Fără a avea complexe prea mari, Biserica Ortodoxă Rusă adeclarat martiri şi sfinţi o sumedenie de persoane care au muritpentru credinţă în timpul comunismului. Chiar dacă existănenumărate astfel de cazuri şi în România, din motive greu deexplicat, Biserica Ortodoxă Română (BOR) deocamdată tace.
S-a scris abundent despre personalităţi de talia unui SanduTudor (devenit schimonahul Daniel), despre Pr. Arsenie Boca etc. -oameni care au demonstrat că se poate lupta pe căile şi cu armelebinecunoscute ale creştinului, care într-un cuvânt ar putea finumite, simplu, rugăciune. Cu siguranţă va veni vremea când scăpândde propriile-i complexe legate de colaborarea unora dintre ierarhicu Securitatea comunistă, Sf. Sinod al BOR va decide canonizareacelor sus-menţionaţi. Cu atât mai mult cu cât datorită harului săumanifestat şi în timpul vieţii şi după ce a plecat din aceastălume, unul precum Pr. Arsenie Boca, de exemplu, este realmentevenerat de foarte-foarte mulţi români.
Unii ridică însă şi problema celor care au luptat în rezistenţaanticomunistă din munţii României - fenomen unic în istoria estuluiaflat sub talpa bolşevică. Pot fi aceştia consideraţi martiri?
Sincer, este o întrebare la care nu am un răspuns. Pe scurtspus, martir este cel care se jertfeşte pentru apărarea credinţei.Cât de credincioşi erau aceşti oameni - eroi, să nu ne ferim decuvinte! - care şi-au apărat libertatea proprie şi a ţării? Desigureste greu de evaluat, ar trebui discutat fiecare caz în parte, ceeace nu este deloc facil, mai ales că aceşti eroi nu au fostpuţini…
Am în faţă o carte apărută acum câţiva ani care ar putea filecturată şi prin prisma problemei de mai sus: "Jurnale dinrezistenţa anticomunistă", Vasile Motrescu, Mircea Dobre, ediţieîngrijită de Liviu Ţăranu şi Theodor Bărbulescu, cu un Cuvântînainte de Ion Gavrilă-Ogoranu (Ed. Nemira, 2006). În paranteză fiespus, îngrijitorii ediţiei nu dau date foarte amănunţite despreeroii acestei cărţi, autorii celor două jurnale, chiar dacă maiexistă câte ceva... S-au mulţumit ca, alături de cele două jurnale,să pună doar câteva documente găsite la CNSAS în care sunt scrisoricătre autorităţi - adesea emoţionante - ale lui Vasile Motrescu. Nueste ceea ce s-ar numi o ediţie critică a jurnalelor celor doipartizani.
Pe de altă parte, dacă cel de-al doilea jurnal conţinebanalităţi terestre, majoritatea cu privire la starea vremii ori laprocurarea hranei zilnice, jurnalul lui Vasile Motrescu este pealocuri spectaculos. Ţăran simplu, dar foarte inteligent, în opinialui Ion Gavrilă-Ogoranu, Vasile Motrescu este un "personaj" tipicantisistem. Paginile sale conţin uneori - poate din motive tactice- perspective critice inclusiv adresa la Occidentului. Dar desigurcă toate tunurile şi le îndreaptă asupra invaziei sovietice princare a fost răpită o bună parte din Bucovina, iar ulterior agenerat instalarea comunismului în întreaga ţară. Dincolo denaivităţile omului simplu, pana sa este nemiloasă, verbul său esteadesea memorabil. Făcător de versuri naive, consideră că şi acesteasunt o armă cu care se poate rezista noii puteri...
Dar cele mai interesante - din punctul de vedere al rubricii defaţă - sunt acele pagini dedicate credinţei. Motrescu este un omcare se roagă zilnic, care citeşte zilnic din Biblie, în condiţiileîn care stă ascuns prin cine ştie ce văgăună din inima pădurii,mereu în căutare de hrană, permanent atent la reprezentanţiiputerii care-l vânează necontenit.
