Ziarul de Duminică

Tortura, pe înţelesul tuturor/ de Lidia Vianu

Tortura, pe înţelesul tuturor/ de Lidia Vianu

Autor: Lidia Vianu

29.08.2014, 00:07 199

Contemporary Literature Press, sub auspiciile următoarelor foruri: Universitatea din Bucureşti, The British Council, Institutul Cultural Român  şi  Ambasada Irlandei, anunţă publicarea volumului Florin Constantin Pavlovici - Tortura, pe înţelesul tuturor. Memorii. Editat de Lidia Vianu.

Volumul a apărut iniţial în anul 2001. Cărţii i s-a decernat premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor. A fost tipărită în trei ediţii – lucru mai puţin obişnuit într-o lume nerăbdătoare, care difuzează din ce în ce mai greu cartea pe hârtie (la Editura Cartier din Chişinău, în 2001, şi la Editura Fundaţia Academia Civică în 2011 şi 2012).

Tortura, pe înţelesul tuturor apare într-un moment în care bântuie povestirile de tip poliţist: ele dezleagă cazul pe ultima pagină, iar de acolo înainte e treaba justiţiei. Cititorul e mulţumit să delege judecata morală, să nu aibă ultimul cuvânt de spus.
Într-o vreme în care piaţa literară a fostelor ţări comuniste era inundată de lamentaţiile şi indignarea firească a memoriilor concentraţionare, apărea această carte – la care se râde. Se râde în hohote. Uneori.
De cine râdem? Râdem de fiinţe dezbrăcate de tot ceea ce înseamnă dreptate, normalitate, de nevoia de „fericire în viitor”, de credinţa că cineva cândva le va elibera de coşmar. Râdem, mai ales, de privilegiaţii scenariului: de cei care crapă ţeste şi sfărâmă oase.
De ce râdem? De bâte? De frigul inuman? De înfometare? De lagărele de muncă în care sunt exterminaţi de-a valma oameni de carte, studenţi, preoţi, ţărani? De faptul că unii dintre ei se lasă zdrobiţi şi fraternizează cu torţionarii? Sau poate de descoperirea că pe alţii tortura îi face mai frumoşi decât ar fi ajuns ei altfel vreodată?
Râdem pentru că descoperim un adevăr pe care mulţi îl crezuseră pierdut. Trăind în cel mai aberant, degradant şi înspăimântător spaţiu cu putinţă – închisorile politice comuniste, eroii sunt anihilaţi de mizeria fizică, dar au un refugiu: Die Gedanken sind frei. Iar gândurile lor sunt în primul rând morale. Ei judecă lumea în ale cărei subterane se află. Judecata lor este fără drept de apel.
Fost deţinut la nici 23 de ani, om de radio o viaţă întreagă după eliberare, Florin Pavlovici rupe tăcerea şi face la 65 de ani un lucru pe care era hotărât până atunci să nu-l facă niciodată cât va trăi: ne explică Tortura aşa încât noi s-o înţelegem. À bon entendeur, salut!

Iată câteva fragmente din cronicile apărute la carte:

„Mai mult decât o scriere autobiografică de certă valoare literară şi documentară, Tortura, pe înţelesul tuturor este, în ultimă instanţă, chiar istoria unei generaţii ilustre, sacrificată în temniţele comuniste odată cu instaurarea regimului sovietic de ocupaţie în România, înscriindu-se în marea tradiţie a literaturii de detenţie ilustrată de un A. Soljeniţîn, V. Şalamov, iar pe plan naţional de un N. Steinhardt, Ion Ioanid, Paul Goma ş. a. (...) Recompensată cu Premiul Uniunii Scriitorilor din România, Tortura, pe înţelesul tuturor constitue o realizare de vârf a memorialisticii româneşti postdecembriste. O carte cât un Memorial al durerii.” (Emilian Galaicu Păun)

„Sunt aproape 400 de pagini de memorialistică de cea mai bună valoare, înţelegând prin aceasta atât exactitatea faptelor relatate, cât şi felul redactării lor. Dl. Florin Constantin Pavlovici se dovedeşte, fără doar şi poate, un scriitor în adevăratul înţeles al cuvântului, mai ales în privinţa stilului, a talentului descriptiv şi de portretist, interzicându-şi, prin specificul acestui tip de literatură, orice fantazare. Chiar dacă multe momente par rodul unei fantezii bogate, se confirmă încă o dată că viaţa este mai puternică şi mai neprevăzută decât imaginaţia, iar răul pe care îl pot face unii oameni semenilor lor are dimensiuni diabolice.” (Liviu Grăsoiu, în revista Luceafărul)

„În ciuda titlului utilitar, de manual sau introducere în arta sau ştiinţa torturii (de fapt, şi în acord cu sensul cărţii, e mai curând vorba de arta ori ştiinţa de a suporta tortura...), Tortura, pe înţelesul tuturor este un veritabil roman memorialistic, impresionant prin calităţile literare.” (Mircea Iorgulescu, în revista 22)

„... în Tortura, pe înţelesul tuturor Florin Constantin Pavlovici are tot ce îi trebuie unui mare scriitor: o frază condusă cu eleganţă, o articulare răspicată şi expresivă, un discurs cu acrobaţii asociative de efect, un veritabil har al observaţiei cumpănite inteligent între pertinenţă şi sugestivitate. Iar peste toate, extaordinara modestie a unui povestitor la care detaşarea – adeseori maliţioasă – poartă acea esenţă rară a umorului în interiorul coşmarului, a decenţei în mărturia despre un spaţiu profund indecent, absurd, grotesc, iţit ca o teribilă cacofonie istorică.” (Claudiu Constantinescu, în revista Dilema)

Tortura, pe înţelesul tuturor. Memorii de Florin Constantin Pavlovici, editat de Lidia Vianu, se lansează oficial la data de vineri 29 august 2014, iar volumul poate fi consultat şi descărcat din acest moment la adresa de internet:

http://editura.mttlc.ro/florin-pavlovici-tortura.html

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO