Ziarul de Duminică

Transalpina – Acoperişul lumii de dincolo de nori/ de Ziarul de duminică

Galerie foto

Galerie foto

Autor: Ziarul de Duminica

25.08.2016, 23:41 105

„Călătorie la 1900”, ediţia a III-a, poposeşte la Castelul Sturdza de la Miclăuşeni

În perioada 3-4 septembrie 2016, Castelul Miclăuşeni (foto 1, 2) îşi deschide porţile vizitatorilor în atmosferă de sărbătoare. Evenimentul „Călătorie la 1900”, care îşi propune o întoarcere în ambianţa specifică familiei Sturdza, este anul acesta la cea de a treia ediţie.

Deschiderea festivă va avea loc sâmbătă, 3 septembrie 2016, la ora 10.00. Pe parcursul celor două zile publicul va putea vizita expoziţia „Obiecte ale familiilor nobiliare româneşti”, organizată împreună cu Muzeul Naţional Peleş şi Complexul Muzeal Naţional Moldova Iaşi, şi va putea participa la activităţi interactive prin care Castelul va prinde viaţă. Vizitatorii se vor putea bucura de spectacole în aer liber de teatru, dans şi muzică de epocă, ateliere de creaţie pentru copii şi adulţi, tablouri vivante, târg de antichităţi, plimbări cu trăsura, parada costumelor, bucate de odinioară şi alte surprize din partea organizatorilor. Cei care vor dori vor putea închiria vestimentaţie specifică belle epoque de la punctul special amenajat în curtea Castelului. De asemenea, iile sunt o opţiune.

Programul evenimentului:

- lansarea volumului „Palatul Sturdza de la Miclăuşeni. File dintr-un album risipit”, apărut la Editura Doxologia, autori: dr. Narcis Dorin Ion (Muzeul Naţional Peleş) şi dr. Sorin Iftimi, Complexul Muzeal Naţional Moldova Iaşi;

- „Poveşti de succes. Conace şi castele revitalizate”, prezintă arh. Anca-Raluca Majaru, preşedinte al Asociaţiei Arché, Bucureşti;

- „Gânduri despre Castelul Miclăuşeni”, alocuţiune rostită de arhim. Hrisostom Rădăşanu, consilier educaţional al Arhiepiscopiei Iaşilor;

- recital susţinut de corala „Universitas” a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, dirijor Alexandru Darie, coordonator Gabriela Enăşescu.

Castelul Miclăuşeni este unul dintre cele mai romantice castele din România şi, în prezent, este în proces de restaurare. De-a lungul timpului, clădirea a suferit din cauza agresiunilor armatei sovietice şi ale autorităţilor comuniste. Mesajul pe care organizatorii îl transmit prin animarea încăperilor care datează de la 1880 este „Împreună sprijinim restaurarea castelului”.

Intrarea la eveniment se face pe baza unui bilet, în valoare de 10 lei. Biletele vor putea fi cumpărate la intrarea în parcul Castelului. Tinerii cu vârste între 14 şi 18 ani vor beneficia de o reducere de 50%, iar copiii sub 14 ani vor intra gratuit. În funcţie de suma adunată, banii strânşi în urma vânzării biletelor vor fi direcţionaţi fie spre restaurarea turnuleţului de la poarta de sud-est, care este în ruină, fie spre restaurarea Monumentului lui Alecu Sturdza. Ambele sunt obiective importante ale domeniului de la Miclăuşeni şi necesită intervenţii în regim de urgenţă.

„Călătorie la 1900” face parte din seria de evenimente organizate de „Zilele Europene ale  Patrimoniului”, care se desfăşoară în luna septembrie a fiecărui an.

 

ARTmania Bucharest Blast 2016

Primul eveniment din seria ARTmania Bucharest Blast va avea loc sâmbătă, 3 septembrie 2016, la Arenele Romane din Bucureşti (foto 3).

Toamna începe în forţă pe muzică Symphonic, Progressive şi Math Rock prezentate de cei mai apreciaţi artişti ai momentului. Vor concerta: „Within Temptation”, „Agent Fresco”, „Mutiny on The Bounty” şi „Sinoptik”.

„Within Temptation”, trupă celebră pentru show-urile extravagante realizate printr-un amestec de eleganţă într-o interpretare melodramatică şi puternice compoziţii Metal, revine la Bucureşti după patru ani şi un album distanţă. O formaţie matură care cântă de 20 de ani şi a susţinut sute de concerte va fi headliner-ul ARTmania Bucharest Blast.

„Agent Fresco” reprezintă Islanda la ARTmania Bucharest Blast şi vor susţine aici un concert vulcanic cu influenţe jazz, pop, rock şi hardcore. În esenţa muzicii lor se regăseşte o hiper intensitate lirică transmisă prin versuri croşetate fin, melodii puternic încărcate cu emoţie artistică, multiritmicitate şi erupţii spasmodice de chitară hotărâtă susţinute de o percuţie matematic structurată ce variază între jazz-ul de calitate şi rock-ul energic.

„Mutiny on The Bounty” procesează şi amplifică sisteme Math Rock fără să evite sound-ul electronic. Proiectul vine din Luxemburg după ce a câştigat multe Grammy-uri şi promite să devină headliner la cea de-a zecea ediţie ARTmania Bucharest Blast.

Biletele au preţuri între 90 si 210 lei şi sunt disponibile pe artmania.ro şi în reţelele partenere.

 

10 zile de dans cu patru absolvenţi de master Solo/Dance/Authorship

Între 1-11 septembrie 2016, Centrul Naţional al Dansului Bucureşti (CNDB) găzduieşte spectacolele, atelierele şi prezentările a patru absolvenţi ai programului de master SODA (Solo/Dance/Authorship) din cadrul instituţiei HZT – Inter-University Centre for Dance Berlin (foto 4).

Sub titlul „Sezonul berlinez SODA” sunt reunite un workshop şi o prezentare a coregrafei canadiene Allison Peacock şi spectacole şi prezentări realizate de portughezul Ivo Serra, englezul Andrew Kerton şi neo-zeelandezul Joshua Rutter.

„Sezonul berlinez SODA” este una dintre cele trei direcţii principale ale programului curatorial al Mădălinei Dan. Celelalte sunt seria de workshop-uri pentru profesionişti susţinute de profesori de la cele mai importante şcoli europene de dans şi performance, între lunile iunie şi octombrie 2016, şi proiectul Amprenta, în cadrul căruia vor fi prezentate la CNDB cele mai recente lucrări ale Mădălinei Dan, în noiembrie 2016.

Allison Peacock va deschide „Sezonul berlinez SODA” cu workshop-ul „Intuitive Fitness”, programat între 1 şi 3 septembrie şi adresat reprezentanţilor noii generaţii de coregrafi şi dansatori ai scenei româneşti, apoi va susţine prezentarea „Nature Lovers – A lecture demonstration on Representing Nature in the Performative frame”, pe 4 septembrie, de la ora 19.00.

Pentru workshop-ul său, ea se inspiră din variatele sale influenţe educative, precum compoziţia în timp real, improvizaţia americană postmodernă, cursurile de balet din şcoala de anatomie funcţională, dansul jazz, Tehnica Klein, poezia şi desenul.

Ivo Serra va susţine o prezentare pe 6 septembrie, de la ora 19.00, iar pe 7 septembrie va fi protagonist în spectacolul „P Dance”, care are ca punct de plecare dansul popular şi costumul lui Careto, considerat un ritual iniţiatic care simbolizează trecerea de la copilărie la maturitate în Podence, Portugalia.

Prezentarea lui Andrew Kerton va avea loc pe 8 septembrie, de la ora 19.00, iar pe 11 septembrie, de la ora 19.30, e programat performance-ul său,  „Fieldnotes”. Artistul englez îşi descrie spectacolul ca pe „un exerciţiu de personificare spaţială sau poate o animaţie abstractă: acţiunea e limbaj limbajul e corp corpul e gândire gândirea e acţiune acţiunea e corp corpul e limbaj limbajul e gândire gândirea e corp corpul e acţiune acţiunea e gândire gândirea e limbaj limbajul e acţiune.”

