Ziarul de Duminică

Sebastian,Văzut şi Nevăzut/ de Ana Neagoe

Galerie foto

Galerie foto

Autor: Ziarul de Duminica

28.07.2016, 23:48 32

În perioada 27 iulie-13 august, Elite Art Gallery oferă publicului o expoziţie personală semnată de artistul Radu Florea. Expoziţia este curatoriată de către criticul de artă Oliv Mircea. Evenimentul cu titlul de „Sebastian,Văzut şi Nevăzut” pune pe simeze portrete ce dispută prin culoare, gest şi compoziţie bariera dintre prezent şi încărcătura vizuală a necunoscutului. 

„În aceste portrete, în care faţă de sine pământul şi întunericul culorilor, în care culoarea însăşi pictează şi poartă în ea, ca o arătură de plug, ca o înserare în timpul cumplit al furtunii, chimia maiestuoasă a durerii, în aceste chipuri care sunt parcă ţinute şi împinse în lumină de umbrele clocotitoare şi largi ale unor gesturi izvorâte din adânc şi umplute pe dinăuntru cu materia spiritului, un spirit care se lasă văzut tocmai ca ceva material, ca în-trupat, se naşte, iată, Sebastian, idolul, Sebastian văzut şi nevăzut. E ca şi cum în aceste chipuri a fost îngropat ceva care va învia. Gravitatea acestor feţe are ceva grandios. Îţi vine să spui: „ceva a trecut pe aici!”. Adâncită în această învolburare, viaţa din adânc şi sacrificiul, în toate picturile lui Radu Florea, poartă în ea spiritul care s-a ivit din această întâlnire din adâncuri cu necunoscutul, ca să se întâlnească cu ceea ce este cel mai adânc ascuns, adică cu propriul ei necunoscut, articulat cu Prezenţă”, scrie Oliv Mircea, curator şi critic de artă.


Radu Florea s-a născut în 1963 la Târgu-Mureş. Începând cu anul 2001 artistul se remarcă în  mai multe expoziţii personale în galerii din Tg. Mureş, Sighişoara şi Cluj-Napoca, la fel ca şi în Bucureşti, în foaierul Sălii Radio România. Astfel, în anul 2009 expune Etape. 20, la Sala UNIREA a AAP Mureş, la Polul Cultural din Cluj-Napoca, din libraria Universităţii , curator d-na Mariana Enachea şi Galeria Casa Artelor din Cluj-Napoca, curator arhitect Ionel Vitoc. În anul 2010 propune publicului proiectul cu titlul  „Înapoi spre lumină” la galeria Caffe Artemis din Tg.Mureş, curator avocat Vasile Costea. Expoziţia este urmată de proiectul ,,Vibraţii” ce este pus pe simeze în perioada 2012-2014 în mai multe instituţii culturale din Târgu-Mureş. De asemenea, artistul se remarcă în cadrul mai multor expoziţii de grup din ţară şi străinătate. Între anii 2001-2012, Radu Florea expune la sala UNIREA a AAP Mureş, la TEATRU 74, în foaierul Teatrului Naţional Tg. Mureş, la sediul BCR central, în Muzeul din turnul cu ceas al Cetăţii Sighişoarei, în principalele oraşe ale judeţului Mureş şi la Polul cultural din Cluj Napoca. În străinătate artistul expune la Centrul cultural GODOR, Budapesta (2012), Marziart Internationale Galerie - Hamburg, Germania (2011), Feyzin de Lyon , Franţa (2010), Vecs, Ungaria (2009), Leptokaria , Grecia (2009) şi la Bruxelles, Blegia (1993).

Expoziţia va fi deschisă publicului în intervalul 27 iulie-13 august 2016, la Elite Art Gallery, Piaţa Naţiunilor Unite, nr. 3-5, bl. B2, parter, Bucureşti.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO