Ziarul de Duminică

S-a instituit Premiul de Excelenţă „Fundoianu/Fondane“

S-a instituit Premiul de Excelenţă „Fundoianu/Fondane“

Autor: Ziarul de Duminica

23.11.2010, 13:02 23

Programul RESTITUTIO BENJAMIN FONDANE, iniţiat şi coordonat deLuiza Palanciuc şi Mihai Şora, îşi propune punerea în circulaţie apatrimoniului intelectual şi moral lăsat de Benjamin Fondane:direct - soţiei sale, Geneviève Tissier-Fondane (prin testamentulliterar care însoţea ultima scrisoare, trimisă din lagărul de laDrancy, în 29 mai 1944, cu o zi înainte de a fi deportat laAuschwitz) sau indirect, prin scrierile sale, atitudinile publiceori private.

Începând cu anul 2010, programul va cuprinde şi acordarea unuipremiu de excelenţă "B. Fundoianu/ Benjamin Fondane", prin caresunt recunoscute creativitatea, onestitatea intelectuală şigenerozitatea unei personalităţi a culturii, publicisticii sauînvăţământului.

Premiul va fi acordat în luna noiembrie a fiecărui an, cu prilejulFestivalului de Poezie care are loc la Iaşi, prin străduinţa luiEmil Stratan şi cu sprijinul Editurii Eis Art, al GaleriilorEleusis, al Universităţii "Petre Andrei" şi al PrimărieiMunicipiului Iaşi.
Anul acesta, festivităţile de premiere vor avea loc în zilele de 26şi 27 noiembrie, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare "MihaiEminescu" din Iaşi.
Primul câştigător al premiului va fi Sorin Vieru.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO