Angela Gheorghiu este una dintre cele mai mari cantarete de opera ale contemporaneitatii. Incepand din 1992, cand a debutat la Covent Garden, cariera ei s-a desfasurat pe cele mai importante scene lirice ale lumii.
- Care este parerea dvs. privind soarta operei in lumea contemporana. Se adreseaza ea elitelor sau unei categorii mai largi de public ? Atractia pentru acest gen este in scadere asa cum spun unii critici, sau nu ?
- Ar trebui ca mai multa lume sa constientizeze un fapt evident, si anume ca opera este raspandita astazi in lume mai mult ca niciodata. In primul rand datorita concertelor desfasurate pe stadioane cu diferite ocazii, manifestari de anvergura, sportive sau de alta natura, la care intotdeauna este invitat si un mare cantaret de opera. Apoi, discurile tot mai multe si mass-media au generat o adevarata explozie de interes. Eu am un exemplu, pe care l-am dat in toata lumea. Daca intr-adevar oamenii vor sa vada un spectacol de opera, nu trebuie decat sa aleaga intre a-si cumpara trei beri sau un loc la teatru. Nu este obligatoriu sa stai in primul rand. Exista si bilete mai ieftine si, mai mult decat atat, locurile cele mai bune la opera sunt cele de sus, unde acustica este mai buna. Astfel, castigul poate fi dublu pentru cei care au macar curiozitatea sa auda acest gen de spectacol. Eu ii vad, in toata lumea, pe acei fani care vin dupa spectacol la cabine. Sunt atat de multi tineri intre ei... Cred ca este si o perceptie gresita, oamenii gandesc ca e asa, dar in realitate opera este popular
- Ce credeti despre fenomenul de specializare, caracteristic epocii in care traim, extins si in opera ?
- Oamenii cred ca este important sa iti iasa o anumita acuta, sa canti un anumit repertoriu, la un anumit moment... Am inceput astazi sa avem cantareti care au ajuns la o asemenea specializare (unii canta numai Mozart, numai Wagner), incat se tinde, probabil, catre aparitia solistilor care canta primul act al unei opere, altii urmand sa cante in actul doi. Nu este natural, nu este normal. Vocea nu ne este lasata doar pentru un anumit tip de muzica. Consider ca este bine pentru spiritul unui artist sa "guste" din toate stilurile.
- Ne puteti dezvalui care sunt rolurile pe care intentionati sa le abordati in viitorul apropiat, in film sau pe scena ?
- Filmul Romeo si Julieta este deja finalizat, dupa care va urma Paiate de Leoncavallo. Pe scena, in 2003 voi aborda doua roluri noi, pe care nu le-am mai cantat pana acum. Voi aparea in Faust de Gounod si in Paiate. Nu este nimic neobisnuit, e o continuare fireasca a repertoriului pe care doresc sa-l parcurg.
- Se vorbeste mult despre perfectiunea interpretarii dvs. in spectacol, nu numai pe disc...
- Perfectiunea nu exista. Sunt intotdeauna seri mai bune, altele mai putin bune, dar un lucru este cert. Atunci cand spectacolul a inceput (nu este numai cazul meu, ci si al colegilor mei), toti sunt atat de bine pregatiti incat in mod normal spectacolul ar trebui sa mearga ca pe disc. Nu se pot intampla decat "accidente".
- Continuati sa va intalniti, pe scena, in viata, cu multi cantareti romani. Sunteti mai apropiata de unii dintre ei ?
- De fiecare data cand vin in Romania, am cercul meu de prieteni si de fosti colegi. Toate venirile mele se termina cu o petrecere. As incepe cu Iulia Isaev (desi ea canta deja in toata lumea), apoi Gladiola Nitulescu, Mihnea Lamatic, Mioara Manea, Dorina Chesei, Alexandru Badea... ei au fost colegi de Conservator cu mine. Bineinteles, ma intalnesc si nu pot sa uit prieteni si colegi cu o cariera superba cum este Eugenia Moldoveanu, cu care m-am intalnit foarte des si cu care ma inteleg foarte bine. Am admirat-o mult... A fost una dintre cantaretele pe care le-am ascultat cel mai des. Nu cred ca am pierdut vreun spectacol al ei atunci cand am fost la Bucuresti. A facut practic parte din scoala mea, ca si Nicolae Herlea, David Ohanesian, Marcela Slatinaru... pe care ii iubesc din toata inima.
- Cum intentionati sa dezvoltati relatia cu Romania. Simt un patriotism aparte in vorbele dvs...
- Eu sunt foarte patrioata. Nu exista interviu al meu in care sa nu pomenesc Romania, nu exista recital fara o piesa romaneasca. Concertul programat pentru decembrie 2002 la Bucuresti s-a amanat din motive obiective, nereusind sa ne corelam programele cu propunerile care au venit de aici. Voi veni sigur in 2003, iar concertul promis impreuna cu Roberto Alagna va avea loc. In alta ordine de idei, imediat ce am aflat ca exista o oarecare miscare promotionala in Romania, am lasat absolut orice ca sa vin pentru aceasta premiera a filmului Tosca.
- Cum ati ajuns protagonista acestei productii ?
- Vazandu-ma in Traviata la Opera Bastille, producatorii au spus ca au gasit-o pe Tosca si filmul se va face. Desi consideram la inceput ca este, poate, prea devreme pentru acest rol, l-am studiat cu seriozitate si mi-a facut o placere enorma sa-l cant de la primul pana la ultimul sunet. M-am gandit ca Tosca sunt eu. Ea era o cantareata, asadar eu puteam fi la un moment dat in locul acelei femei. Am analizat si faptul ca aria Visi d'arte nu a fost prea iubita, multa vreme, poate pentru ca este o arie introdusa de Puccini ulterior finalizarii operei (la solicitarea compatrioatei noastre, Haricleea DarclAée, care a semnat premiera absoluta). Cred ca aceasta arie este extraordinara. E un fel de rugaciune pentru muzica, pentru arta, pentru dragoste, pentru viata in general. Regizorul a filmat toata inregistrarea din studiourile Abbey Road de la Londra, unde atmosfera a fost extrem de incarcata emotional. Faptul ca am cantat alaturi de Roberto, cu orchestra de la Covent Garden (instrumentisti cu care sunt colega, prietena), cu dirijorul Antonio Pappano (cu care am cantat in mai multe opere de Puccini si ne cunoastem foarte bine)... Elementele erau atat de pozitive, incat totul a fost facut cu mare pasiune. La inceput ni s-a spus ca va fi un making-off; nu am stiut ca rezultatul va fi integrat in filmul propriu zis. La sfarsitul inregistrarilor, Benoit Jacquot mi-a spus "am finalul filmului"... Nici nu incepusem inca filmarile si nu am stiut ce intentii are, pana nu am vazut filmul in sine... Este o noua idee despre cum un cantaret se transforma in personajul sau, de la deschiderea partiturii pana la final. S-a vorbit de la inceput despre faptul ca vor fi multe planuri stranse si prim-planuri. Motivatia regizorului si apoi acordul nostru, al cantaretilor, a pornit de la faptul ca de foarte multe ori, daca nu aproape intotdeauna, iubitorii de opera nu au ocazia sa vada expresiile si chipurile foarte de aproape. In acest film se ajunge de la filmarea doar a ochilor, pana la distante absolut enorme. Ideea de a suprapune vorba peste muzica este si ea noua si incearca sa determine publicul sa renunte la ideile preconcepute, sa inceteze sa vina la opera pentru o "acuta". Este ultimul lucru cu care sunt de acord. Mai ales intr-o opera ca Tosca sunt mult mai importante intepretarea, expresia si nu notele in sine, exhibitionismul. Am incercat sa fim actori-cantareti, nu viceversa. Sa joc intr-un film de opera a fost un vis al meu devenit realitate. Sa fiu prezenta aici, pentru lansarea din Romania, a fost extrem de emotionant, desi am mai fost la nenumarate alte prezentari in alte tari. Sper ca aceasta Tosca in versiune cinematografica sa aduca raspunsul la faptul ca opera si filmul de opera traiesc.
Acest material apare in Ziarul de Duminica, suplimentul cultural al Ziarului Financiar
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
