Dezvoltarea Bucurestilor s-a facut relativ repede si in mod circular. Comparand hartile intocmite sub conducerea lui Sulzer si Borroczyn se poate observa ca, intr-o jumatate de secol, capitala Valahiei a capatat proportiile unei urbe europene de anvergura, desi din punct de vedere urbanistic si al numarului de locuitori se situa la ani lumina de ele. Situatia politica instabila, cat si foarte slaba constiinta oraseneasca, proprie localitatilor de campie din Imperiul otoman, au mentinut Bucurestii la frontiera dintre sat si oras pana tarziu, mai precis, pana la suirea pe tron a lui Carol I, cel care a impus o urbanizare accelerata capitalei sale si o occidentalizare aproape radicala conceptului de "orasean". Pana la el, majoritatea locuitorilor orasului aratau ca "niste tarani". Gravura lui Valerio, pe care o prezentam aici, reprezinta o taranca din Tunari, sat din apropierea Bucurestilor. Ea putea fi vazuta si pe Podul Calicilor, si pe Podul Mogosoaiei, pe ulite, in piete, practic pretutindeni. Acesta era portul (vestimentatia) "mahalagiului" obisnuit la 1800, la 1855 - de cand provine desenul lui Valerio -, la 1866, la 1877. Dupa razboiul pentru Neatarnare, o parte din acest port a fost mixat cu elemente tipice portului orasenesc, care au reusit sa elimine cu totul portul "popular" in preajma anului 1900.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
