Uniunea Artiştilor Plastici din România în parteneriat cu Serviciul Cultură - Direcţia Cultură, Învăţământ, Turism din cadrul Primăriei Municipiului Bucureşti şi Biblioteca Naţională a României a organizat în perioada 7 septembrie - 6 octombrie 2012 un eveniment notabil, al cărui titlu, "Arte în Bucureşti", reprezintă firul roşu al unui veritabil salon de artă. Spaţiile în care "s-a petrecut acţiunea" sunt: galeriile Orizont, Simeza, Centrul Artelor Vizuale (Galeriile Căminul Artei), Atelier 35, precum şi Biblioteca Naţională a României.
Pentru a-l informa în mod deplin & corect pe cititor amintim echipa datorită căreia a fost posibilă materializarea proiectului, în formula în care acesta a fost pus în act. Coordonator al evenimentului este Romana Mateiaş, iar curatorii sunt: pictură - Lisandru Neamţu, Beti Vervega; sculptură - Luiza Barcan, Liviu Russu; arte decorative - Cristina Bolborea, Alexandru Dan Roşean; grafică - Ioan Atanasiu Delamare, Ovidiu Croitoru; multimedia - Roxana Trestioreanu; Atelier 35 - Xandra Popescu.
"Arte în Bucureşti" a presupus o etapă de selecţie, în urma căreia din aproximativ 2000 de lucrări au fost selectate 200 şi una de evaluare / premiere pentru secţiunile pictură, grafică, sculptură, arte decorative, multimedia şi critică. În luna octombrie, UAP va edita un catalog cu toate lucrările expuse şi textele critice nominalizate.
Dincolo de faptul că ediţia a III-a a citatului eveniment se înscrie în cadrul Zilelor Bucureştiului şi că acesta are ca scop promovarea artelor vizuale, ca valori culturale şi patrimoniale, "Arte(le) ..." reprezintă, prin expoziţiile organizate, un fidel indicator al nivelului pe care îl au la vârf pictura, sculptura, grafica, artele decorative şi multimedia din întreaga ţară. Prin afirmaţia anterioară, nu dorim să acredităm ideea că Bucureştiul ar fi începutul şi sfârşitul în arta naţională; oraşul de pe malurile Dâmboviţei reprezintă (doar) o scenă şi deopotrivă un catalizator al fenomenului artistic pentru România. Aşadar, după ce am stabilit faptul că lucrurile notabile ţin de cu totul alte raţiuni decât cele centrale sau geografice, revenim la funcţia de barometru pe care am afirmat că o au "artele în Bucureşti" în ansamblu naţional. Analiza se referă la nivel, nu la tendinţele actuale, pentru a căror punere în evidenţă sunt necesare alte instrumente de lucru decât cele specifice salonului, ca punct de pornire.
Remarcăm larga participare la programul de preselecţie şi salutăm totodată prezenţa lucrărilor (relativ) noi, în special pe cele create special pentru Salonul propus de Uniunea Artiştilor Plastici în 2012. Dacă adăugăm la acest raţionament că selecţia a fost operată cu maxim profesionalism, suntem bucuroşi să atestăm valoarea lotului avut la dispoziţie pentru seria de expoziţii propuse. În această problemă, evaluatorul, curator sau membru al unui juriu, operează exclusiv cu "materialul clientului".
Ca pură speculaţie, o a doua etapă de selecţie, oricât de drastică ar fi, nu ar fi condus la ridicarea spectaculoasă a nivelului general a ediţiei. Cel mult ar fi oferit mai mult spaţiu vital artefactelor, fizic vorbind, dar despre problema expunerii, în general şi în particular, ne vom referi în rândurile care vor urma. Ca reciprocă, din punctul de vedere al încadrării într-o idee curatorială generală, o nouă treaptă de selecţie ar fi (fost) salutară. Variantă alternativă pentru acest deziderat poate fi recontextualizarea, prin mijloace distincte de aranjamente(le) în spaţiu.
