Ziarul de Duminică

Seria de autor Bohumil Hrabal/ de Ziarul de duminică

Seria de autor Bohumil Hrabal/ de Ziarul de duminică

Autor: Ziarul de Duminica

04.04.2013, 23:57 51

Bohumil Hrabal (1914 - 1997) a fost un romancier ceh care a studiat dreptul la Universitatea Carolină din Praga, unde a obţinut şi doctoratul în 1946. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, a lucrat la Căile ferate ca muncitor, telegrafist şi impiegat de mişcare. După război, Hrabal a încercat alte câteva profesii: a fost agent de asigurări, comis voiajor, muncitor, ambalator de hârtie ş.a.m.d.

Mare parte a operei lui Hrabal circulă în mai multe variante: ediţii particulare şi bibliofile, ediţii apărute în samizdat sau în străinătate, ediţii oficiale, publicate în ţară. Mai multe opere nu au fost publicate în Cehoslovacia, unde au circulat sub formă de samiszdat, inclusiv „Orăşelul unde timpul s-a oprit în loc” şi „L-am servit pe regele Angliei”. Scriitorul a murit după ce a căzut de la etajul al cincilea al unui spital în timp ce încerca să hrănească porumbeii.

Bohumil Hrabal este considerat unul dintre cei mai importanţi scriitori cehi din secolul XX. Mai toate scrierile sale au fost ecranizate. Operele sale au fost traduse deja în 27 de limbi, inclusiv în limba română. Recent, Editura ART a lansat o serie de autor Bohumil Hrabal, în care au apărut deja două titluri celebre.

L-am servit pe regele Angliei. Traducere din limba cehă de Jean Grosu. Unul dintre romanele ecranizate cu mare succes de regizorul Jiri Menzel. Faptele de tinerete ale lui Jan Dite (copil în limba cehă) se desfăşoară sub o stea norocoasă. Acesta are o abilitate ieşită din comun de a se băga în situatii încurcate pentru a ieşi în final victorios şi pe deasupra cu câte un premiu. Veghează asupra sa: un speculant bogat, care îl recomandă chelner la cele mai bune hoteluri, o prostituată frumoasă care nu ezită să-si toarne suc de zmeură pe cap pentru a-i lua apărarea, o nemţoaică fanatică care îi va deveni soţie şi îl va face milionar. Dite trece prin diverse situaţii tragi-comice, care îi dezvoltă simţul banilor şi pe cel al plăcerilor carnale. Nici măcar perspectiva unui război iminent nu îi întunecă orizontul. În timp ce prietenii şi cunostinţele sale sunt deportate, el visează la hotelul pe care il va deţine. Jan Dite nu este ancorat în realitatea crudă şi sângeroasă, care a marcat negativ istoria omenirii.

 

Trenuri cu prioritate. Traducere din limba cehă şi prefaţă de Corneliu Barborică. E povestea emoţionantă a maturizării unui tânăr care lucrează la căile ferate cehoslovace în timpul ocupaţiei germane din cel de-al Doilea Război Mondial. Nuvela a fost ecranizată în 1966 de regizorul Jiří Menzel, care a obţinut cu Ostře sledované vlaky premiul Oscar pentru cel mai bun film străin. Filmul merită văzut pentru celebra scenă a ştampilării fundului telegrafistei Znenička de către impiegatul Hubička.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO