Ultimii martori ai lui Hitler de Michael A. Musmanno, in curs de aparitie la Editura Runa (Grupul Editorial Corint), reconstituie, pe baza a zeci de marturii, atmosfera din buncarul lui Hitler de sub Berlinul asediat l Durerile de stomac, un punct comun pentru doi dictatori l Antisemitism la bucatarie l Inalta societate subpamanteana.
Hitler aparea secretarelor sale si celor care stateau de obicei cu el la masa ca un batran contabil, carunt si jovial. Soferul si administratorul, frizerul si valetul nu gaseau, nici unul, patronului lor vreun defect. Se pare ca, in ceea ce priveste confortul lui personal, avea capacitatea de a se comporta decent, si chiar uman. In anumite conditii, era in stare sa se impace pana si cu evreii. Cand era vorba de sanatatea lui proprie, nu avea remuscari in a apela chiar la membrii acelei rase pe care o socotea periculoasa si blestemata si care in toate tarile ocupate de trupele lui era trimisa in lagare de concentrare si crematorii. Prin intermediul maresalului Ion Antonescu, prim-ministrul dictator al Romaniei, Hitler o cunoscuse pe evreica Marlene Kunde. Antonescu suferise de pe urma unor probleme cu stomacul, asemanatoare celor care, din cand in cand, il faceau pe Hitler sa se chirceasca in dureri insuportabile. Asa cum Antonescu isi daduse tara pe mana legiunilor lui Hitler, tot la fel o daduse Fuhrerului si pe bucatareasa care il vindecase de stomac.
Unul din nenumaratele paradoxuri din firea lui Hitler, acest barbar modern, consta in faptul ca el, cel care varsase mai mult sange decat oricine de la facerea lumii incoace, nu suporta sa sacrifice vreun animal ca sa se hraneasca cu carnea lui. Alimentatia vegetariana era una din inovatiile pe care Hitler se gandea sa le introduca dupa castigarea razboiului. "Lumea-i facuta din carnivori - declara el - dar eu voi schimba acest lucru si atunci oamenii vor intelege mai bine ce inseamna national-socialismul in toate formele lui. Atunci se va transforma chipul spiritual al lumii."
Domnisoara Kunde era in toate privintele pe gustul vegetarianului. Ce varza murata cu galuste si ce strudele cu mere stia ea sa puna pe masa Fuhrerului! Hitler savura aceste delicatese cu aceeasi placere cu care enumera micile natiuni pe care trupele lui nesatioase erau gata sa le inghita. Viata isi pierduse gustul amar si neobositul dictator se putea dedica dupa pofta inimii mancarurilor si dulciurilor. Zabovea mai mult la masa, iar noaptea dormea profund.
Dar intr-o zi, Himmler, invitat la masa, a atras atentia apostolului legumelor asupra unui aspect mai important decat mancarea:
- Mein Fuhrer, a spus el, trebuie sa va debarasati de domnisoara Kunde.
- De ce?
- Este... evreica!
- Imposibil! Gateste extraordinar, este supusa, indemanatica si politicoasa.
- Cu toate acestea, parintii ei sunt evrei.
Hitler s-a incruntat. Prostul asta de Himmler nu putea oare sa vada cum s-a imbunatatit sanatatea Fuhrerului de cand domnisoara Kunde a preluat bucataria? Hitler l-a chemat pe Bormann.
- Sa fie arianizata familia Kunde! a racnit el.
(...)
Hitler tuna si fulgera pentru ca Bormann nu reusise destul de repede sa faca rost de stramosi arieni pentru bucatareasa lui. Acum insa umbla deja vorba ca Fuhrerul, care ii infiera pe evrei drept cei mai rai criminali din istorie, adaposteste el insusi, in propria-i bucatarie, un monstru de acest soi. Hitler se confrunta cu o problema pe care el insusi o crease. Trebuia sa ia una dintre cele mai grave si mai memorabile decizii din viata lui: avea de ales intre minunatele strudele cu mere si valabilitatea teoriilor sale privind ura de rasa.
S-a hotarat sa suporte tulburarile de natura nervoasa ale stomacului sau.
VIII. Personaje din buncar
Sa ne imaginam ca un strain ar fi putut sa coboare treptele spre buncarul Fuhrerului, ca sa scape de parjolul si bombardamentul din oras, asa cum un individ oarecare se adaposteste intr-un local pana trece o ploaie torentiala. Daca ar fi ajuns in acest refugiu sigur, in acea zi de 23 aprilie 1945, vizitatorul nostru ar fi intalnit suficiente personaje pentru o tragedie antica greceasca, dar la fel de bine si pentru o opera comica. Dupa ce ar fi aruncat o privire plina de respect si veneratie Fuhrerului, cu siguranta ar fi privit indelung femeile care imparteau cu Hitler acest refugiu dantesc.
Dupa ce s-ar fi obisnuit cu bubuiturile metalice ale exploziilor si cu suieratul obuzelor care cadeau, facand sa vibreze din temelii buncarul precum cutia de rezonanta a unei chitare gigantice, vizitatorul ar fi remarcat-o pe Eva Braun, o frumusete atat de atragatoare si care avea sa ramana asa pana la sfarsitul ei tragic. Mai mult decat uluit, el ar fi fost probabil de acord cu descrierea pe care feldmaresalul Keitel a facut-o iubitei lui Adolf Hitler: "Foarte zvelta, o aparitie eleganta, avea picioare foarte frumoase - merita sa fie vazuta. Nu parea deloc intimidata, dar era tacuta si rezervata; o persoana foarte draguta." Eva Braun avea un par blond inchis - culoarea lui naturala - mai tarziu insa l-a decolorat si aparea ca o veritabila blondina, fara ca Hitler sa ridice vreo obiectie.
Fuhrerul nu avea vreo preferinta pentru o anumita nuanta de par, dar era categoric impotriva oricarei schimbari de frizura: "Cum as arata eu daca mi-as schimba pieptanatura?" i-a spus Hitler o data doamnei Junge. Dansa mi-a aratat demonstrativ modul in care Hitler obtinea acea mesa de par ce-i atarna pe frunte si care il facuse atat de cunoscut in lumea intreaga. Se apleca mult in fata si isi pieptana parul in jos, ca femeile, cam pana la ochi, tragea cararea, pieptana partea din stanga putin in spate, astfel incat, printr-o miscare brusca a capului, o suvita de par ii ajungea pe frunte - asa cum se intampla mereu in timpul discursurilor sale.
(...)
Domnisoara Traudl Humps avea doar 21 de ani cand, in 1942, a intrat in slujba lui Hitler. Cand iubitul ei, chiar mai tanar, dl. Junge, care era servitor la Hitler, a trebuit sa plece pe front, Fuhrerul i-a spus: "Ar fi mai bine sa te casatoresti mai intai cu Traudl, ca, daca cineva s-ar interesa de ea, sa-i pot spune chiar eu: 'Tineti-va mainile acasa, ca-i maritata!'" Aici Hitler nu exagera, caci bruneta cu ochi albastri, cu un oval perfect al fetei, cu firea ei vesela si expansiva ar fi putut foarte usor sa atraga asupra ei atentia atator tineri ofiteri atasati cartierului general al Fuhrerului.
Alta frumusete a buncarului era Gerda Christian. Cu gropite in obrajii ei rozalii, cu un ten impecabil si cu dintii de un alb sclipitor, Gerda Dardanowski era pe deplin constienta de impresia pe care o lasa barbatilor. Cand tanarul maior Erhard Christian, ofiter de legatura al sefului Statului Major al Luftawaffe, i-a cerut mana, ea a acceptat. Christian a avansat rapid si, in septembrie 1944, era deja in conducerea superioara a aviatiei. Claustrarea in buncarul Fuhrerului nu a diminuat catusi de putin pofta de viata a doamnei Christian. Poate ca era chiar mai mare, stiind bine ca totul se poate sfarsi in orice moment. Dr. Brandt spunea ca "doamna Christian exercita asupra lui Hitler o influenta tipic feminina". Sotia soferului lui Hitler, Magda Kempke, spunea ca doamna Christian ar fi starnit chiar gelozia nemasurata a Evei Braun.
Domnisoara Manziarly, succesoarea nefericitei domnisoare Kunde in functia de bucatareasa vegetariana, era o fiinta multumita de sine printre vasele si tigaile ei stralucitoare. Singurul lucru de care se temea era ca nu cumva Hitler sa intre pe neasteptate in bucatarie si sa o surprinda fumand, ceea ce era strict interzis in preajma Fuhrerului.
Else Kruger, cea de-a cincea fata din buncar, avea parul blond carliontat si ochii albastri, ca de portelan; era secretara lui Martin Bormann.
Magda Goebbels, la fel de blonda si atragatoare, avea sa joace rolul cel mai trist din tragedia subpamanteana a buncarului.
Dintre locatarii de sex masculin ai buncarului, vizitatorul imaginar despre care am vorbit la inceput ar fi avut de ales intre Martin Bormann si Joseph Goebbels, daca ar fi dorit sa afle cine are mai multa influenta asupra lui Hitler sau cine este mai respingator. Martin Bormann, indesat, negricios, cu o privire intunecata, cu ceafa groasa si cu nasul lui turtit, lataret, era insasi imaginea vie a fortei brute. Goebbels, schiop si slab ca un tar, cu nelipsitul lui zambet de maimuta, ar fi putut spune despre sine, cu o anumita indreptatire, ca el detine a doua functie, ca autoritate, dupa Hitler, pentru ca era nu doar ministrul propagandei, ci si Gauleiter-ul Berlinului.
Mai departe, vizitatorul nostru s-ar fi intalnit cu generalul Burgdorf, primul aghiotant al lui Hitler, interesant de privit, dar si mai interesant de cunoscut personal. Burgdorf fusese acela care, dupa atentatul cu bomba din 20 iulie 1944, ii inmanase un pistol feldmaresalului Erwin Rommel, celebrul comandant al nu mai putin celebrelor Afrikakorps, impreuna cu generoasa oferta: "Avand in vedere victoriile stralucitoare pe care le-ati castigat, Fuhrerul v-a lasat pe dvs. sa alegeti intre a va pune capat zilelor sau un proces in fata Tribunalului Poporului si arestarea intregii dvs. familii. In cazul in care veti alege alternativa onoarei, Fuhrerul va promite ca se va da un comunicat oficial in care se va spune ca ati murit ca urmare a unui accident de automobil sau de pe urma ranilor capatate pe front. In plus, vi se va acorda o inmormantare militara, clasa intai, cu cele mai mari onoruri si la mormant o piatra funerara care sa prezinte toate meritele dvs. militare." Rommel a ales inmormantarea clasa intai. A platit cu viata nu pentru ca s-ar fi putut demonstra atunci par-ticiparea lui la conspiratia atentatorilor, ci pentru ca indraznise sa-i spuna lui Hitler ca ofensiva din Ardeni fusese un esec si ca ar trebui initiate tratative de pace cu aliatii occidentali.
Generalul Hans Krebs, scund, rotofei, si cu fata congestionata, nu luase parte la nici o batalie importanta si nu astepta nici in viitor vreo participare la asa ceva. Chiar daca nu era un mare soldat, stia cel putin ca, la fel ca primul razboi mondial, si cel de-al doilea era pierdut pentru Germania si masura apropierea sfarsitului dupa diminuarea stocurilor de sticle de alcool disponibile.
Din volumul Ultimii martori ai lui Hitler, de Michael A. Musmann, in pregatire la Editura Runa. Traducere de Sorin Cristescu.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