Rămânând deocamdată la fondul de lucrări, remarcăm două aspecte notabile: diversitatea şi lista participanţilor (evident, selectaţi), în ce ordine doreşte cititorul. Artiştii români, cei prezenţi în proiect şi implicit în catalog, îşi caută în mod aproape programatic nişa de exprimare plastică. În acest sens, eforturile ţin mai degrabă de tehnici (dorit) personale, de morfologie şi eventual formă specifică decât de concept. Filiaţiile, influenţele şi coincidenţele reprezintă nişte jaloane pe care plasticianul trebuie să le depăşească în slalom, dacă se poate uriaş, orice alte repere trecând în subsidiar. De aici rezultă dificultatea convieţuirii în expoziţii de grup sau tematice. Numitorul comun poate fi găsit mai degrabă la nivel formal decât în sfera ideilor. Excepţie fac zona "decorativelor", unde asocierea sau interactivitatea profesională ţin de trasee fireşti şi multimedia, domeniu în care modulul de bază pare preluarea postmodern(ist)ă.
În privinţa participării la "Arte ...", precum în cazul muzeului imaginar al lui André Malraux, gândurile tind să ni se îndrepte mai degrabă spre cei care nu sunt prezenţi. Se pare că asocierile "democratice", care trec prin faze de jurizare, nu se adresează unor artişti "prea mari pentru proiecte aşa de mici (= deschise tuturor)". Credem că acest posibil neajuns s-ar risipi precum ceaţa în condiţiile unei pieţe de artă viabile, comparabilă (măcar) cu cea din centrul şi vestul Europei.
Lucrările alese sub egida Uniunii Artiştilor Plastici pentru "Arte în Bucureşti" au fost alăturate, în spaţiile galeriilor, în principiu în funcţie de alternanţa dintre plin şi gol. Dincolo de propriile relaţii cromatice, volumetrice, planimetrice, perspectivale ori structurale, simbioza artefactelor selectate cu proximitatea ţine de cadenţă.
Vom trece în continuare în revistă direcţiile pe care le-am identificat, raportate la mediile în care au cunoscut transpunerea ideile numeroaselor şi diverselor obiecte de artă.
Experienţele anterioare de convieţuire profesională ale ceramiştilor conduc la un grad sporit, dacă nu de coerenţă, cel puţin de coeziune între lucrările acestora. Reuniţi în jurul cuptorului, artiştii care operează cu mineralul, apa şi focul preferă să se reprezinte în grup decât să dispară artistic în mod individual. Lucrările cu care au participat la "Arte(le) în Bucureşti" ţin fie de joc, fie de instalaţie sau reţea. Constante sunt transferul de imagine şi inovaţia, formală ori fizico-chimică. Pseudoready-made-urile concurează cu geometriile neeuclidiene şi cu formele de sorginte abstractă. "Pernele" Cristinei Bolborea sau "Introspecţia" Anielei Ovadiuc reprezintă posibile cărţi de vizită ale ceramicii româneşti contemporane. Diferite ca limbaj plastic, acestea sunt similare prin apelul la metatext. Componenta ludică este prezentă prin lucrări precum vasele din "Cultura Bucureşteni" ale lui Iulian Vîrtopeanu, în fapt doze de bere ceramice sau "Abisul" din porţelan al lui George Cristea - o instalaţie sanitară, realizată realist.
Mostrele de artă textilă "merg" pe cartea texturii şi a relaţiei dintre suport şi imagine. Un alt binom este legătura (conceptuală a) diafanului cu funcţionalul. Materialul, între calitatea de obiect şi valenţele sale plastice, îşi are o viaţă proprie, echivalentă cu o saga. Artistului îi rămâne calitatea de iniţiat, la graniţa dintre făurar, alchimist şi şaman. "Lucrurile din trecut" ale Dorinei Horătău aduce în discuţie ritmurile matriciale, interschimbabilitatea şi codul de semne, într-o scenografie a simplităţii formale şi a subtilităţii iconice. Claudia Muşat surprinde, ca de fiecare dată - acum printr-o serie de "Moerae".
Piesele de sculptură selectate pendulează între revalorizarea unor forme care există şi unele inventate. Fie că este vorba despre geometrism, abstracţie sau interpretări figurative, avem de-a face cu eterna problemă a tradiţiei şi modernităţii. Pe de o parte sunt citatul şi transpunerile, pe de alta interpretările şi alegoria. Între acestea, o serie de artişti şi lucrări notabile. "Calendarul" lui Lisandru Neamţu marchează timpul într-un mod specific; la fel şi spaţiul în care a fost plasat (şi raţionamentul este valabil pentru orice alt spaţiu ar ocupa). "Geneza" lui Mihai Tugearu este o posibilă preluare a Domnişoarei Pogany, trecută prin "filtru liquify", nu în câmpul virtual al Photoshop-ului (Adobe), ci în metal veritabil.
În privinţa graficii, atributele ţin de rafinament, tehnici personale şi măiestrie. Gravurile, mai vechi sau mai noi, aduc în discurs maniera şi licenţa. La acest capitol, putem vorbi despre un arc în timp, peste decenii caracterizate de o şcoală solidă. Ion Panaittescu, Dan Erceanu sau Mircea Nechita sunt trei puncte ale presupusului arc adus în discuţie.
Pictura oferă cel mai complet spectacol al diversităţii tematice şi stilistice. Totul, de la culoare la linie, până la ieşirea în spaţiu, chiar în obiect, ţine de refuzul încadrărilor în categorii. Noul figurativ, sau dacă cititorul doreşte, latura hiperrealistă, direcţie altfel puternic acoperită în ultimul deceniu în România, lipseşte din expoziţie, cel mai probabil şi din oferta de înscriere la preselecţie. Numeroasele alte expoziţii de acest fel din ultimii ani nu sunt reprezentate de această dată ca direcţie. De această dată îi putem admira pe simeze pe consacraţii Marin Gherasim, Cezar Atodiresei sau Florin Ciubotaru, dar şi pe mereu surprinzătorii Cornelia Gherlan, Lucia Sergărceanu, Florin Mocanu, Dan Minea ori Ionuţ-Theodor Barbu.
Lucrările multimedia trebuie să inspire ideea de "cool", să fie în "trend", iar dacă se poate, să fie asociate cu limbajul fracturat (şi se poate!). Remarcăm creaţii non-redundante, insolite, dezinvolte, în anumite cazuri chiar ingenioase. Deocamdată lipseşte "cubul negru din sala albă" a galeriei, în care să se deruleze in rotaţie alternativă continuă creaţiile video, dar dincolo de acest aspect, totul este sub control. Răzvan Neagoe şi Bogdan Bordeianu acoperă, de exemplu, fiecare pe domeniul său, o arie importantă a unei zone, care, în salonul la care ne referim, a fost mai puţin reprezentată numeric. Vare este, se pare, un moment în care artiştii se găsesc mai degrabă "pe teren" decât în programe de preselecţie.
Obiectul şi instalaţia, indiferent de mediul în care sunt încadrabile, mizează pe trick, pe şoc vizual şi culori de semnalizare. Murivale, ca de obicei, deopotrivă deschide şi închide nişa în care se exprimă plastic. "Aripile" serafimice ale lui Ilie Rusu reprezintă o altă posibilă direcţie de dezvoltare a subiectului (şi obiectului).
În România, expoziţiile de grup sunt condamnate să fie nejustificat de asemănătoare una cu cealaltă, din cauza aşa-zisei unităţi obţinute prin diversitate. De cele mai multe ori dialogul lucrării de artă cu spaţiul avut la dispoziţie este în defavoarea amândurora. Numărul redus de galerii, de o sută de ori mai puţine decât ar trebui să aibă o capitală europeană, conduce la expoziţii încărcate uneori până la refuz: al spaţiului vital şi al ideii. Artefactul trăieşte mai degrabă ca reproducere mecanică, în paginile catalogului, decât în sala de expoziţie. Eventuala ordine alfabetică, lumina corespunzătoare şi neutrele foilor tipărite anulează sentimentul de depozit pe care îl experimentează adeseori privitorul într-un spaţiu consacrat de expunere. Curatorii, împreună cu toţi cei implicaţi în panotare / aranjamente, îşi fac de obicei treaba în mod magistral.
Încheiem printr-o prozaică listă a premiilor oferite de UAP cu ocazia ediţiei 2012 a Salonului "Arte în Bucureşti".
Câştigătorii premilor oferite de Uniunea Artiştilor Plastici sunt:
Premiul de excelenţă Neculai Păduraru
Diploma de merit Medi Dinu Wechsler
Premiul pentru cronică expoziţională Mihai Plămădeală (o parte a articolului de faţă aparţine respectivei cronici premiate)
Premiul pentru sculptură Darie Dup
Premiul pentru pictură Bogdan Mateiaş şi Claudia Todor
Premiul pentru grafică Iuri Isar
Premiul pentru multimedia Irina Ghenu
Premiul pentru arte decorative Dorina Horătău
Premiul pentru c@arte Aurelian Popovici
Premiul pentru tineret Oana Ispir
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
