Ziarul de Duminică

Sfaturi pentru cei în depresie/ de Ziarul de duminică

Sfaturi pentru cei în depresie/ de Ziarul de duminică

Autor: Ziarul de Duminica

14.05.2015, 23:44 158

Eckhard Roediger

Depresia

Dorul de viitor.

Consiliere pentru cei afectaţi şi rudele lor

Univers Enciclopedic Gold & Triade

Traducere de Delia Popescu.

Dr. med. Eckhard Roediger, născut în 1959 la Frankfurt am Main, a studiat medicina, şi-a dat doctoratul în neurologie la Frankfurt, specializându-se ulterior în psihiatrie la Darmstadt. În 1993-2002 a fost medic-şef la „Salus Klinik” pentru psihosomatică şi manii din Friedrichsdorf/Ts.; între 2002 şi 2006 a constituit şi a condus secţia de medicină psihosomatică şi psihoterapie la Spitalul comunitar Havelhöhe din Berlin. Începând din 2007 activează ca practicant liber, docent şi supervizor pentru terapii de tratare a tulburărilor de comportament. Alte lucrări: „Să învăţăm să trăim mai bine”, „Echilibrul lăuntric dintre dorinţă şi realitate”.

Formele de manifestare ale depresiei sunt multiple, însă răsfrângerea ei asupra fiecărui om în parte şi a anturajului său sunt întotdeauna împovărătoare. Acest îndrumar pentru fortificarea forţelor vindecătoare din om, pentru sprijinirea formării judecăţilor personale şi promovarea disponibilităţii la iniţiativă şi cooperare a pacienţilor şi utilizatorilor contribuie la înţelegerea faptului că această povară poate fi abordată prin diverse metode şi terapii, începând prin modificarea zilnică a unui viitor aparent lipsit de orice speranţă.

În cartea de faţă, Eckhard Roediger se ocupă cauzele depresiei (simptomele depresive ca încercare de  soluţionare a problemei; alte rădăcini ale depresiei – problema sensului; baza  corporală a sentimentelor bune –  sistemul de recompensare), diferitele forme de depresie (depresia somatică – procesele metabolice subtile, depresia endogenă, depresia de epuizare, depresia reactivă,  depresia ipohondrică sau somatizată, depresia nevrotică, depresia noogenă), posibilităţile de acţionare, posibilităţi de tratament, psihoterapia, grupele de medicamente, alte tratamente corporale, indicaţii generale referitoare la raportul  cu partenerii depresivi, aspecte specifice legate de sex şi de vârstă.

„De ce ar putea fi tocmai acest îndrumar interesant pentru dumneavoastră, când există deja atâtea altele? Întreabă autorul într-un Cuvânt-înainte. Ca şi «cartea-soră» referitoare la bolile legate de frică (Căi de ieşire din frică), această carte reuneşte ample informaţii fundamentale din diverse domenii de cunoaştere cu sfaturi absolut concrete despre ceea ce puteţi face dumneavoastră ca persoană afectată (sau implicată) în raport cu depresia. Sunt expuse atât cunoştinţe neuro-biolgice actuale, concepte psihologice moderne fundamentale, cât şi concepte întru totul de orientare spirituală – pe înţelesul tuturor – din care  sunt derivate consecinţele corespunzătoare unei îmbunătăţiri.

În felul acesta se încearcă constituirea unei punţi între o imagine ştiinţifică despre lume şi o înţelegere modernă, raţională şi religioasă.

Este o carte foarte orientată practic, care face posibilă începerea progresivă a unei căi de exersare şi ajungerea în felul acesta la trăiri personale. Desigur că puteţi doar să o citiţi, şi veţi găsi multe informaţii stimulatoare. Pentru orientare, în capitolul «Forme de depresie», după forma de depresie  descrisă se află un cuvânt-cheie relativ la tema tratată amănunţit în paragraful respectiv. În capitolul «Posibilităţi de acţiune» este descris ce puteţi face dumneavoastră înşivă; în capitolul «Posibilităţi de  tratament» este descris ajutorul profesional existent şi conţinutul unei psihoterapii sau efectele unui tratament medicamentos. Capitolul «Ce pot face pentru partenerul meu?» oferă indicaţii pentru  persoanele apropiate celor afectaţi privind modul în care se pot raporta la aceştia şi tratează dificila şi delicata temă a internării forţate. Pentru toate problemele importante veţi găsi liste concrete cu opţiune posibile. Oriunde v-aţi afla şi oricât de accentuata este depresia dumneavoastră, abordaţi acele indicaţii şi posibilităţi de acţiune care sunt potrivite în situaţia dumneavoastră şi care vi se par că vă asigură o ieşire.”

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO