Tocmai am predat unei edituri un volumas Despre necunoscut.
Mi-a izbucnit in memorie acest subiect exact in clipa cand o stire de jurnal persifla "ciudatenia" unor tarani speriati de seceta care chemasera preotul pentru a face randuitele rugaciuni de invocare a ploii.
Taranii acestia necotropiti inca de manele sunt, antropologic vorbind, singurii romani autentici de dupa disparitia (prin casapire) a elitelor existente inaintea comunismului. Satenii mereu fideli Bisericii, oameni ai acelei credinte simple, mult-laudata de Petre Tutea, sunt de fapt cei care, din tata in fiu, s-au legat biologic si cultural de stravechimea noastra genealogica. Ei sunt stranepotii unor martori ai romanitatii arhaice, autarhice, straine de trepidatia aventurii "democratice". Pe retina lor se reflecta, fara subtitrare, ceva din filmul Neoliticului euro-asiatic. Orasul (in care unii vad sediul apostaziei si al curvasariei mediatice) se holbeaza la acesti rugatori ai Domnului ca la niste piese de ceara brusc animate, ca pentru a intra in prime-time cu tot cu bizareria conduitei lor inexplicabile.
Mi-e rusine, subit, de golania cu care le intampinam "necunoscutul" si le tratam diferenta, pentru noi inexpresiva sau, mai clar spus, dispretuita.
In realitate, e tare greu sa-i mai preiei pe acesti insi "rudimentari" in campul constiintei tale citadine. Taranii care se roaga pentru ca Dumnezeul Cerului si al Pamantului sa ude cu ploaie brazda crapata sau spicul rahitic, promitator de saracie, personajele acestea de jurnal istet, cu fite, nu vor fi prea curand nici cetateni europeni, nici antreprenori agricoli care-si dozeaza pesticidul pe computer, dupa ce au platit online impozitele si si-au descarcat in cont subventiile alocate prin Politica Agricola Comuna.
Sa fim intelesi: nu-i idealizez doar pentru ca am dexteritatea de a le masura, nostalgic, deficitul de modernitate. In biografia lor chinuita (CAP si, apoi, farsele improprietaririi fara mijloace, specifice "tranzitei") si-au facut loc kitsch-ul si alcoolismul. Si disperarea muta a formei rituale golite de substanta vitala. Si maladia netratata la timp, din lipsa de diagnostic ori de medicamente. Dar faptul ca ei se roaga inca, aliniati indaratul Parintelui in odajdii, pentru ca apa celesta sa le binecuvanteze, salvator, modestele recolte de supravietuire ma trimite intr-o zona interzisa: arie a sensului pastrat, in pofida vremurilor, acolo unde ideologia si demagogia nu pot patrunde. Nu stiu cand si cum vor veni taranii care se roaga pentru ploaie in mijlocul celeilalte Romanii. Sub raport demografic, ei continua sa atarne greu. Pe plan electoral, raman o prada vanata prin aberatii si hiperbole pe care ei le privesc la intersectia stranie dintre sfiala si dezgust. Ma gandesc la ei constient de faptul ca orice declaratie scrisa de iubire poate sa para deopotriva patetica si inoperanta. Daca insa Apocalipsa are dreptate, daca si neamurile vor merge, ca atare, la Judecata de Apoi, sper sa-i intalnesc macar in locul acela atopic unde meteorologia si istoria isi vor fi pierdut, pentru totdeauna, puterea de a ne ingrijora.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
