Ziarul de Duminică

Români Frumoşi/ de Ziarul de duminică. GALERIE FOTO

Crina Coco Popescu

FOTO: Crina Coco Popescu

Autor: Ziarul de Duminica

18.01.2013, 00:01 171

Portretele a 29 de personalităţi contemporane se reunesc pentru prima oară într-o expoziţie deschisă publicului în perioada 5-19 ianuarie la Cărtureşti Verona. Expoziţia face parte din proiectul "Români Frumoşi - galerie de valori", un demers iniţiat de fotograful Matei Buţă cu scopul promovarii românilor care se remarca prin performanţele lor.

Istorie, Medicină, Film, Teatru, Muzică, Cercetare în Stiinţă, Literatură, Artă Populară, Teologie, Arhitectură, Sculptură sunt doar câteva dintre domeniile de activitate definitorii pentru o conştiinţă colectivă sănătoasă. Câţiva români contemporani se remarcă în aceste domenii prin performanţele, descoperirile, operele lor. Cu un titlu simplu şi direct, proiectul "Români Frumoşi" iniţiat de fotograful Matei Buţă este o invitaţie la cunoaştere a acestor personalităţi marcante prezentate într-o galerie de valori compusă din fotografii identitare şi biografii scurte.

"Fotografia este un instrument de prezentare şi reprezentare umană. Aceasta este premisa de la care am plecat în realizarea proiectului. Miza este aceea de prezentare a unor personalităţi contemporane în portrete identitare care să-i surprindă în mediul lor de excelenţă, cadrul captând elemente definitorii din biografia fiecăruia în speranţa că, vizualizând aceste fotografii, ne va fi mai uşor să ni-i (re)amintim.", susţine fotograful Matei Buţă.

Realizat în parteneriat cu Asociaţia Română pentru Cultură, Educaţie şi Normalitate (ARCEN), proiectul "Români Frumoşi" strânge laolaltă 29 de portrete prezentate sub forma unei serii de expoziţii şi ulterior a unei galerii online găzduită pe platforma www.romani-frumosi.ro, scopul final fiind reunirea fotografiilor acompaniate de biografii scurte într-un album.

În perioada 10 mai-15 iunie 2012 portretele au fost împărţite în 4 expoziţii instalate simultan pe simezele librăriilor Cărtureşti din Constanţa, Iaşi, Cluj şi Timişoara. Cei 29 de Români Frumoşi se reunesc pentru prima oară în expoziţia deschisă publicului în perioada 5-19 ianuarie la Cărtureşti Verona din Bucureşti. Vizitatorii vor putea aprecia, de exemplu, portretul celei care la 17 ani are 21 de expediţii, 6 recorduri de vârstă şi Seven Volcanoes cuceriţi; al actriţei cu cele mai multe premii UNITER; al primului medic de chirurgie plastică pentru copii; al ţesătoarei maramureşene faimoasă la nivel internaţional; al arhitectului român care a proiectat cea mai înaltă clădire din lume din secolul 20; al primului doctor român care a efectuat un transplant de inimă în 1964; al singurului cosmonaut român. Vernisajul a avut loc vineri 11 ianuarie, ora 19:00 în ceainăria librăriei.

Matei Buţă este fotograf freelancer pasionat de fotografia de portret, peisaj şi fotografia de stradă. Matei şi-a făcut ucenicia în fotografia de portret în SUA iar "Români Frumoşi" este primul său proiect expoziţional.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO