Cele doua razboaie mondiale au fost - e adevarat, din ratiuni foarte diferite - perioade prea putin faste pentru desfasurarea talentelor marelui poet care a fost Tudor Arghezi.
In cel dintai conflict, ramas in Capitala invadata de armata germana, a colaborat la "Gazeta Bucurestilor", organul de presa al ocupantului, fapta care, dupa infrangerea Puterilor Centrale, i-a atras arestarea, intemnitarea si condamnarea la doi ani de inchisoare pentru colaborare cu inamicul, alaturi de alti cativa ziaristi culpabili de aceeasi vina: I. Slavici, D.T. Karnbat, M. Sarateanu si Grossman-Tautu. Nu si-a executat, totusi, pedeapsa, intrucat dupa cateva luni, multumita intercesiunii lui Nicolae Iorga, a fost gratiat, ceea ce l-a determinat sa-i adreseze istoricului telegrame si scrisori de multumire. La finele anului 1919, i-a scris, de pilda, "an de an, bunele urari de decembrie ale recunostintei din tot timpul". Sau cu un alt prilej: "Urari de necurmat, puternica si imbelsugata tinerete" (a se vedea Nicolae Iorga - O viata de om asa cum a fost. Editie ingrijita de Valeriu Rapeanu si Sanda Rapeanu, Editura Minerva, 1976).
Dupa fericita incheiere a acestui episod, intre cei doi a izbucnit insa o furibunda si realmente "necurmata" polemica. Desi, nu e mai putin adevarat, pentru literatura romana episodul a avut si o fericita urmare, anume volumele "Flori de mucigai" si "Poarta neagra" ale lui Arghezi. Despre care, in "Istoria literaturii romane...", G. Calinescu a aratat ca zugravesc "atmosfera inchisoarei" in "pagini de amintiri, de compatimire cu cei suferinzi si de psihologie a delincventei".
In cursul celui de-al doilea razboi mondial, Arghezi s-a dovedit, dimpotriva, un adversar al Germaniei - care-si schimbase si ea intre timp cizmele, din imperiale in naziste --, publicand vitriolantul pamflet "Baroane" la adresa lui Manfred von Killinger, ministrul plenipotentiar al celui de-al Treilea Reich. Act pentru care autoritatile vremii l-au sanctionat cu internarea in lagarul de la Tg. Jiu.
Dar sa venim la scrisorile expediate de Arghezi din inchisoare la sfarsitul verii si la inceputul toamnei 1919. Ele sunt conservate in Arhiva "St. Georges" de la Biblioteca Nationala. Desi le-am descoperit mai demult, am ezitat sa le dau publicitatii dintr-un scrupul usor de inteles, daca avem in vedere multitudinea de lucrari, studii, articole despre opera si personalitatea lui Arghezi pe de o parte si lipsa unei bibliografii complete in care sa poata fi detectat tot ce s-a scris despre el, evitand astfel primejdia unei involuntare, dar nu mai putin suparatoare repetitii.
La staruinta lui Ioan Es. Pop, le fac, totusi, acum publice. Scrisorile sunt datate 28 august, 1 si 7 septembrie 1919. Dupa cum se poate vedea, ele au avut un unic adresant, despre a carui identitate nu putem decat conjectura. Poetul i se adresa invocandu-i mereu gradul si dand a intelege ca bunavointa sa putea cantari greu in fata instantelor militare care-i judecau pe ziaristii incriminati. Daca mai tinem seama de circumstanta ca intre 29 noiembrie 1918 si 26 septembrie 1919 generalul Arthur Vaitoianu a fost ministru de Razboi in cabinetul I.C. Bratianu, iar intre 27 septembrie si 30 noiembrie 1919 a preluat chiar sefia Guvernului, mi se pare ca putem fi indrituiti a crede ca el a fost cel caruia i se adresa Arghezi cu apelativul "Domnule General" si cu expresii ce doreau sa vadeasca un mare respect. Considerent ce poate fi, mi se pare, cu succes coroborat si cu cele afirmate de poet in scrisoarea din 28 august, in care a tinut sa arate: "Am fost si inaintea razboiului si in timpul si dupa terminarea lui interpretul exact - apreciat si de Dv. - al politicii D-lui Bratianu si - ciudat! - tocmai in timpul guvernarii D-lui Bratianu sunt dat in judecata si condamnat".
Mai presus de toate si chiar de argumentele invocate de poet in apararea sa - argumente uneori destul de deconcertante -, ramane insa certitudinea existentei acestor scrisori, care pun in lumina vicisitudinile unei perioade mai putin cunoscute din viata celui care a fost si ramane unul dintre piscurile poeziei romanesti. (Dumitru Hancu)
Vacaresti, 28 August 1919
Confidential
Onorate Domnule General,
Va cer iertaciune ca Va scriu. De la intoarcerea Dv. in tara am pornit de mai multe ori sa o fac, dar o ratiune de inoportunitate, pe care de data asta izbutesc sa o inving, m-a indepartat continuu de la impulsul meu spontaneu.
Stiti, poate, ca sunt inchis, dimpreuna cu patru colegi de presa, dintre care unii V-au fost si V-au ramas recunoscatori si devotati. Capriciile rau informate ale unor adversari fantezisti ne-au dus in fata Curtii Martiale, care amestecandu-ne pe toti in acelasi dosar si in aceeasi cauza, ne-a condamnat pentru articole de ziar, scrise sub ocupatie, la pedepse in disproportie cu vina noastra - daca vina a fost - fara sa se fi ostenit cineva sa se opreasca la antecedentele inculpatilor si sa faca deosebirile de rigoare.
Am fost si inaintea razboiului si in timpul si dupa terminarea lui interpretul exact - apreciat de altfel si de Dv. - al politicii D-lui Bratianu si - ciudat! - tocmai in cursul guvernarii D-lui Bratianu sunt dat in judecata si condamnat. S-a facut cu mine o nedreptate de care nu pot crede ca cei in drept nu-si dau socoteala. Tot ce regret este ca ati lipsit din tara; un proces atat de bizar, care sa traga la raspundere cinci gazetari pentru politica dusa in Muntenia de trei grupari politice cunoscute, sub ochii Dv. nu se putea face.
Ne gasim acum, Domnule General, in perioada recursului nostru la Casatie, fixat la 19 Septembrie. Timp de patru luni, am cerut in diverse randuri punerea noastra in libertate si cu regularitate ne-am izbit de o rezistenta misterioasa si cu atat mai putin explicabila cu cat in guvernul actual avem prieteni care ne-au dat fagaduieli formale si cu cat pentru acest guvern care ne tine inchisi fara folos, avem - lucrul va va parea absurd dar e real - cea mai sincera si mai dezinteresata admiratie.
In ultimele zile, am informatii precise ca s-au pregatit la Curtea Martiala toate formalitatile punerii noastre in libertate si ca pe ziua de ieri liberarea trebuia sa fie fapt implinit. Aseara, mi-a parvenit insa stirea - nu pot aprecia exactitatea ei - ca evenimentul a fost amanat cu trei-patru zile si in vederea unui decret de amnistie politica pe care guvernul l-ar lansa retragandu-se de la putere.
Nu stiu ce trebuie sa cred si ce sa astept. Domnule General, va rog sa interveniti Dv. la Dl. Bratianu pentru noi. Stam inchisi de 9 luni de zile. Suntem cu totii niste scriitori saraci, in sarcina carora nu s-a rostit la proces nimic degradant, nimic rusinos. Unii dintre noi si-au dus convingerile prea departe, poate, si n-au stiut sa-si puna condeiului frau; dar nimic mai mult. Avem familii grele, care sufera crunt povara privatiunilor si a detentiunii noastre.
Ma rog inteligentei si inimii Dv. interveniti de urgenta la Dl. Bratianu ca sa nu fim lasati in inchisoare, la discretia unui viitor guvern, indiferent sau dusmanos.
Sunt mai multe solutii pentru punerea noastra in libertate:
1. Liberarea pana la judecarea recursului in Casatie, admisa de toate autoritatile competente, care au referat, dar inca neordonate;
2. Amnistia politica;
3. Art. 144 din Codul Justitiei Militare, care prevede ca "Generalul comandant al cirumscriptiunii poate suspenda executarea hotararii, sub conditiile de a informa indata Ministerul de Razboi". Aceasta ar echivala cu anularea din oficiu a sentintii. Generalul in competenta caruia cade circumscriptia noastra este D. General Rujinski.
4. Gratierea, pana la o amnistie mai tardiva.
Stiu, Domnule General, ca nu sunteti omul jumatatilor de masuri si ca vointa Dv. poate totul cand se hotaraste. Nu se poate sa voiti cele ce va cer si sa nu se implineasca imediat.
Port pe obrajii mei, inca proaspata, mangaierea cu care m-ati concediat in ziua mobilizarii. In numele sentimentului de incredere pe care l-ati pus in mangaierea de atunci - si pe care il merit intact si astazi - va rog sa faceti pentru noi gestul ce-l asteptam.
Asigurandu-Va de recunostinta unor gazetari care nu sunt nici cei mai slabi nici cei mai de lepadat din presa romaneasca, nu prea bogata in pene de valoare, sunt ale Domniei Voastre prea supus servitor,
I.N. Theodorescu-Arghezi
(Va urma)
Acest material apare in Ziarul de Duminica, suplimentul cultural al Ziarului Financiar
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
