Biografia scriitoarei Irène Némirovsky, stinsă din viaţă la nici 40 de ani, concurează prin neprevăzut şi evenimente ficţiunea, iar cărţile publicate anunţau pe marele scriitor al literaturii franceze. A lăsat în urmă o operă neîncheiată, şi după o tăcere de câteva decenii, revine în atenţia publicului prin grija fiicelor ei, care au adus surpriza manuscriselor păstrate şi apoi revelaţia romanelor la care a lucrat până în preajma sfârşitului.
Irène Némirovsky aparţine acelei familii de scriitori aruncaţi de roata norocului când sus, când jos. Dar „roata norocului” are nume clar, istoria, căci secolul XX, cu războaie şi revoluţii i-a obligat pe mulţi să rătăcească dintr-o parte într-alta a Europei, să caute refugiu pe alt continent, să-şi piardă ori să-şi schimbe ţara, limba. Exil şi deportare, lagăr sau ascunzătoare au dominat existenţele milioanelor de oameni, iar în cazul scriitorilor s-a adăugat desprinderea de propria limbă şi criza gravă de identitate.
Datele biografice sunt edificatoare: s-a născut în 1903, la Kiev, în Imperiul ţarist (azi – capitala Ucrainei), şi a murit în 1942, la Auschwitz, în Reich-ul german (azi loc de pelerinaj în Polonia). Fixarea locului în literatură cere nuanţe: romancieră rusă de origine ucraineană şi de limbă franceză. Toate etapele biografiei arată o dualitate, o luptă continuă: relaţia cu părinţii, afirmarea ca scriitoare, complicaţiile identitare şi mai ales o istorie potrivnică. La toate vârstele se văd privilegii, pe toate însă le plăteşte scump.
S-a născut în familia unui bancher evreu, care pleacă la timp din Rusia şi se stabileşte la Paris, dar relaţia cu mama stă sub semnul autorităţii şi al urii, are două guvernante şi învaţă de timpuriu franceză şi engleză, începe să scrie de la 18 ani în franceză, publică primul roman la 23 de ani, se căsătoreşte cu un bancher şi are două fiice, simultan intrarea în viaţa literară îi aduce succes după succes: romane devenite bestseller în epocă şi ecranizări spectaculoase, prietenii în cercuri de elită ale societăţii pariziene – editori ca Bernard Grasset, scriitori ca Paul Morand.
Totuşi, un frison pare să străbată biografia, graba de a realiza cât mai mult, ca şi când ar intui că timpul îi este drămuit. A publicat în reviste cu orientare politică de dreapta şi de stânga, s-a botezat în 1939, totuşi, nici prestigiul dobândit ca scriitor, nici relaţiile din lumea literară n-au salvat-o: deportată la Auschwitz, moare probabil de tifos, iar soţul ei ajunge după câteva luni în acelaşi lagăr unde moare gazat. Prietenii şi cunoscuţii au reuşit să salveze fetiţele, să le asigure adăpost şi educaţie, la rândul lor, ele i-au salvat opera în posteritate.
Nu lipsesc ironiile tragice ale destinului: criza de identitate o duce şi pe ea, ca pe atâţia alţi scriitorii evrei din Imperiul austro-ungar la ură de sine, Franţa cea iubită, a cărei limbă şi-o însuşeşte până la intimitatea scrisului o respinge, tatăl se stinge din viaţă în 1932, dar mama îi supravieţuieşte şi depăşeşte suta de ani: Fanny s-a născut în 1887 şi a murit în 1989 ! Irène Némirovsky cunoaşte gloria la tinereţe şi în posteritate, între ele viaţa frântă în mod nedrept şi absurd.
A debutat la 23 de ani, Neînţelegerea / Le malentendu a apărut în 1926. Reeditarea din 2010 a cărţii a provocat uimire, şi reevaluând contextul, criticii au făcut comparaţie cu Françoise Sagan. Romanul scurt, de 127 de pagini, narează o poveste de iubire sortită eşecului, din multiple motive: Denise este căsătorită cu un bărbat care a făcut avere, lui Yves însă războiul i-a adus traume şi apoi sărăcie, obligându-l să-şi ia o slujbă de funcţionar, ea încă se poate iluziona, dar el – nu.
Iubirea începe la Hendaye, unde Yves îşi petrecuse verile fericite ale altei vârste, Denise a venit cu fetiţa şi bona fetiţei, cu popasuri scurte ale soţului ei. Întoarcerea la Paris le dovedeşte că nu a fost o aventură de vacanţă, nici nu va deveni un adulter din clasicul triunghi conjugal, căci îi separă o neînţelegere profundă: Yves a pierdut energia şi resursele interioare, Denise intră în derută şi confuzie, simte că nu este iubită pe măsura dorinţelor ei şi a nevoii de afecţiune. Intuiţia neobişnuită a tinerei prozatoare aici se observă.
„Biblioteca Polirom” s-a sincronizat cu fluxul pieţei de carte europene, publicând autori de altădată care au scris în franceză, deşi vin toţi din Est: Martha Bibescu, Gaito Gazdanov, Irène Némirovsky. Veritabile revelaţii! Dincolo de plăcerea de a-i citi şi descoperi, se înţelege acum rostul însuşirii limbii franceze, ea a dat şansa unor talente să câştige în lupta cu istoria. Se vede şi cât de bogată este perioada interbelică şi cât de puţin cunoscută, se pot ghici alte minunăţii ce-şi aşteaptă întoarcerea.
Irène Némirovsky, Neînţelegerea, traducere din limba franceză de Nicolae Constantinescu, Editura Polirom, 2014, 128 pag.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
