Gordon Corera este un apreciat jurnalist britanic, corespondent al postului BBC pe probleme de securitate. În 2009 a prezentat la Radio 4 programul MI6: A Century in the Shadows, o istorie, în trei părţi, a celebrului serviciu secret britanic. A scris, de asemenea, Shopping for Bombs (2006). Cartea de faţă a apărut în Marea Britanie în 2011.
Învăluită mult timp în mister, existenţa Serviciului Secret de Informaţii Britanic (MI6) nici măcar nu era recunoscută. Cel puţin, nu oficial. Treptat, a început să iasă din umbră, fiind chiar de acord cu realizarea unei istorii oficiale a primelor sale patru decenii de existenţă, până în 1949. Cartea de faţă oferă o perspectivă fără precedent asupra următorilor ani, de la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial până în prezent, aruncând o privire, dincolo de uşile închise, spre pericolele, dramele, intrigile şi ambiguităţile morale ale lumii spionajului.
Pentru opinia publică, noţiunea de „spion“ a fost modelată de universurile ficţionale ale unor scriitori precum Ian Fleming şi John le Carré. Gordon Corera le oferă cititorilor săi şansa de a pătrunde în această lume secretă şi de a observa realitatea care a stat la baza ficţiunii. Corera prezintă cazurile interesante ale celor care au spionat, au minţit, au înşelat şi, în unele cazuri, chiar şi-au pierdut viaţa, având ca fundal marile evenimente care au marcat istoria – dramele Războiului Rece, ridicarea şi căderea Zidului Berlinului, Criza Rachetelor din Cuba, atentatele de la 11 septembrie 2001, războiul din Irak.
Iată cum îşi prezintă singur autorul subiectul:
„În centrul acestei cărţi se află poveştile bărbaţilor şi ale femeilor care au lucrat în contrainformaţii, începând cu anul 1945, în diferite moduri şi în diferite ţări. Memoria este înşelătoare, iar spionii, în special, sunt pregătiţi să înşele, aşa că, chiar dacă această carte se bazează, în parte, pe mărturii ale celor implicaţi şi pe memoriile participanţilor, poveştile au fost comparate cu documente originale, arhive şi surse secundare. Această carte le urmăreşte, din perspectiva lor, reuşitele şi dezastrele, MI6 suferind o transformare majoră, de la stadiul de serviciu entuziast, dar amator, la versiunea sa modernă, uneori la fel de controversată.
În istoria sa de un secol, Serviciul Secret Britanic a avut de înfruntat diverşi inamici. Însă, în esenţă, activitatea spionului britanic nu s-a schimbat prea mult. Aceasta implică să convingi diverse persoane să trădeze secrete, un act profund personal, chiar intim şi totodată plin de riscuri. Cel mai adesea presupune un act de trădare, uneori a unei ţări, alteori a unei prietenii. Presupune confruntarea cu complexităţile motivaţiei umane şi căile sale întunecate şi traversarea graniţei invizibile între bine şi rău. De asemenea, implică încălcarea legilor. «Noi acţionăm în virtutea legilor noastre – a legilor britanice», mi-a spus odată un fost şef al MI6. «Relaţia noastră cu legile altora este...» – a făcut o pauză de o clipă înainte să adauge – «...interesantă.»
Se plasează, oare, spionajul nu numai dincolo de legile altora, ci şi dincolo de tradiţionalele precepte morale? Unii au afirmat că da, iar alţii că aşa ar trebui. Când îi ceri cuiva să acţioneze împotriva legii, poate chiar amoral, furnizând secrete, adesea şi în acelaşi timp îi mai ceri să-şi asume riscuri mari, deseori să-şi pună în joc chiar propria viaţă. Şi în ce scop? Ca „să trădeze ceva ce trebuie trădat”, după cum spune un fost şef al MI6.1 Multe ţări, în special Marea Britanie, cultivă de mult timp arta trădării, dar aceasta are un preţ. „Am avut de-a face cu moartea unor oameni, e drept”, spunea Daphne Park despre munca ei, după care adăuga enigmatic: „Dar nu pot vorbi despre asta".2 Însă, cel mai adesea, agentul, nu ofiţerul MI6, se confruntă cu cel mai mare risc. Agentul care a fost recrutat să lucreze pentru MI6 îşi asumă o periculoasă viaţă dublă, o lume a contactelor discrete, a aşa-numitelor cutii de scrisori moarte* şi a întâlnirilor clandestine. Dacă au noroc, există posibilitatea unei noi vieţi, dacă nu, poate, a unui glonţ în ceafă. Şi, atunci, de ce să spionezi? Cartea de faţă încearcă să răspundă la întrebare ascultând mărturiile celor care au ales această cale şi analizând ce-i face să se implice în spionaj. (...)
Povestea spionajului britanic de după cel de-al Doilea Război Mondial poate fi înţeleasă, în parte, ca tensiune în creştere între cei care gândesc şi cei care acţionează – cei care căutau să schimbe lumea şi cei care căutau s-o înţeleagă sau, ca să mă exprim altfel, între acţiunile secrete şi strângerea de informaţii. Cele două nu se exclud reciproc şi, pentru a avea succes, orice serviciu secret trebuie să se asigure că ambele conlucrează într-o tensiune creatoare. Însă, cel mai adesea, fie una, fie cealaltă direcţie a fost dominantă, uneori într-o măsură atât de mare încât consecinţele s-au dovedit a fi dezastruoase, întrucât povestea noastră începe în primele zile ale Războiului Rece, activitatea serviciului secret al Majestăţii Sale Regele şi apoi al Majestăţii Sale Regina nu se situează prea departe în timp de viaţa fictivului Bond, rod al imaginaţiei lui Fleming. Poate că acesta nu avea tocmai permisiunea oficială de a ucide, dar furtul, încălcarea legii, răsturnarea guvernelor ostile şi paraşutarea agenţilor dincolo de liniile inamice erau lucruri des întâlnite. Însă, în acelaşi timp, era un serviciu cu o aură de club de amatori, în care se infiltrau inamici, şi unde se puteau oricând petrece întâmplări nefericite. Războaiele secrete pe care le purta au fost date-n vileag de cel mai neaşteptat trădător, Kim Philby. Treptat, a apărut o nouă formă de profesionalism în strângerea de informaţii, întruchipată de un ofiţer, Harold Shergold, şi de un agent, Oleg Penkovski. Din colaborarea lor s-a născut, în cadrul MI6, „rasa superioară a specialiştilor în blocul sovietic”, un grup care avea să transforme radical serviciul.
Uşor-uşor, MI6 a evoluat de la statutul de club select, exclusivist, ce se autoperpetuează, destinat elitelor cu spirit de aventură, spre acela de organizaţie profesionistă, birocratică şi care deja făcea corp comun cu restul administraţiei. La început, a fost marcat de un puternic misoginism. Femeile jucau, în mod normal, rolul de secretare, deşi până şi ele aveau misiuni periculoase pe front. Foarte puţine femei, precum Daphne Park – care a avut o misiune importantă în Congo cu prilejul uneia dintre marile crize ale Războiului Rece –, au reuşit să conducă operaţiuni. (...)
Poveştile despre indivizi – mai degrabă decât instituţiile sau evoluţia politicii – se află în centrul acestei cărţi. Intenţia este de a zugrăvi un tablou al realităţilor spionajului, având la bază relatările celor implicaţi personal, care au spionat, au minţit şi, în unele cazuri, aproape că şi-au găsit sfârşitul în slujba statului, de la marii spioni, trecând prin agenţii pe care i-au controlat şi până la inamicii lor. Concentrându-ne pe întrepătrunderea poveştilor unui număr restrâns de indivizi, scopul este să scoatem la lumină marile schimbări din cadrul MI6 şi, de asemenea, să explorăm relaţiile personale unice de dincolo de spionajul făcut de oameni – ceea ce Graham Greene numea „factorul uman” –, motivaţiile şi loialităţile care duc la apariţia unui spion sau a unui trădător şi relaţiile care sunt influenţate de acţiunile lor. Iar, deseori, adevărul este mai remarcabil decât ficţiunea. Povestea începe cu distribuţia noastră adunându-se printre ruinele Vienei postbelice.
Gordon Corera, MI 6. Adevăruri şocante despre istoria serviciilor secrete britanice, Editura Litera, Colecţia Bestseller. Traducere din engleză de Mariana Piroteală
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