În paranteză trebuie spus că Vasile Motrescu (născut în 1920 înVicovul de Sus, jud. Suceava), devine partizan încă din 1944. La unmoment dat se predă (1951), este arestat, bătut, şi se încearcăfolosirea sa (în 1952) ca momeală pentru capturarea altor partizani(grupul lui Ion Gavrilă-Ogoranu, din Munţii Argeşului). Motrescuface jocul Securităţii, pentru a putea ieşi din închisoare, dar înmomentul decisiv îl avertizează pe Ogoranu, salvându-l, şi fuge dinnou în Bucovina. Va sta ascuns aici timp de 6 ani - în 1958 estetradat de un ţăran, este prins şi executat.
Vasile Motrescu este un om care suferă enorm datorită condiţieisale. Nu are alura unui ascet care se bucură de singurătate. Dindragoste de libertate şi-a părăsit soţia şi cei doi copii minori,familia sa este la rândul ei hăituită de comunişti (îngrijitoriicărţii nu o spun: toate rudele lui Motrescu - soţia, fraţii,părinţii, au fost arestaţi, bătuţi, ameninţaţi, unii au făcut anigrei de puşcărie). Aşadar el nu s-a retras departe de lume dindragoste de Dumnezeu. Dar dragostea sa faţă de libertate estesusţinută de credinţa creştină. Fiind obligat să-şi sape bordeieascunse în pământ, îşi plânge soarta, îndelung: "Oare aşa de multsă fi păcătuit eu înaintea lui Dumnezeu ca să nu am parte nici delumina zilei de care se bucură toţi păcătoşii?" (p. 79). Sau "Demulte ori mă întreb pentru cine le sufăr eu toate astea şi pentruce? Oare dacă voi scăpa voi avea eu oare vreo răsplată? Căci suntfoarte greu de imaginat toate lipsurile, suferinţa, durereasufletească şi cea trupească căci nici bolnav n-am timp să fiu.Frigul, foamea, lipsa de îmbrăcăminte şi toate cele ce are nevoieun om… dar pentru cine le suferi? Şi totuşi mă rog lui Dumnezeu,păzesc poruncile lui şi nu cârtesc împotriva lui căci este sprebinele meu, căci omul prin suferinţe ajunge la cunoştinţă deDumnezeu." (p. 81).
Mai ales iarna viaţa sa este foarte aspră - suferă de foame, defrig, de singurătate: "Duminică, 11 ianuarie 1953. Repaus, citesc,mă gândesc, mă frământă viaţa de vizuină, toată ziua nu ies dincolibă că este frig, este zăpadă mare, aşa îmi trăiesc viaţa pânăs-o îndura Dumnezeu să mă scoată din întuneric la lumină, noaptea,ca de obicei am citit din Biblie până la ora 11, iar de la ora 11la ora 2 am compus nişte versuri, să-mi mai treacă din timp. Nuştiu ce să mai fac cu viaţa mea de pustnic, de ce să mă apuc, sătreacă timpul, să nu mă doboare întristarea şi gândurile negre.Până la ziuă puţin am dormit, tot m-am frământat." (p. 88).
Uneori se simte părăsit, oamenii din sat care-l mai ajutau cude-ale gurii au fost bătuţi şi ameninţaţi de autorităţi (unii aufăcut şi închisoare - lucru care ar fi meritat, iarăşi, subliniatde îngrijitorii cărţii): "Duminică, 22 iunie (1952). Repaus. Citescîn Biblie şi rugăciunile obişnuite şi odihnă şi mă gândesc cum înceilalţi ani de prigoană mă ajutau oamenii, iar acum trăiesc dinmila Domnului" (p. 56). Alteori confraţii îi înşală aşteptările -în iarna grea şi în condiţiile lipsei de hrană, cei doi, deasemenea partizani, cu care locuieşte sub un acelaşi acoperiş operioadă se comportă straniu, astfel încât Motrescu notează amărât:"nu-mi trebuie tovărăşia nimănui căci astăzi e lucru mare să fii omşi să crezi pe om când este în suferinţă şi nu are nici un sprijinde la nimeni afară de Dumnezeu care ne rabdă" (p. 99).
De Crăciun sau de Paşte este singur, suferă, sau, dimpotrivăajunge să se împace cu soarta: "Am petrecut cu ajutorul luiDumnezeu şi acest Paşti în linişte şi stau în miros de floricele şicântec de păsărele." (p.110)…
Nu ştiu dacă acest om a fost martir, dar a fost cu siguranţăunul dintre nenumăraţii Oameni cu suflet mare ai acestuipământ.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
