Exista o categorie speciala de actori care, la fiecare rol, fie ca e obisnuinta sau oportunitate rarisima, fie ca e o aparitie de mare sau mica intindere, stiu sa dozeze totul cu o maiestrie si o subtilitate care tin de har, de vocatie, ocolind orice eventuala stridenta (izvorata, la altii, din surescitarea de a juca din nou). Dintre acesti actori alesi face parte un nume dureros de neexploatat al cinematografiei romanesti: Anca Sigartau. Inexplicabil nesolicitata de regizorii romani de film, aceasta mare actrita, cu o multitudine de nuante, de care cinefililor le e sigur dor, isi construieste cu atata vitalitate si degajare rolul de aici - rolul principal feminin, Joita, pe care este articulat intreg filmul regizoarei Cristina Nichitus - incat numai pentru ea aproape ca merita vazuta aceasta poveste plina de contraste. Jocul ei plin de prospetime, maturitate, dar si entuziasm copilaros rezoneaza, de altfel, cu efortul sustinut al intregii distributii. Catalina Mustata este plina de vitalitate in rolul Margaretei, o stripteuza imbogatita, materialista si vulgara, pe care o interpreteaza cu o forta si indrazneala ce merita aplauze, Alexandra Velniciuc are, in sfarsit, un meritat rol care ii pune in valoare sarmul si frumusetea rafinata, dar si naturaletea jocului, iar Magda Catone si Tora Vasilescu dau, ca intotdeauna, culoare si substanta aparitiilor lor - o politista iscoditoare si, respectiv, o mondena sotie de patron de club sportiv. O prezenta contrastanta cu acest univers feminin construit de regizoare este Ovidiu Lipan Tandarica, celebritate a lumii muzicale, care isi investeste cu toata bonomia, degajarea si sensibilitatea artistica debutul in film, in rolul manelistului Adrian Tatademata, in timp ce Adrian Titieni nuanteaza cu finete rolul preotului modest - raisonneur-ul care priveste detasat goana lacoma a celorlalti dupa bani si putere. Din pacate, insa, dincolo de entuziasmul navalnic al actorilor, filmul sufera de toate poncifele cinematografului romanesc traditional, inversunat sa imbrace naratiunea in parabole greoaie, ignorand fatal logica scenariului si inlocuind excesiv inlantuirea coerenta a faptelor cu elipse si secvente onirice. Alt viciu deranjant este constructia livresca si neverosimila a unor personaje: manelistul de succes, arab convertit la crestinism, bantuit de fiori estetici si innebunit, intre doua hituri de mahala, sa picteze icoane in care isi zugraveste amanta in chip de sfanta (mult mai convingator ar fi fost un lautar, mai apropiat de frumusetea si muzica autentica) ori patronul unui club de fotbal, care citeaza - deloc credibil - numele lui Fellini si De Sica intr-o conversatie. In plus, metaforele ostentative - precum secventa in care porumbelul isi ia zborul din biserica atunci cand icoana este smulsa din perete, ori cea greoi pusa in scena a inmormantarii Irinei -, constructia confuza, care lasa, de pilda, nelamurite pana la final cauzele mortii manelistului, schematismul iritant al secventelor in care Joita isi escrocheaza victimele, scena numarului de dans din inchisoare (metafora a evadarii in imaginar mult mai convingator folosita de un Lars Von Trier, de pilda, in Dancer in the Dark) surpa autenticitatea unei povesti din care nu lipsesc momentele emotionante si care, cu mai putina demonstrativitate pedagogica (probabil reflexa, venita din activitatea de profesor la UNATC a regizoarei) ar fi fost extraordinara. Un film dificil de digerat, din aceste motive, chiar pentru admiratorii cinematografului romanesc traditional...
Si totul era nimic...
Productie Romania, 2006. Regia si scenariul: Cristina Nichitus. Cu: Anca Sigartau, Catalina Mustata, Magda Catone, Adrian Titieni, Alexandra Velniciuc, Ovidiu Lipan Tandarica, Tora Vasilescu, Andreea Bibiri, Mihai Malaimare. Premiera: 27 octombrie. Distribuit de MediaPro Distribution.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