Joshua Rutter va participa la „Sezonul berlinez SODA” cu performance-ul „Habitual Flux”, programat pe 9 septembrie, de la ora 19.30, şi cu o prezentare care va avea loc pe 10 septembrie, de la ora 19.00. Despre „Habitual Flux”, în care performează alături de dansatorul Oliver Connew, Joshua spune că: „Suntem în procesul de a dezvolta un mod de lucru care se află undeva între repetiţie şi performance, cu accent pe identificarea sau dobândirea unor obiceiuri şi dorinţe, pe antrenament şi pe angajamentul faţă de influenţa obiectelor şi a spaţiilor.”

Spectacolele, prezentările şi workshop-ul programate în „Sezonul berlinez SODA” vor avea loc la Sala Stere Popescu de pe Bulevardul Mărăşeşti 80-82. Accesul la spectacole costă 25 de lei (preţ întreg) sau 15 lei (preţ redus), în vreme ce la prezentările artiştilor intrarea este liberă. Taxa de participare la workshop-ul lui Allison Peacock este de 100 de lei, iar înscrierea se face doar pe bază de CV în limba engleză, la adresa cursuri@cndb.ro. Persoana de contact este Ana Papadima (consultant artistic), la numărul 0740/ 276. 865.

Master of Arts SODA (Solo/Dance/Authorship) este un program de master în domeniul dansului contemporan şi performance-ului din cadrul HZT (Inter-University Centre for Dance Berlin), o instituţie care funcţionează sub egida comună a Berlin University of the Arts (UdK) şi a Hochschule für Schauspielkunst „Ernst Busch” (HfS), în cooperare cu TanzRaumBerlin, o reţea a scenei profesioniste de dans.

 

„Royal Musical Journey” la Sala Radio – concert de gală de muzică barocă

Miercuri, 14 septembrie 2016, ora 19.00, la Sala Radio, Fundaţia Calea Victoriei prezintă concertul de gală „Royal Musical Journey” – o călătorie savuroasă şi ritmată în Europa cochetă a secolelor XVII şi XVIII (foto 5).

Alături de dirijorul Gabriel Bebeşelea, de soprana Rodica Vica şi de Orchestra Symphactory, spectatorii vor poposi la curtea somptuoasă a Regelui Soare, vor naviga muzical prin romantica Veneţie şi vor asculta acorduri din Germania. Vor urma refrene visătoare din Anglia şi din exoticele Indii Galante. Şapte compozitori – Vivaldi, Rameau, Lully, Boccherini, Handel, Purcell şi Broschi –vor surprinde auditoriul cu lucrări inovatoare, cu improvizaţii inspirate şi cu energia concentrată în muzica lor. Publicul va avea şansa să asculte instrumente astăzi neobişnuite, specifice epocii baroce: clavecin şi teorba.

Călătoria muzicală se va derula într-o atmosferă miraculoasă care va reînvia lumea visătoare şi îndrăzneaţă a barocului. Ilustraţii animate, create de artistul clujean Jozsef Vass, vor însufleţi fiecare fragment muzical.

Imagini inspirate din tablouri de epocă, cu interioare bogat ornamentate şi cu personaje ȋn costume fastuoase, vor reconstrui atmosfera şi parfumul unei fabuloase lumi dispărute.

Dirijorul Gabriel Bebeşelea, unul dintre cei mai talentaţi artişti români, deţinător a  numeroase premii internationale, este aplaudat în săli de concerte din întreaga lume. Şi-a finalizat studiile la renumita Universitate de Muzică din Viena, unde şi locuieşte în prezent. Invitata specială a serii este soprana Rodica Vica, o voce cu coloratură dramatică, specializată pe muzica barocă, recunoscută pentru rolurile interpretate la Opera Natională din Bucureşti şi în spectacole sau turnee din Italia,  Franţa, Austria, Belgia, Germania şi Japonia.

Biletele la concert se pot achiziţiona numai prin reţeaua Eventim: magazinele Vodafone, Orange, Germanos, Carrefour, librăriile Cărtureşti şi Humanitas, benzinăriile OMV sau online pe www.eventim.ro (categoria I – 100 ron, categoria a II-a – 80 ron, categoria a III-a – 65 ron)

 

Cea mai recentă emisiune de mărci poştale: „Transalpina, călătorie printre nori”

„Călătoria până aici a meritat”, „Aceasta este Transalpina şi e absolut uluitoare”, „Ai sentimentul minunat că te afli pe acoperişul lumii”, „Este literalmente un drum care, odată văzut, nu poate fi uitat nicicând”.

Acestea sunt câteva dintre impresiile echipei publicaţiei auto britanice EVO despre unul dintre cele mai admirate şi explorate obiective turistice din România – Transalpina, cel mai frumos şi cel mai înalt drum din ţara noastră. Pierdută în negura vremii, legenda Transalpinei începe în urmă cu peste 2000 de ani, în hărţile timpului, traseul fiind folosit de romani în drumul spre Sarmizegetusa, în timpul înfruntărilor cu dacii. Cunoscută şi ca „Poteca Dracului”, Transalpina a fost iniţial nu mai mult decât o cărăruie folosită de către păstori, însă astăzi iubitorii de frumos pot găsi zone în care istoria a lăsat amprente vizibile asupra oamenilor şi locurilor.  Recunoscând importanţa şi caracterul unic al acestui traseu, Romfilatelia dedică „ţării de dincolo de munţi” cea mai recentă emisiune de mărci poştale intitulată „Transalpina, călătorie printre nori” (foto 6, 7). Disponibilă începând de vineri, 12 august 2016, în magazinele Romfilatelia din Bucureşti, Bacău, Braşov, Cluj-Napoca, Iaşi şi Timişoara, emisiunea se alătură astfel proiectelor filatelice care promovează ţara noastră, unicitatea şi frumuseţea ţinuturilor româneşti.

Aflat la peste 2.000 m altitudine, acest drum-bijuterie a fost numit şi „Drumul Regelui”, deoarece Regele Carol al II-lea l-a inaugurat parcurgându-l împreună cu familia regală şi cu prim-ministrul de la acea vreme, Gheorghe Tătărescu.

Transalpina nu este doar o şosea senzaţională la înălţime, presărată cu peisaje mirifice; parcurgând acest traseu pot fi vizitate numeroase atracţii impresionante, precum Lacul Oaşa, Lacul Gâlcescu, Lacul Roşiile, Peştera Muierilor, Peştera Polovragi. Totodată, formele de relief spectaculoase întâlnite pe acest drum, fauna şi flora specifice munţilor înalţi completează tabloul care se întinde în faţa călătorului şi îl atrage prin frumuseţea şi sălbăticia naturii.

Timbrul cu valoarea nominală de 8,00 lei şi coliţa dantelată a emisiunii, având valoarea nominală de 15,00 lei, reprezintă o invitaţie deschisă, adresată publicului de toate vârstele la o călătorie metaforică printre nori. Caracterizate print-o cromatică dominată de culorile verde, albastru şi maro, cele două elemente fac trimitere, într-o abordare grafică stilizată, la acest traseu care leagă Oltenia de Transilvania şi traversează Munţii Parâng. Totodată, manşeta minicolii completează conceptul grafic al emisiunii, reproducând pe hartă „cel mai bun drum pentru condus din lume”, aşa cum a fost catalogat de echipa celebrei emisiuni Top Gear.

Emisiunea este completată de un plic prima zi, iar ca forme de machetare au fost folosite coala de  28 de timbre, minicoala de 8 timbre + 1 vinietă şi coliţa dantelată.

Găeşti: Festivalul Internaţional de Nai Gheorghe Zamfir”, ediţia a III-a
 

A treia ediţie a Festivalului Internaţional de Nai „Gheorghe Zamfir” va avea loc la Găeşti, judeţul Dâmboviţa, în perioada 3-4 septembrie (foto 8).

 

La ediţia de anul acesta, Festivalul  aduce laolaltă instrumentişti din Italia, Franţa, Elveţia, Turcia, Austria şi Republica Moldova. Artiştii vor fi acompaniaţi de Orchestra folclorică„Lăutarii” din Chişinău (condusă de Nicoae Botgros) şi Orchestra Simfonică Muntenia  condusă de Daniel Jinga. Invitat special va fi Francesco Napoli, vedeta pop a anilor ’70 şi  ’80, alături de soprana de renume mondial Irina Baianţ.

Accesul publicului în Parcul Central, la concertele din 3 şi 4 septembrie, va fi gratuit.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO