Romancierilor,Nuvelei
…este numele unor străzi din Bucureşti, alături de care sunt de amintit altele ce poartă numele unor prozatori: Alecu Russo, Gheorghe Ranetti, Mateiu Caragiale, Constantin Sandu-Aldea, Liviu Rebreanu, Ion Agârbiceanu, Gala Galaction, George Mihail Zamfirescu…
Din cine ştie ce motive, numărul „străzilor prozatorilor” este mai mic decât acela al confraţilor poeţi, aşa cum nu putem să nu remarcăm că există romancieri proeminenţi care nu se bucură de „privilegiul” de a li se fi atribuit numele unor străzi în Bucureşti, cel mai bun exemplu fiind acela al lui Mihail Sadoveanu, care, în ciuda tribulaţiilor sale politice şi…masonice, rămâne un „Ceahlău” al romanului românesc.
Romanele Bucureştilor
Numărul destul de mic de străzi care poartă numele unor prozatori este cu atât mai greu de înţeles cu cât destul de mulţi scriitori, care au ilustrat acest gen literar, au scris despre Bucureşti.
Desigur, începutul îl face Nicolae Filimon (1819-1865) cu „Ciocoii vechi şi noi”, a cărui acţiune se petrece între anii 1814-1825, în Bucureşti, în timpul domnitorului fanariotIoan Gheorghe Caragea. De fapt, romanul lui Filimon poate fi considerat o adevărată „monografie bucureşteană”, dat fiind că abordează domenii din cele mai deosebite ale vieţii Capitalei de pe Dâmboviţa, de la arhitectură la spectacole, de la îmbrăcăminte la gastronomie.
Există unele asemănări, între acest roman şi acela al lui Ion Marin Sadoveanu (1893-1964), „Sfârşit de veac în Bucureşti”, căci personajul său central, în „filiera Dinu Păturică”, este un alt arivist, Iancu Urmatecu, care evoluează pe „scena bucureşteană”, ale cărei decoruri sunt descrise, de asemenea, cu minuţie, aproape documentar.
În aceeaşi filieră poate fi desigur înscris şi George Mihail Zamfirescu (1898-1939), care, în afară de dramaturgie, s-a afirmat şi în domeniul prozei ca autor al ciclului epic „Bariera”, dedicat periferiei bucureştene („Maidanul cu dragoste”, „Sfânta mare neruşinare”, „Cântecul destinelor”).
Dar un adevărat „cronicar al Bucureştilor” poate fi considerat Cezar Petrescu (1892-1961), autor al romanelor din ciclul „Capitala care ucide”: „Calea Victoriei”, „Carlton” şi altele.
Până să se apuce de „romanele politice” în care „veştejeşte” istoria interbelică a ţării şi a Capitalei, Isac Peltz (1899-1980) a produs câteva cărţi de referinţă despre Bucureşti, în care ilustrează mai ales viaţa cartierele evreieşti, cum ar fi „Calea Văcăreşti”, „Foc în Hanul cu tei”.
Un alt scriitor controversat, Eugen Barbu (1924-1993), este autorul unor romane de referinţă despre Bucureşti, cum este acela devenit, orice s-ar spune „clasic”, „Groapa”, despre cartierul Cuţaridei. Tot Barbu este autorul scenariului care a stat la baza realizării filmului „Misterele Bucureştilor” (1983).
Desigur, aici mai pot fi menţionate şi numele altor prozatori care au scris despre Bucureşti sau care au intrat în „peisajul” oraşului prin atribuirea numelui lor unor străzi, ceea ce vom face şi noi în continuare.
De la „Ţiganiada” la „Casa poporului”
Între numele unor asemenea scriitori, este şi acela al lui Ion Budai Deleanu (1760-1820), dat fiind că a sa epopee, „Ţiganiada” este mai mult un poem epic. Aflată în apropierea Căii Şerban Vodă, aspectul străzii ce îi poartă numele este reprezentativ pentru schimbările care au intervenit în peisajul oraşului, pe imaginea sa putând fi identificare atât case vechi, o biserică, dar, în fundal, şi „Casa poporului”.
De la Iaşi la Bucureşti
Deşi nu a fost bucureştean, edilii Capitalei au considerat că numele scriitorului moldovean Alecu Russo (1819-1859) merită să fie atribuit unei străzi din Bucureşti. Aceste merite sunt substanţiale, dat fiind că este totuşi autorul real al „Cântării Românei” şi al altor proze. Dacă nu a scris despre Bucureşti, Russo este autorul unei lucrări despre capitala Moldovei, „Iaşii şi locuitorii lui la 1840”.
Pe strada care îi poartă numele, aflată în apropierea Bulevardului Dacia, deşi de mici dimensiuni, se află câteva clădiri de patrimoniu, care se regăsesc şi pe Lista monumentelor istorice, construite începând de la sfârşitul secolului XIX, aflate, din păcate, cel puţin la data la care le-am fotografiat, într-un stadiu destul de avansat de degradare.
O stradă a vilelor
Pe filiera Filimon-Ion Marin Sadoveanu (şi alţii), Duiliu Zamfirescu (1858-1922) este autorul romanelor din „Ciclul Comăneştenilor”, al căror erou principal aparţine „galeriei parveniţilor”, Tănase Scatiu. Altfel, Duiliu Zamfirescu a fost un personaj important al vremii sale, magistrat, apoi diplomat, scriitor de succes, fiind ales chiar vicepreşedinte al Academiei Române şi… membru al unei loji masonice. Deşi Bucureştii apar doar episodic în scrierile sale, se poate spune că peisajul şi personajele capitalei sunt zugrăvite cu realism.
Strada ce îi poartă numele, aflată (se putea altfel !) într-o zonă rezidenţială a Bucureştilor (în cartierul cu nume de străzi de capitale europene), dintre Piaţa Victoriei şi Piaţa Dorobanţi, poate fi numită o stradă a vilelor, unele frumos întreţinute.
O stradă prosperă
Şi Constantin Sandu-Aldea (1874-1927) a fost membru al Academiei Române. Preocupările sale au fost multiple, între ele numărându-se şi aceea agronomică (era fiu de ţăran): a selecţionat câteva soiuri de cereale. Ca scriitor, s-a înscris în curentul semănătorist, personajele romanelor sale aparţinând mai ales mediului rural (Bărăganul) şi mai puţin celui urban.
Strada ce îi poartă numele, aflată în apropierea Bulevardului Ion Mihalache (nume mai nou, căci cel originar era legat de aşa-numita zonă a „Depozitului sanitar”), degajă o atmosferă prosperă, pe ea aflându-se construcţii de tipul „vilelor”, care apar şi pe Lista monumentelor istorice, devenite sediul unor firme.
Un muzeu
Deşi are o stradă ce îi poartă numele, biografia unuia din cei mai importanţi romancieri români, Liviu Rebreanu (1885-1944) se leagă de imobilul de pe Bulevardul Mihail Kogălniceanu, unde a locuit efectiv, ca şi de acela de pe Bulevardul Gheorghe Marinescu, pe care l-am mai amintit aici, unde, alături de Muzeul Ion Minulescu, se află şi „Muzeul memorial Liviu şi Fanny Rebreanu”. De fapt, Rebreanu nu a locuit niciodată aici, acest muzeu datorându-se iniţiativei fiicei sale, Puia-Florica-Rebreanu. Ca şi apartamentul în care a locuit Minulescu, şi încăperile Muzeului Rebreanu adăpostesc lucrări ale unora din cei mai importanţi artişti ai vremii (Ressu, Steriadi, Miliţa Pătraşcu, I. Jalea, Fr. Şirato), dar şi o frumoasă colecţie de icoane şi de ceramică. Tot aici a fost reconstituită masa de lucru a autorului lui „Ion”
„Pe strada Mântuleasa”
Un caz asemănător este şi acela al lui Mircea Eliade (1907-1986), un adevărat „enciclopedist” modern, dat fiind că s-a ilustrat, şi încă „la vârf”, în numeroase genuri ştiinţifice, dar şi literare, între care şi proza.
Într-adevăr, biografia lui Eliade nu are nimic de a face cu bulevardul ce îi poartă numele (fost Kalinin !), ci cu strada pe care şi-a petrecut tinereţea care, de altfel, a devenit şi „personaj literar”: Mântuleasa.
Această stradă este una din cele mai vechi şi mai frumoase ale Bucureştilor. Mahalaua Mântuleasa apare in peisajul capitalei la sfârşitul secolului XVII şi începutul secolului XVIII (prima menţiune 1707), ca una dintre mahalalele de la capătul Bucureştilor, locul unde se aflau cartierele negustorilor bogaţi. Şi în timpul lui Alexandru Ioan Cuza, strada Mântuleasa contiuă să facă parte dintr-un cartier select al capitalei, mărginit de grădini de zarzavat şi frumoase case. Din secolul XIX, Mântuleasa devine un cartier al liber profesioniştilor, o parte a „Micului Paris”, cum erau consideraţi atunci Bucureştii. Aici a copilărit şi şi-a petrecut o bună parte a tinereţii Mircea Eliade, între anii 1914 - 1917 el învăţând la şcoala de pe strada Mântuleasa a cărei clădire se mai păstrează. Nu se mai păstrează casa în care a locuit Eliade, demolată nu demult. Pe imobilul care i-a luat locul a fost fixată o placă, spre amintire : „Aici s-a aflat…”
În tot cazul, strada a devenit „personaj” al unor romane şi nuvele ale lui Eliade, „La ţigănci" şi "Pe strada Mântuleasa”, dar şi a „Romanului adolescentului miop”. Castanii de pe această stradă, amintiţi de Eliade, mai înfloresc şi acum…
Fotografiile de actualitate aparţin autorului
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
