o durere intunecata: cel putin un tanar abia intrat in slujba o simte violent si neputincios, el insusi inghitit de sistem.
Uniforma lui A.A. este foarte roasa, cand trece pe langa o fereastra, tocmai atunci, din casa se arunca gunoiul, mananca fara sa simta gustul mancarii si cand i se umfla burta, scoate cerneala si se apuca de copiat "hartiile luate in acest scop acasa." Inainte de a adormi, zambeste cu gandul la documentele pe care avea sa i le trimita Dumnezeu de copiat a doua zi. El este un functionar oarecare dintr-un departament oarecare "eternul consilier titular".
Gandul ca trebuie sa-si faca o manta noua il inspaimanta cumplit. Dar odata acceptat, el se transforma intr-o bucurie obsesiva. Aceste doua stari, de fapt una singura, vin din teama care il domina si inseamna mult mai mult decat lipsa banilor zilnici; inseamna o lume modificata monstruos pe masura monstrului care o stapaneste. In sfarsit, mantaua se face, dupa cum se stie. Clientul si croitorul sunt deopotriva multumiti. Mesterul se uita multa vreme dupa A.A. care se duce la departament - prima iesire a mantalei in lume - alearga apoi pe o scurtatura, ii iese inainte si priveste acum din fata maiestuoasa inaintare. Croitorul Petrovici ar avea si el un capitol intr-o scriere despre mantaua asta.
Noaptea, tarziu, Akachi Akakievici se intoarce de la petrecerea unde se bause (invitat fiind) in cinstea mantalei. Pe masura ce se apropie de locuinta sa de la periferie, drumul incepe sa semene cu un labirint. Zapada inghetata, strazile pustii, case mici, tacute, amenintatoare, felinare din ce in ce mai rare si, pe neasteptate, o piata imensa, un desert care trebuie strabatut. "In departare, Dumnezeu stie unde, clipea o luminita intr-o ghereta aflata parca la capatul lumii." Cuprins de panica A.A. incepe traversarea. "Se uita si in laturi: parca se afla in mijlocul unei mari." Si cand mai avea mult pana sa ajunga, din pustiul amenintator se ivira doua umbre care il dezbracara de manta, il lovira, il aruncara in zapada si se dusera. Una din ele avea "un pumn mare cat un cap de functionar". A.A. se trezeste, alearga, urla dar departe, departe sunt marginile pietii. Alearga si acolo, in sfarsit, paznicul sprijinit in "alebarda" il priveste cu mirare: te-a pradat? Eu am vazut parca ceva dar de unde sa vad ca te prada? Poate erati trei prieteni, ce stiu eu. Omul legii il sfatuieste cu glasul lui inghetat ca in loc sa se vaite sa mearga mai bine, maine, la comisarul cartierului. Acela ii va gasi mantaua, el este comisarul, nu? Dar batrana gazda il sfatuieste ca mai bine ar merge la pristavul de circumscriptie, de ce sa se lase inselat de comisar? A.A. se duce a doua zi in zori la pristavul de circumscriptie dar afla ca doarme. Merse de mai multe ori si, reusind sa scape de copistii care pandeau sau pazeau sau pur si simplu locuiau in "antret", A.A. se trezi in fata altui om al legii care incepu sa-l intrebe de ce s-a intors atat de tarziu acasa, de unde venea, ce credea el ca poti veni si pleca oricand, oriunde, ei dracie...
Cineva ii spuse lui Akakievici ca de ce sa se mai duca la comisarul de cartier? "Mai bine ar fi sa se adreseze unui personaj marcant". Asadar, personajul marcant. Dar acest personaj marcant este marcant in comparatie cu altul nemarcant si este nemarcant pus alaturi de unul cu adevarat marcant. Personajul despre care e vorba avea in subordinea lui zece oameni si o odaita careia el ii spunea "camera de consiliu" si la usa ei stateau niste capedineri cu gulere rosii si vipusca si aveau treaba cu manerul de alama. "Temeiul cel mai de seama era severitatea". El discuta astfel cu cei zece oameni infricosati care alcatuiau tot mecanismul cancelariei lui: "Cum de indrazniti? Stiti cu cine vorbiti? Va dati seama in fata cui stati?" Se spune ca acest personaj marcant fusese un om de treaba. El era un sef de zece oameni si i se urcase la cap. Dar seful lui care avea de comandat treizeci de oameni? Dar seful acestui sef mai mare peste o suta de oameni? Dar celalalt...? Isi poate inchipui oricine ce s-a ales de discutia dintre A.A. si personajul marcant... "In viata lui nu fusese mustruluit de un general si inca de unul strain care nu era din departamentul sau. Mergea prin viscolul care suiera pe strazi, cu gura cascata, poticnindu-se de marginea trotuarului. Dupa obiceiul Petersburgului, vantul batea dintr-o data din toate partile si din toate ulicioarele". Akaki Akakievici muri, dupa cum se stie, peste cateva zile.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
