Ziarul de Duminică

Scrisori din inchisoare (II)

30.10.2002, 00:00 132

In timpul primului razboi mondial, ramas in Capitala invadata de armata germana, Tudor Arghezi a colaborat la "Gazeta Bucurestilor", organul de presa al ocupantului, fapta care, dupa infrangerea Puterilor Centrale, i-a atras arestarea, intemnitarea si condamnarea la doi ani de inchisoare pentru colaborare cu inamicul, alaturi de alti cativa ziaristi culpabili de aceeasi vina: I. Slavici, D.T. Karnabat, M. Sarateanu si Grossman-Tautu. Nu si-a executat, totusi, pedeapsa, intrucat dupa cateva luni, multumita intercesiunii lui Nicolae Iorga, a fost gratiat, fapt ce l-a determinat sa adreseze istoricului telegrame si scrisori de multumire.
Dupa fericita incheiere a acestui episod, intre cei doi a izbucnit insa o furibunda si realmente "necurmata" polemica. Desi, nu e mai putin adevarat, pentru literatura romana episodul a avut si o urmare fasta, anume volumele "Flori de mucigai" si "Poarta neagra" ale lui Arghezi. Despre care, in "Istoria literaturii romane...", G. Calinescu a aratat ca zugraveste "atmosfera inchisoarei", in "pagini de amintiri, de compatimire cu cei suferinzi si de psihologie a delincventei".
In cursul celui de-al doilea razboi mondial, Arghezi s-a dovedit, dimpotriva, un adversar al Germaniei - care-si schimbase si ea intre timp cizmele, din imperiale in naziste --, publicand vitriolantul pamflet "Baroane" la adresa lui Manfred von Killinger, ministrul plenipotentiar al celui de-al Treilea Reich. Act pentru care autoritatile vremii l-au sanctionat cu internarea in lagarul de la Tg. Jiu.
Dar sa venim la scrisorile expediate de Arghezi din inchisoare la sfarsitul verii si la inceputul toamnei anului 1919. Ele sunt conservate in Arhiva "St. Georges" de la Biblioteca Nationala. Desi le-am descoperit mai demult, am ezitat sa le dau publicitatii dintr-un scrupul usor de inteles, daca avem in vedere multitudinea de lucrari, studii, articole despre opera si personalitatea lui Arghezi pe de o parte si lipsa unei bibliografii complete in care sa poata fi detectat tot ce s-a scris despre el, evitand astfel primejdia unei involuntare, dar nu mai putin suparatoare repetitii.
Scrisorile sunt datate 28 august, 1 si 7 septembrie 1919. Dupa cum se poate vedea, ele au avut un unic adresant, despre a carui identitate nu putem decat conjectura. Poetul i se adresa invocandu-i mereu gradul si dand a intelege ca bunavointa sa putea cantari greu in fata instantelor militare care-i judecau pe ziaristii incriminati. Daca mai tinem seama de circumstanta ca intre 29 noiembrie 1918 si 26 septembrie 1919 generalul Arthur Vaitoianu a fost ministru de Razboi in cabinetul I.C. Bratianu, iar intre 27 septembrie si 30 noiembrie 1919 a preluat chiar sefia Guvernului, mi se pare ca putem fi indrituiti a crede ca el a fost cel caruia i se adresa Arghezi cu apelativul "Domnule General" si cu expresii ce doreau sa vadeasca un mare respect. Considerent ce poate fi, mi se pare, cu succes coroborat si cu cele afirmate de poet in scrisoarea din 28 august, in care a tinut sa arate: "Am fost si inaintea razboiului si in timpul si dupa terminarea lui interpretul exact - apreciat si de Dv. - al politicii D-lui Bratianu si - ciudat! - tocmai in timpul guvernarii D-lui Bratianu sunt dat in judecata si condamnat". Dumitru Hancu

Duminica, 7 Septembrie 1919
Onorate Domnule General,
Au trecut abia 10 zile de la data scrisorii precedente, careia superioara Domniei Voastre intelegere i-a acordat o atat de hotarata si calda ospitalitate incat nu am destule cuvinte si nu voi avea destule fapte ca sa va multumesc - si o nenorocire, o reala si implacabila nenorocire, consecinta directa a detentiunii mele, ma loveste.
Pentru a doua oara in 9 luni de inchisoare imi dispare singurul meu copil - un baiat de 14 ani - demoralizat de absenta mea de acasa. Prima data, el a plecat la inceputul lui Mai. Disperat de aceasta noua osanda, adaosa la osanda daruita de Curtea Martiala, m-am plans atunci frumosului cavalerism al unui adversar, d-lui Iorga, si d. Iorga a intervenit la Rege pentru gratierea mea. Tot ce am obtinut in Mai, cu multa intarziere ierarhica, a fost o liberare conditionata de 5 zile, inutil supravegheata de un agent, pentru cautarea copilului.
De atunci incoace n-am incetat sa ma tem ca o prelungita lipsa a mea de la domiciliu poate provoca repetarea unui act usor de inteles din partea iresponsabilitatii aventuroase a unui copil scapat de sub directiva si controlul parintelui, singura eficace. Mi s-a pus in vedere de nenumarate ori liberarea mea si am asteptat zi cu zi fagaduitul ordin de libertate provizorie pana la recurs, al d-lui General Rujinski. Daca acest ordin venea acum o saptamana, daca venea acum patru zile, astazi copilul meu ar fi fost langa mine.
Considerati, va rog, intreita mea tragedie morala. Prizonier fara alta vina decat aceea de-a fi scris la lumina zilei si in stiinta tuturor articole de ziar care nu se deosebesc in esenta lor de substratul credintelor profesate actualmente in presa nationala, asist la descompunerea treptata a familiei mele cu constiinta neputintii de a remedia dezastrul ei.
Ganditi-Va ca aceasta situatie se poate agrava - daca mai comporta agravare - prin aceea ca baiatul meu poate fi tarat de la o zi la alta, sub influenta ispitei, in randul derbedeilor; ma infior sa accentuez cu o nuanta mai mult ingrijorarea mea de tata...
Infatisati-Va, Domnule General, intregul tablou tumultuos al sufletului meu in momentul in care imi permit inca o data sa va scriu si spuneti-Va, Domniei Voastre insiva, daca aceasta povara nu-i prea grea pentru mine; caci nu sunt nici Profet nici Titan ca sa ma bucur de zestrea durerilor acumulate gigantice, dar un simplu scriitor, preocupat de distilarea ideilor si a imaginilor prin varful marunt al penei, in flacoane efemere de hartie.
Domnule General, Va cer respectuos o interventie cu caracter exceptional. Faceti ca sa fiu pus in libertate provizorie pana la recurs - mai sunt 12 zile, infinit de lungi, pana la 19 Septembrie si fiece ora ce trece imi ingreuneaza problema regasirii fiului pierdut. Va suplic sa interveniti de indata. Garantez cu onoarea mea - singura-mi avere, ramasa insa intacta - ca nu voi incerca sa ma folosesc de libertatea provizorie spre a ma dosi de raspunderile mele si Va rog bizuiti-Va in demersul ce veti binevoi sa-l faceti pe invariabilitatea ei.
In asteptarea febrila a rezultatului, sunt, Domnule General, dintre slugile Domniei Voastre cea mai plecata.
I.N. Theodorescu-Arghezi
*
Memoriul ziaristilor:
Teodorescu-Arghezi
Teodorescu
Grossman-Tautu
Karnabat
Slavici
1/9/1919
De ce au fost acuzati ziaristii
Din punct de vedere penal, nici casna Comisarului Regal n-a izbutit sa fixeze vina pentru care trebuiau urmariti ziaristii. Dosarul afacerii noastre nu cuprinde nimic altceva decat urmele trudei sale de a gasi o vina si un articol din codul penal care sa impace necesitatea de a acuza cu ceea ce faptele noastre, stoarse pana la sleire, puteau lasa in teascul acuzarii.
Incercarea de a cauta unora din cei urmariti pricini de ordin militar n-a izbutit. Cercetarea surselor Sigurantei generale n-a adus nici ea mai mult.
S-a simtit astfel nevoia de a ramane asupra singurului fapt precis, marturisit si public, pe care, din capul locului, nici unul dintre noi nu l-a ascuns niciodata: colaborarea la "Gazeta Bucurestilor". La aceasta acuzatiune s-a ajuns insa tarziu. Era si firesc. Constiinta d-lui Comisar Regal, ca si a celor pe care ii reprezenta zelul D-sale, nu-l lasa sa ramana cu prea multa impacare asupra "Gazetei Bucurestilor", cand stia ca nu poate urmari nici pe patronii morali ai ziarului, nici pe cei ai politicii din care izvorase acest organ. Si-i era cu atat mai greu procurorului militar s-o faca, cu cat isi daduse seama ca alaturi de "Gazeta Bucurestilor" si mai mult decat aceasta, erau chestiuni care trebuiau sa intereseze intr-un grad mai mare dreptatea unui impartitor de sanctiuni.
Deci n-a avut nimeni, la inceput, curajul trist de a incepe cercetarea politicii din teritoriul ocupat prin urmarirea catorva ziaristi... Neaparata lor arestare a fost mai intai o simpla "internare" intr-un hotel din Capitala, sub justificarea ciudata ca sunt periculosi armatelor aliate. E, in adevar, in capul dosarului afacerii noastre, un act care constata ca am fost arestati "din ordinul d-lui Comisar General pe langa comandamentul armatelor aliate". Asa, am stat, privati de libertate cateva luni, in acelasi hotel.
Era firesc ca numai dupa ce s-ar fi inceput urmarirea factorilor raspunzatori ai politicii din teritoriul ocupat sa se purceada la oranduirea unui proces - moral sau juridic - al "Gazetei Bucurestilor". Simtul de dreptate traia inca si in spiritul celor mai pasionati dintre potrivnici.
A fost prin urmare nevoie de arestarea prealabila a D-lor Lupu Kostache, Virgil Arion, Nenitescu etc., pentru ca sa ni se dea, si noua celor internati, un mandat de arestare in regula.
Asa, am vazut atunci - un moment - ca se pune chestiunea politicii de sub ocupatie in cadrul si in temeiul ei adevarat. In aceasta considerare a lucrurilor asteptam cu seninatate orice fel de judecata.
Dar mare ne-a fost uimirea si revolta cand, dupa cinci luni de preventa inutila si stearpa, vazuram ca se desface, in chip artificial si monstruos de nedrept, chestia "Gazetei Bucurestilor" de complexul de activitate in care ziarul acesta nu era decat un auxiliar.
Caci, e la indemana tuturor, nu numai a investigatiunilor unui procuror, situatia reala a "Gazetei Bucurestilor" in vremea ocupatiei. (Va urma)
Acest material apare in Ziarul de Duminica, suplimentul cultural al Ziarului Financiar

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO