Ziarul de Duminică

Silvia Irina Zimmermann: Elisabeta de România, portretul unei regine-scriitoare/ de Cristina Gogianu

Galerie foto

Galerie foto

Autor: Ziarul de Duminica

27.05.2016, 00:03 395

Pe cercetătoarea Silvia Irina Zimmermann am avut bucuria şi onoarea s-o întâlnesc la întretăierea a două momente cu semnificaţie aparte: pe de o parte, Ziua Internaţională a Femeii, pe de altă parte, împlinirea unui secol de la trecerea la cele veşnice a Reginei Elisabeta a României. De altfel, aceste două ocazii au prilejuit evenimentul organizat în data de 4 martie 2016, la Museo di Palazzo Grimani, de Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, în colaborare cu Centrul de Cercetare Carmen Sylva al Arhivei Princiare de Wied, în cadrul căruia dr. Silvia Irina Zimmermann a susţinut conferinţa „Cultura populară română în opera literară a Reginei Carmen Sylva”. Interviul care urmează s-a născut tocmai în urma acestei întâlniri, în încercarea de a creiona portretul Elisabetei de România dinspre activitatea sa de regină-scriitoare.

Interviul a apărut iniţial în revista „Orizonturi culturale italo-române” aprilie  2016:

http://www.orizonturiculturale.ro/ro_intalniri_Silvia-Irina-Zimmermann-interviu.html

 

Pe 18 februarie / 2 martie 2016 s-au împlinit o sută de ani de la moartea reginei Elisabeta, un timp destul de însemnat pe scara istoriei, dar cu atât mai mult pe cea a memoriei unei naţiuni (mai ales după hiatusul comunist). Care este percepţia românilor de azi, cum se oglindeşte imaginea reginei în mentalul societăţii române contemporane, cât de prezentă (mai) este amintirea sa?

– Din 1990 încoace au apărut în România mai multe cărţi despre Regina Elisabeta, ca şi reeditări din opera ei literară: diferite ediţii de poveşti, poezii, aforisme şi memorii traduse în româneşte. De asemenea, există numeroase publicaţii recente şi iniţiative de cercetare despre istoria regalităţii din România, la fel evenimente comemorative, expoziţii etc., încât cei interesaţi de subiect au posibilitatea să o redescopere şi pe Elisabeta, prima Regină a României, şi pe scriitoarea Carmen Sylva. La vremea sa, regina-scriitoare a avut o notorietate destul de mare, cărţile ei fiind traduse, publicate şi citite nu doar în Europa, ci şi în America, ba chiar până în Japonia şi Australia. Sondajul revistei „Historia” realizat de INSCOP Research în anul 2013 despre cel mai important personaj istoric român a arătat, însă, că Regina Maria conduce topul personajelor feminine cu 71%. Pe ce loc apare Regina Elisabeta în acest sondaj nu a fost menţionat. Totuşi, faptul că în acelaşi sondaj Regele Carol I este apreciat ca fiind cel mai important dintre cei patru regi ai României este relevant şi pentru o percepere pozitivă a reginei consoarte Elisabeta, care timp de 45 de ani (din cei 48) i-a stat alături pe tron.

Cea de-a doua întrebare vine ca o urmare firească a celei dintâi, dar şi a ceea ce spuneţi privitor la sondajul revistei „Historia”: dintre cele două regine, Elisabeta şi Maria, imaginea celei de-a doua este cu mult mai vie şi prezentă în conştiinţa românilor. Pe rafturile librăriilor se găsesc jurnalele sale, numeroase cărţi despre viaţa ei, numele său este adesea citat, s-au făcut reportaje despre viaţa sa. Asta deşi ambele regine s-au implicat în promovarea României în lume, au patronat numeroase opere de binefacere, au îmbrăcat portul românesc. Le desparte însă o profundă diferenţă de viziune: regina Elisabeta apelează numai la ceea ce azi numim soft skills, adoptând rolul de ecou al soţului său, regele Carol I (aşa cum singură afirmă într-o scrisoare a sa), pe când regina Maria iese cu totul din umbra regelui Ferdinand, acţionând orice pârghie posibilă spre a-şi împlini misiunea de monarh al României.

– Într-adevăr, există asemănări între cele două regine în felul în care au încercat să impună în societatea românească rolul de doamnă a ţării şi, mai apoi, de regină consoartă. Regina Elisabeta este cea care a trasat prima drumul, introducând şi o nouă tradiţie de comunicare prin literatură datorită activităţii ei de scriitoare în serviciul coroanei, pe care şi Regina Maria a adoptat-o. În ce priveşte implicarea în politică, sunt însă mari diferenţe între cele două prime regine în percepţia publică. Regina Elisabeta, cu toate că făcea parte din grupul foarte restrâns al confidenţilor Regelui Carol I în chestiuni politice, cu toate că era informată şi acţiona în străinătate în sensul unei misiuni de ambasadoare neoficială a ţării, şi-a perceput poziţia de regină şi scriitoare în serviciul augustului soţ şi, în cea mai mare măsură, dependentă de el. În cazul Reginei Maria, însă, avem o cu totul altă situaţie dată şi de noul context politic de după Primul Război Mondial, când relaţiile sale dinastice sunt incomparabil mai importante decât cele pe care le avea personal Regina Elisabeta în contextul timpului său. Dar ambele Regine au înţeles să-şi valorifice atât relaţiile familiale, cât şi talentul literar în folosul ţării. Ce ne lipsesc la Regina Elisabeta sunt însemnările zilnice, pe care le avem în abundenţă de la Regina Maria. Dar există o corespondenţă destul de vastă între Regina Elisabeta şi Regele Carol I, pe întreg parcursul căsniciei lor, şi care ar putea oferi mai multe lămuriri şi unele aspecte mai puţin cunoscute despre relaţia conjugală a primei perechi regale şi activitatea lor pe tronul României. Aceste scrisori care se păstrează în Arhivele Naţionale ale României sunt subiectul unui proiect de carte pe care îl pregătesc împreună cu istoricul Gabriel Badea-Păun şi care va apărea anul viitor în două ediţii, atât în limba germană, cât şi în traducere românească.

Vorbeam despre moştenirea Reginei Elisabeta, o moştenire de care vă ocupaţi în mod direct şi pe care o îngrijiţi, la întretăierea dintre cele două culturi – română şi germană – care au format-o şi care vă formează deopotrivă şi pe dumneavoastră ca cercetătoare. Cum aţi ajuns la scrierile Reginei Elisabeta şi ce anume v-a determinat să vă dedicaţi acestui subiect?

– În 1993, citisem în ziarul german din România, „Allgemeine Deutsche Zeitung für Rumänien”, un articol de Annemarie Podlipny-Hehn despre regina-scriitoare Carmen Sylva şi mă uimise numărul mare de opere literare ale reginei, publicate îndeosebi în Germania. Pe atunci eram studentă la filologie la Universitatea din Marburg şi mare mi-a fost surpriza să găsesc chiar la biblioteca universităţii ediţia princeps germană a Poveştilor Peleşului, precum şi prima – iar până atunci şi singura – teză de doctorat despre opera lirica a lui Carmen Sylva, publicată de Karl Peters la Marburg în 1924. Astfel, am început să mă documentez cu privire la opera lui Carmen Sylva, absolvind facultatea de litere în 1996 cu o lucrare despre Poveştilor Peleşului. În 2003 mi-am susţinut doctoratul cu o teză despre întreaga operă literară a Reginei Carmen Sylva, sub îndrumarea profesorului Wilhelm Solms.
În 2010 am început colaborarea cu editura ştiinţifică Ibidem din Stuttgart. Am publicat mai întâi lucrările mele de masterat şi de doctorat, apoi traducerea biografiei reginei de Gabriel Badea-Păun: Carmen Sylva. Königin Elisabeth von Rumänien – eine rheinische Prinzessin auf Rumäniens Thron (O prinţesă renană pe tronul României, 2011). Ulterior, au apărut mai multe volume în germană din opera lui Carmen Sylva: ediţia completă a aforismelor în germană şi franceză, ediţia completă în două volume a poveştilor şi povestirilor pentru copii Aus Carmen Sylvas Königreich (2013), şi nu numai. De asemenea, am publicat şi două ediţii de carte în limba română: Regina poetă. Literatura în serviciul Coroanei (ed. All, 2013) şi Regele Carol în opera Reginei Elisabeta (ed. Curtea Veche, 2014). 
În august 2012 am înfiinţat, împreună cu directorul Hans-Jürgen Krüger şi sub patronajul Principelui Carl zu Wied, un centru de cercetare „Carmen Sylva” pe lângă Arhiva Princiară de Wied din Neuwied. Ideea care stă la baza acestei iniţiative este de a încuraja şi promova activitatea ştiinţifică interdisciplinară despre viaţa, opera şi activitatea reginei în contextul intercultural al timpului său. De asemenea, colaborarea cu editura ştiinţifică Ibidem continuă şi prin colecţia Centrului de Cercetare al Arhivei Princiare de Wied, la care au apărut în 2014 şi 2015 trei volume.

Aş vrea să creionăm portretul de scriitoare al Reginei Elisabeta. Aş porni întrebându-vă despre lecturile acesteia: se cunosc, spre exemplu, preferinţele sale în materie literară sau ce autori dintre contemporanii săi citea? De asemenea, cariera sa scriitoricească se leagă intrinsec de cea monarhică sau are rădăcini anterioare?

– Despre preferinţele literare ale Reginei există numeroase mărturii. Aprecia îndeosebi literatura de tendinţă moralizatoare, îi plăceau operele înălţătoare printr-un conţinut spiritual şi, astfel, îl admira foarte mult pe Lev Tolstoi. De asemenea, se orienta după scriitorii germani cu succes la public şi care abordau teme istorice, romantice, de specific naţional şi popular. Îi aprecia, de exemplu, pe scriitorii: Ernst Moritz Arndt, Heinrich Heine, Conrad Ferdinand Meyer, Felix Dahn, Peter Rosegger, Joseph Viktor Scheffel, Fritz Reuter, Paul Heyse, Detlev von Liliencron şi Richard Voß. Regina se simţea mai apropiată de realismul poetic german decât de cel francez, iar despre Bel Ami de Maupassant, spre exemplu, afirmă că ar fi fost foarte încântată la început de stil şi descriere, dar cu atât mai scârbită şi dezgustată ulterior de „un grad de realism care depăşeşte cu mult limita frumosului”.

Cum a fost receptată opera sa în cele două spaţii cărora le aparţinea, unul prin origine, altul prin adopţie?

– Cariera literară a reginei Elisabeta nu reprezintă un fenomen singular în contextul vremurilor sale. Au existat mai mulţi monarhi care şi-au publicat scrierile proprii încă din timpul vieţii, ca de exemplu Regina Elisabeta I a Angliei, Împărăteasa Ecaterina a II-a Rusiei, Regele Ludwig I al Bavariei sau Regina Victoria a Marii Britanii. Primele publicaţii ale Reginei Elisabeta sub pseudonimul Carmen Sylva au fost poeme epice cu subiecte istorice şi mitice, de asemenea poezii, poveşti, aforisme şi traduceri în germană din poezia română contemporană ei. Pentru primele sale opere publicate în Germania, Carmen Sylva s-a bucurat de aprecierea Regelui Carol I, care nu doar a acceptat activitatea ei de scriitoare, dar a şi încurajat-o, pe de o parte pentru a-i spulbera melancolia după pierderea unicului copil, iar pe de altă parte, fiind amândoi conştienţi că renumele de scriitoare al reginei era benefic şi pentru o mai mare vizibilitate a noului regat în Europa de Vest.
Opera literară a Reginei – îndeosebi poeziile, poveştile şi aforismele – a fost apreciată în timpul vieţii sale atât în Germania, în România cât şi în alte ţări, unde a fost publicată în mai multe  traduceri. În ciuda pseudonimului literar, Carmen Sylva, era un fapt binecunoscut pentru cititori că autoarea era un cap încoronat. Iar în Germania, Regina Carmen Sylva era percepută ca o „regină orientală”, ceea ce a trezit desigur curiozitatea publicului faţă de scrierile sale. Astfel, pe lângă multe elogii aduse talentului literar al reginei, pe cât de justificate unele, pe atât de exagerate altele, au existat la fel de multe critici, până la atacuri dure la adresa autoarei, în ideea că poezia unei regine nu ar putea fi decât „diletantă” sau că nu ar cunoaşte şi nu ar înţelege pe deplin poporul român (aşa cum este criticată, de exemplu, de Barbu Ştefănescu Delavrancea în articolul Carmen Sylvaşi românii din 1892, pe când regina se afla în exil la Neuwied). Din perspectiva de astăzi valoarea operei literare a Reginei Elisabeta este una cultural-istorică şi îndeosebi rolul ei de mediatoare între cele două culturi, germană şi română, a fost cel mai mult apreciat, rămânând valid până astăzi.

Gândindu-ne la spaţiul literar românesc al acelor vremuri, care a fost relaţia reginei cu cei patru clasici (Eminescu, Creangă, Caragiale, Slavici)? I-a cunoscut personal, se păstrează impresii ale acesteia despre opera şi personalitatea celor patru scriitori?

– Reginei nu îi plăcea teatrul de moravuri şi slăbiciuni omeneşti (despre Molière, de exemplu, afirmă că o irită şi că i-ar trezi sentimente negative), astfel încât este destul de incert în ce măsură îl aprecia pe cel mai mare dramaturg român, Ion Luca Caragiale, de la care, însă, regina află o poveste care o va inspira pentru o nuvelă proprie. Despre Ion Creangă şi Ioan Slavici, nu am găsit din păcate mărturii ale Reginei.
Este, însă, un fapt binecunoscut că regina îl admira mult pe poetul şi culegătorul de poezie populară Vasile Alecsandri, cu care se şi împrieteneşte de altfel. Pe Mihai Eminescu îl apreciază ca tânăr poet, regina fiind prima care traduce şi publică o poezie eminesciană într-o revistă din Germania în 1878, dar colaborarea cu Eminescu nu va rezulta niciodată într-o prietenie. De altfel, Regina afirmase şi despre marii poeţi germani, Goethe şi Schiller, că îl prefera pe ultimul, pe motiv că ar fi mai pudic şi mai moral, pe când pe Goethe ar fi putut să-l admire, dacă nu ar fi cântat „mereu despre eros”. Prin urmare, aspectul erotic din poezia lui Eminescu s-ar putea să fi fost un motiv pentru care Elisabeta îl prefera pe Alecsandri, poetul idilic şi elegantul diplomat, mai mult decât pe Eminescu. Din opera lui Alecsandri regina traduce numeroase poezii şi cântece populare culese de acesta.
Pe Vasile Alecsandri, Nicolae Grigorescu şi George Enescu regina îi apreciază cel mai mult dintre personalităţile culturii româneşti, cum aflăm dintr-o scrisoare adresată lui Enescu în 1900: „Grigorescu a expus nişte minunate tablouri. I-am spus că trei români au înţeles această minunată ţară: el, Alecsandri... şi al treilea e încă foarte tânăr şi se numeşte George Enescu.” Aprecierea pe care regina o acordă acestor trei nume îi relevă concepţia despre rolul său de suverană, ca promotoare a culturii româneşti şi a personalităţilor sale peste hotare, dar, în aceeaşi măsură, şi aşteptările ei de la aceştia, de a-şi servi ţara de origine prin talentul şi creativitatea lor.

Ne aflăm la Veneţia, oraş de care se leagă un episod zbuciumat din viaţa reginei: exilul de aproape trei ani, după desfacerea logodnei dintre Elena Văcărescu (domnişoara sa favorită de onoare) şi (pe atunci) prinţul Ferdinand. Continuând să-şi susţină favorita, Regina Elisabeta este obligată să părăsească o vreme România, iar primul loc unde ajunge este Veneţia. Ce amintiri îi păstrează acestui oraş?

– Veneţia este primul refugiu al Reginei Elisabeta în exilul ei de trei ani (1891-1894), după implicarea în relaţia de dragoste a principelui moştenitor Ferdinand cu domnişoara sa favorită de onoare, Elena Văcărescu. Această poveste de dragoste a fost întreruptă brusc în 1891 de Regele Carol I, drept urmare a reacţiei negative a clasei politice din ţară. Au rămas mărturii ale exilului reginei la Veneţia din vara anului 1891, câteva fotografii cu Elisabeta în apartamentul ei din Hotelul Danielli (foto), unde este înconjurată de doamnele de onoare, între care şi Elena Văcărescu, de însoţitorii de la curte, precum şi de scriitorul francez Pierre Loti, care dăduse curs invitaţiei reginei şi o urmase la Veneţia. O vizită de mai târziu, din anul 1906, a perechii regale Carol I şi Elisabeta ai României, este imortalizată într-o fotografie de epocă, care se păstrează într-o instituţie din Veneţia. Şi iată că acum, la mai bine de un secol de la aceste întâmplări, Veneţia omagiază amintirea acestei remarcabile personalităţi printr-o întâlnire literară dedicată reginei-scriitoare, organizată de Institutul de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia. Aş vrea să mulţumesc pe această cale echipei ICR din Veneţia, îndeosebi domnului director Rudolf Dinu şi doamnei dr. Aurora Firţa, pentru realizarea acestui elegant eveniment cultural şi academic.
 

Dintre toate scrierile Reginei Elisabeta, ce aţi recomanda mai întâi şi întâi unui cititor aflat la prima sa întâlnire cu opera lui Carmen Sylva? Ce sfaturi i-aţi da pentru a înţelege această latură fundamentală a celei dintâi regine a României?  

– Pentru cititorii din România aş recomanda ediţiile, recent traduse şi publicate, de poveşti, poezii, aforisme şi memorii. La editura Curtea Veche se găsesc două volume foarte frumoase: Poveştile unei Regine (2012) şi antologia de aforisme şi poezii Fluturi sărutându-se (2013). La editura Vivaldi se găseşte volumul al doilea al memoriilor Reginei, Colţul penaţilor mei (2003). De curând a apărut o nouă ediţie de aforisme şi texte autobiografice la editura Saeculum, Cugetări şi impresii (2015).  

Pentru cunoscătorii de limbă germană recomand volumele apărute la editura Ibidem: Gedanken einer Königin (2011), Pelesch-Märchen (2013) şi Prinz Waldvogel (2015). Iar pentru cunoscătorii de limbă franceză recomand ediţia de aforisme apărută la editura Via romana: Sagesse d’une reine (2013).
Iar anul acesta va apărea o nouă ediţie românească a Poveştilor Peleşului, pe care o pregătesc împreună cu editura Corint şi care va conţine şi povestea autobiografică Robia Peleşului, o poveste despre o regină fără copii, care porneşte pe un drum lung şi periculos în căutarea unui moştenitor pentru ţară, dar odată ajunsă în Paradis nu găseşte niciun copil potrivit pentru „meseria” de rege, întorcându-se în schimb cu darul poeziei şi al picturii.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO