În mulţimea din ce în ce mai mare de nume noi pe care la aduce la cunoştiinţa publicului român Editura Univers, în diferitele sale colecţii, se află şi doi prozatori portughezi contemporani nouă şi extrem de valoroşi. E vorba de Goncalo M. Tavares şi Lidia Jorge.
Gonçalo M. Tavares - O călătorie în India. Melancolie contemporană (Un intinerariu). Traducere din portugheză de Laura Bădescu.
Gonçalo M. Tavares, născut în 1970, este deja considerat un fenomen literar. Romanul său „Jerusalem” a fost distins în 2005 cu Premiul Jose Saramago pentru tinerii scriitori sub treizeci şi cinci de ani, iar premiatul Nobel care a dat numele premiului, prezent la ceremonie, spunea: „Goncalo M. Tavares nu are dreptul să scrie atât de bine la numai 35 de ani; îţi vine să-l pocneşti!“ A primit multe alte premii literare, portugheze sau străine. Iar cartea de faţă, apărută în 2010, era descrisă de „Le Monde” drept „una dintre cele mai frapante cărţi din literatura europeană recentă“.
E un „roman în versuri” versuri libere, zece cânturi, strofe care nu depăşeşc zece versuri, 1.102 strofe în total. Inspiraţia din Camoes este evidentă. Dar nu numai. Eroul, Bloom (cumva cel al lui Joyce?) pleacă în India, în căutarea înţelepciunii sau a unei femei. Dar ca să ajungă în India trebuie să citească... şapte mii de cărţi şi să treacă prin întreaga Europă. E o performanţă să citeşti această carte. Dar în egală măsură e o enormă încântare. Cu condiţia ca, la începutul lecturii, să laşi deoparte toate prejudecăţile. Pe măsură ce citeşti afli că Bloom e chiar un personaj interesant, şi-a ucis tatăl, ca să răzbune moartea unei femei, iar acum trebuie să restabilească ordinea în lume. Pleacă la drum cu o valiză pentru care e atacat de mai toţi cei care-l întâlnesc, bărbaţi şi femei. Dar aproape în fiecare loc şi după fiecare întâmplare, Bloom ajunge să filosofeze, iar aceste gânduri opresc cititorul în loc, obligându-l să mediteze asupra adevărurilor spuse. Extraordinară tehnică, indiferent că eşti ori nu de acord cu aforismele autorului.
Exemplu de strofe:
„Bloom vorbeşte, scrie, ascultă, e‑adevărat,
dar mai are şi doi ochişori, îi place să vadă o femeie care se dezbracă,
un bărbat care saltă, animalul care aleargă speriat,
furtuna şi ploaia torenţială (când le vede din casă),
îi place, în sfârşit, să fie viu,
cu condiţia, fireşte, ca propriul său corp, acest imbecil,
să nu‑l deranjeze.”
Sau:
„Nu vrei să vorbim? întreabă ea. Bloom ridică din
umeri.
Nimeni în jur, linişte totală, apa
acolo jos, uneori o maşină.
Îşi vâră mâna în buzunar; vechiul radio al tatălui său nici
măcar după călătorie n-a început să funcţioneze.
Se apropie de femeie şi lumea îşi continuă mersul,
dar nimic din ceea ce se întâmplă nu va putea împiedica
plictisul definitiv al lui
Bloom, eroul nostru.”
Lidia Jorge - Seara cântăreţelor. Traducere din portugheză şi note de Laura Bădescu.
Cu totul altfel de prozator este Lidia Jorge, dar la fel de uimitor. Născută în 1946, a făcut studii de literatură franceză şi a debutat în 1980 cu „O Dia dos Prodigios”, considerat o contribuţie majoră la literatura portugheză a ultimelor decenii. A publicat mult, a fost onorată cu numeroase premii, portugheze ori străine, tradusă, şi ea, în multe alte limbi. Romanul de faţă a apărut în 2011.
Într-un garaj mare din Lisabona, cinci tinere femei alcăturiesc un grup muzical şi pregătesc, în jurul unui pian, un concert şi un disc care capătă notorietate. Douăzeci de ani mai târziu, televiziunea le consacră o emisiune şi ele se regăsesc, inclusiv cu istoria veche. Povestitoarea, una dintre ele, relatează în sincope ce s-a întâmplat cu două decenii în urmă, lanţul de minciuni şi tragedia petrecută, de nimeni, în afară de ele, ştiută. Un roman despre sacrificiul pe care un artist îl face pentru a atinge faima. Tulburător.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
