Ultimii martori ai lui Hitler, de Michael A. Musmanno, in curs de aparitie la Editura Runa, parte componenta a Grupului Editorial Corint, prezinta o reconstituire, bazata pe zeci de marturii, a vietii din buncarul lui Hitler in Berlinul asediat? O carte-document despre perioada care a inspirat cunoscuta productie cinematografica Der Untergang? Izolarea de realitate: iluzia victoriei si invulnerabilitatii, nebunia invincibilitatii si convingerea in darurile sale supraomenesti, puse in lumina de-a lungul ultimelor zile ale lui Hitler? Apropiatii dictatorului, prieteni sau sclavii vointei sale?
I. Lacasul demonului
In primele zile ale incercuirii Berlinului de catre sovietici, la 20 aprilie, il vedem pe Hitler sub loviturile nimicitoare ale unui destin implacabil. Intr-o viziune care ar parea absurda oricui, el a vrut ca la aniversarea a 56 de ani sa mai vada si sa se bucure de florile victoriei care infloresc pe acele pajisti nesfarsite ce-i furnizau odinioara mierea si nectarul domniei sale inaripate de visuri. Multumit de sine, tolanit intr-un fotoliu, trage cu urechea la omagiile si lingusirile care se auzeau din camera radioului. Elevul sau de mai bine de douazeci de ani, Joseph Goebbels, amageste perfid lumea cu intelepciunea clarvazatoare a unei providente care, chipurile, l-ar fi doborat pe presedintele american Roosevelt si ar fi salvat viata lui Adolf Hitler: "Conducatorul coalitiei inamice a fost spulberat de acelasi destin care, la 20 iulie 1944, in mijlocul mortilor si a ranitilor, l-a lasat in viata pe Fuhrerul nostru, pentru ca el sa-si poata desavarsi opera. Aceasta opera va rodi nenumarate fapte de glorie pentru Germania, pentru marea patrie, ce va inflori mai mult ca niciodata. Teritoriile ei devastate vor fi din nou locuite de oameni fericiti, in sate si orase reconstruite, mai frumoase, mai prospere. Ogoarele ne vor da iar painea cea de toate zilele."
Langa Fuhrer, intr-un fotoliu de piele, Eva Braun zambeste incantata, mandra de imaginile sugestive zugravite de stralucitul orator ce infatiseaza realizarile iubitului ei, capacitatile lui supranaturale si sufletul sau nobil. Zambetul nu o paraseste si nu lasa loc neincrederii nici atunci cand incaperea luxoasa rasuna de fraze uluitoare: "Fuhrerul nostru isi conduce trupele ca intotdeauna. El le insufla curaj si entuziasm. Prezenta lui este echivalenta cu interventia a douazeci de divizii de tancuri. Datorita lui, Germania va castiga o glorie fata de care cea a Romei va pali. Fuhrerul nostru va fi omagiat in istorie cum nici Cezar insusi n-a fost vreodata." Dar imediat, pentru a exclude posibilitatea unei comparatii intre sfarsitul naprasnic al lui Cezar si viitorul apropiat al lui Hitler, marele profet proclama emfatic: "Si dati-mi voie sa va asigur ca Fuhrerul nostru se afla in primavara sanatatii sale."
Radiourile declama aceeasi cuvantare in celelalte incaperi ale fortaretei subpamantene, unde auditorii incearca stanjeniti sa concilieze imaginile zugravite de Goebbels cu ceea ce au in fata ochilor, caci, la 20 aprilie 1945, Adolf Hitler nu traia nici in primavara, nici in vara, nici in toamna, ci mai curand intrase intr-un apus mohorat de iarna, daca nu chiar in nametii gramaditi de o viata ruinata de excese.
Cei care si-au prezentat in acea zi urarile de "La multi ani" aveau in fata lor un om care se deosebea fundamental de barbatul pe care mass-media germane il aplaudau cu titluri bombastice, cu surle si trambite tunatoare. Supraomul care racnea, gesticula, fascina disparuse si ramasese doar caricatura grotesca a unui monstru care scuipa foc. Spinarea i se incovoiase ca unui om de 80 de ani, capul se varase intre umerii cocosati, ochii, care fusesera descrisi ca niste lumini magnetice, clipeau dusi in fundul orbitelor sub lumina stridenta din buncar. Cu greu reusea sa mai stea in picioare, doar sprijinindu-se de mobile. Picioarele i se miscau ca membrele metalice ale unui aparat mecanic, iar mainile ii tremurau fara incetare, ca urmare a unui accident cerebral. Cand si-a salutat oaspetii, s-a proptit de speteaza unui scaun ca sa dea tinuta trupului sau gata sa se prabuseasca si si-a intepenit ceafa ca sa-si poata tine capul drept.
Invitatii au incercat sa-si ascunda nauciti surprinderea cu fraze pompoase, care anticipau apropiata victorie finala. Goring, maresalul Reichului, a intrecut chiar stralucirea nasturilor de alama lustruiti de la uniforma lui ros-albastra cand i-a prezentat Fuhrerului Germaniei urarile sale calduroase. Feldmaresalul Keitel, cu fata-i distinsa numai zambet, isi felicita stapanul, care il lasase sef al Inaltului Comandament doar pentru ca accepta sa semneze cu ochii inchisi orice fel de ordine.
General-colonelul Jodl, al carui nas se ascutise de cat de mult statuse aplecat asupra hartilor pentru a gasi o iesire din incercarile in care Fuhrerul isi aruncase prosteste armatele, il proslavea acum pe maestrul ageamiu.
Strecurandu-se printre tunetele si fulgerele bombelor, printre daramaturi si explozii, fariseii venisera din teritoriul inca neocupat, dar mereu mai restrans, al Reichului si, unul cate unul, se asezau in corul laudatorilor victoriei. Se aflau acolo amiralul Donitz, in uniforma de gala a marinei, von Ribbentrop, care isi purta trufas monoclul, si Heinrich Himmler, intr-o uniforma pe care nici un croitor din lume nu ar fi putut s-o faca astfel incat mutra de sobolan a purtatorului sa para un pic mai distinsa.
(...)
Hitler se clatina ca un tigru ranit in timp ce merge prin sala hartilor. Armata
a-3-a de blindate germana, care rezista pe cursul superior al Oderului, de la Stettin la Eberswalde, este amenintata dinspre sud si de aceea nu poate sari in ajutorul Capitalei. Pentru a evita propria ei incercuire, trebuie sa se indeparteze de Berlin, ocupand o pozitie defensiva. Hitler ordona armatei a-9-a sa-l atace pe Jukov din spate, o miscare ce l-ar incomoda pe maresalul sovietic precum intepatura unei albine pe un urs. Hitler ii porunceste feldmaresalului Schorner, comandantul grupului de armate Sud din Cehoslovacia, sa-si indrepte trupele spre nord, iar general-colonelului Heinrici, comandantul grupului de armate Vistula, ii transmite sa ocupe imediat un front de lupta spre sud, toate acestea pentru a degaja trupele lui Busse, amenintate de o nimicire iminenta.
Aerul vibreaza de tacanitul ordinelor telegrafice care lovesc ca fulgerele din Olimpul nazist! Generalii din suita lui Hitler stau in jurul lui, neajutorati ca niste pustani de scoala. Niciunul nu are curajul sa-i spuna Fuhrerului ca trupele pe care le comanda, asa cum un vanator isi cheama cainii, mai sunt unitati combatante numai cu numele. Istovite de razboi, uzate, distruse, avand doar 25-50 la suta din potentialul de lupta, sunt la fel de utilizabile ca niste martoage ologite la o sarja de cavalerie. In plus, peste tot se afla trupe inamice la fel de puternice precum cele care ii nimicesc pe soldatii lui Busse. Pe hartile sale, Hitler isi imagineaza fiecare unitate de lupta germana asa cum era in prima zi de razboi, cu efectivul complet, cu tunuri, vehicule de transport, spitale de campanie, cu tot aparatul de intendenta, cu armamentul nou-nout si cu nenumarate camioane incarcate cu munitii. O inspaimantatoare autoamagire. Hitler se poarta atat de mizerabil cu cei care ii aduc vesti proaste, incat cu timpul generalii si aghiotantii prefera sa nu mai raporteze pierderile suferite. Astfel, Fuhrerul ajunge sa ordone interventia unor resturi de armata la fel cum, dintr-o trasatura de condei, comanda cresterea productiei de razboi. Il intreaba pe Albert Speer:
- Cate obuziere produceti?
Speer raspunde:
- 160.
Hitler pretinde:
- Ordon sa se produca 900! Cate proiectile antiaeriene?
- Doua sute de mii.
Hitler:
- Ordon doua milioane!
Si astfel, in imaginatia lui Hitler, 900 de obuziere si doua milioane de proiectile antiaeriene sunt gata de livrare armatelor sale.
Berlinul nu va cadea, trupe inamice n-au mai intrat in Berlin din 1806, le aminteste Hitler tuturor, ca si cum asta ar fi o garantie ca asa ceva nu s-ar putea intampla in 1945.
Pentru un moment, Hitler nu mai priveste hartile de razboi. O delegatie s-a reunit in gradina Cancelariei Reichului: ofiteri de rang inalt ai grupului de armate Nord, reprezentanti ai diviziei sale de garda, soldati din unitatile de lupta ale Tineretului hitlerist.
Cu eforturi vizibile, impins mai mult de vointa decat de muschi, Hitler urca treptele buncarului pentru a primi felicitarile de aniversare ale oaspetilor sai. Mai primeste si altceva: trupele au facut o colecta pentru el si fara vreo alta ezitare decat cea provenita de la slabiciunea sa fizica, accepta banii si observa in treacat ca anul acesta donatia nu este la fel de mare ca in anii trecuti, cand a fost doua milioane de marci. Transpirand din cauza caldurii infernale care provine de la incendiile ce mistuie palatul Cancelariei si gafaind de efortul facut la urcarea treptelor, Fuhrerul ii aduna pe cei de fata pentru a le tine o cuvantare. Cu o voce sparta, isi indeamna auditoriul sa-i nimiceasca fara mila pe rusii care au nerusinarea sa indrazneasca sa viseze la cucerirea Berlinului.
Din volumul Ultimii martori ai lui Hitler, de Michael A. Musmann, in pregatire la Editura Runa. Traducere de Sorin Cristescu.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
