Anul acesta, 2014, mai are puţin şi-şi va da duhul acoperit de mâlul umorilor şi al urdorilor campaniei electorale. Românii vor avea un nou preşedinte, spre bucuria tuturor: atât a celor care l-au suspendat de două ori pe actualul şef de stat, cât şi a celor care vor cere, nu peste multă vreme, suspendarea preşedintelui nou ales. Mai nou, în jocul de-a alegerile se ridică din coşciugele clasificate spectrele unor ofiţeri acoperiţi, ca într-un tunel al groazei din parcurile de distracţii. Circul e în toi, iar anul e pe sfârşite.
În hărmălaia asta vă propun un alt reper pentru anul 2014. Vă propun reperul „Moartea căprioarei” – sunt 60 de ani de când poemul a fost publicat în presa literară. După doar doi ani, în 1956, pentru poetul Labiş începea posteritatea, după ce omul Labiş murea în condiţii niciodată elucidate, în urma unui accident (sau „accident”?) de tramvai.
Când a scris „Moartea căprioarei” Labiş avea 19 ani iar poemul este una dintre „bijuteriile coroanei” limbii române. Acum, la 60 de ani de la „Moartea căprioarei”, din România a rămas doar limba română şi nici ea nu se simte prea bine. Iar textul lui Labiş poate fi (din nefericire) citit acum şi în altă cheie, tragic de actuală: „Seceta a ucis orice boare de vânt./ Soarele s-a topit şi a curs pe pământ./ A rămas cerul fierbinte şi gol./ Ciuturile scot din fântână nămol./ Peste păduri tot mai des focuri, focuri/ Dansează sălbatice, satanice jocuri…”
Peste noi toţi „tot mai des focuri, focuri/ Dansează sălbatice, satanice jocuri…”
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
