Sediul temporar - pe Calea Victoriei, lângă un magazin fiţosce anunţă mari lichidări (vedeţi, aşadar, că există olegătură cu "milieu"-ul!), corect, de stocuri, aşa că mai binele-ar da de pomană, fiindcă revine mult mai ieftin. In dreapta,intrarea intr-un gang (din nou, altă conexiune cu subiectulnostru!) blocat nu se ştie cât de vremelnic de un mal de nisip ceaminteşte de filmul "Colina". Inăuntru, comitetul (deprimire) şi... maşina infernală. Piesa de rezistenţă dinpatrimoniul universal Glucosa Nostra. Perla coroanei dentare.Regina balului. O prăjitură uriaşă (2 x 2,5m)*, inregim de consum propriu. Pe interior.
Judecând strict la o primăochire anecdotică asupra exponatului prezentat, IoanaCiocan, asistent universitar doctorand la catedra de Master aUniversităţii Naţionale de Artă Bucureşti şi, totodată, un nume inarta neconvenţională, ar putea lăsa impresia că a avut o copilărienefericită. Impodobită cu ghirlande de privaţiuni, care de care maiduşmănoase. Cea mai cumplită, interzis la dulce (ingraşă şi stricădinţii!). Nu tu chec, nu tu fursec, nu tu fondante, nu tu eugenia,nu tu ciocolată, nu tu acadea. Dar, cel mai grav, nu tu tort.Astfel că, până s-a făcut mare, artista a stat cu gândul numai şinumai la o felie de "Diplomat", cu frişca in lănţicurifranjurând pe la colţuri şi cu cireşicile de rigoare aşezatedeasupra. Iar când chiar a ajuns mare, n-a pregetat o clipă şi atrecut iute la materializarea celui mai dulce coşmar infantil.Construit din "pal, glet colorat, spumă poliuretanică, baloane,camcoder" şi care ocupă aproape tot spaţiulgaleriei.
La a doua ochire, totanecdotică, dar ceva mai cultă (pe care, de astă dată, o aminteşteşi artista, pe prima n-a indrăznit!), descoperim că este băgat inecuaţia cofetărească a poveştii domnul Lewis Carroll, cu prietenasa, Alice, hălăduind in draci prin ţara minunilor. Acolo undemicuţa very smart girl - care, intre noi fie vorba, işi cautăbuclucul aşa cum orbecăie câinele după osul ingropat alaltăieri -se găseşte la un moment dat in faţa prăjiturii magice, pe carescrie "EAT ME". Ei bine, exact acel moment il speculează artistic,gramatic şi programatic Ioana Ciocan.
A treia privire este tot ofotogramă memorabilă. De astă dată, dintr-un epos cinematic in douăserii, "Once Upon a Time in America". Scena cu prăjitura, pecare Noodles trebuie s-o ducă iubitei fratelui său, parcă. Şi pecare o aşteaptă pe scară, in faţa uşii apartamentului. Şi totaşteptând-o, căci fata intârzie (am uitat ce face!), puştiul, atrasirepresibil de gustul visat al prăjiturii, aproape că moare depoftă. Motiv pentru care incepe să ciupească mai intâi de pemargine, să nu se prindă destinatara. Apoi, bietul de el, nu se maipoate abţine şi atacă furibund prăjitura, puţin câte puţin,ajungând până la urmă, fiindcă nici nu mai avea rost să maipăstreze ceva din ea, s-o infulece cu totul. Intreaga scenă esteextraordinară şi atât de bine jucată, incât chiar se poateconsidera că regizorul Sergio Leone compune aici un adevărat eseuvizual asupra nesaţului.
Aceeaşi poftă o provoacăpoltergeist-ul glucifeeric ce bântuie memoria afectivă aartistei noastre, visul ei prevalent. Şi, fiindcă are ştiinţă defaptul că frustraţia aşteptării ascute progresiv plăcerea, artistane-a rezolvat fără nici o reticenţă complexul. "Prăjitura" eprevăzută pe una dintre laturi cu o uşă, prin care se pătrunde cuadevărat in basmul cel mai dulce din lume. Care nu mai ţine deextracţie socială, instrucţie, vârstă, pact pentru educaţie sauapetit cultural. Nu mai ţine de absolut nimic altceva decât dejind. Pentru că inăuntru, minunea minunilor! pereţii "instalaţiei"sunt glazuraţi cu straturi policrome de cremă. ADEVĂRATĂ. Se poatelua din ea cu degetul, gusta, pune pe limbă, după care, in final,după dorinţă, se poate chiar şi hăpăi de-a dreptul, fără jenă. Sau,cu demnitate, nu. Deoarece in "exponat" intră doar câte o persoană- la urma urmelor, e vorba de o necesitate intimă, nu-i aşa?! -vizita este insoţită de o voce inregistrată (Maria Popistaşu,aflăm, săraca, ne-ntrebăm cum o fi putut să vorbească şi, inacelaşi timp, să inghită in sec?!), care şopteşte mereu, obsedantşi până la limita concupiscenţei, aceleaşi indemnuri ademenitoare:"Mănâncă-mă!... Mănâncă-mă!". Ceea ce, gândindu-ne la cât decrocantă este tânăra actriţă, aproape că am fi gata săcedă-mmmm!...Yami-yami!
Un manifest de estetică ajinduirii vrea să fie, in acceptul ei esenţial, instalaţia IoaneiCiocan. Aveţi poftă?... Scăpaţi de această obsesie! Serviţi-vă cudesertul fabulos de la sfârşitul mesei, care - priviţi câte canalede televiziune se ocupă cu gastronomia quality! - poate accede lastatutul de operă de artă. Numai că el, din păcate, manifestă ogravă slăbiciune: e consumabil. In plus, este cu termen de garanţieşi poate să expire una-două.
Dar nu vă faceţi griji,Organizaţia veghează şi va lua, in scurt timp, măsuri. Aşadar,pentru a preintâmpina excesele, bulimia şi căderea in patimă sauobezitate, ea va inventa tortul fără zahăr. La fel cum, dacă vă maiaduceţi aminte, tot pentru siguranţa şi sănătatea naţiei, au fostnăscocite, cândva, şi vodca fără alcool, cuţitul fără lamă (darcăruia ii lipsea mânerul), maşina care stătea pe loc, vacanţa infundul curţii, becul cu intuneric, mămăliga fără mălai, mujdeiulfără usturoi şi, direc, bătrâneţea, fără tinereţe...
*)IoanaCiocan, MĂNÂNCĂ-MĂ, instalaţie cu interior comestibil, GaleriaGalateea
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
