Ziarul de Duminică

ROMAN SERIAL / In absenta tatalui (I)

ROMAN SERIAL / In absenta tatalui (I)
26.03.2009, 15:35 22

Se intunecase demult, ma infofolisem bine, imi trasasem caciula de lana pe cap si ma pregateam sa ies pe usa.

Unde te duci, m-a intrebat fratele meu mai mic,
sa caut un brad, am spus eu, la noapte vine Mos Craciun,
stiam ca mosul trebuie sa gaseasca bradul in fiecare casa si, cu tata plecat si mama la munca, n-avusese cine sa faca rost de unul,
vin si eu cu tine, a spus fratele meu,
nici sa nu te gandesti, stai aici si asteapta-ma,
dar poate e greu, a mai zis, te ajut sa-l cari,
ma descurc, i-am raspuns din nou, in timp ce ma gandeam ca are dreptate, in doi mi-ar fi fost mai usor, dar nu-l puteam lua cu mine, chiar si mie imi tremurau picioarele cand ma gandeam c-o sa strabat orasul, noaptea, pana in piata halelor, unde auzisem prin vecini ca vor fi adusi brazi pe seara, trebuia sa-mi iau inima-n dinti, nu te atingi de soba, i-am mai spus si, ca sa fiu sigur ca nu se raceste casa, am mai varat trei lemne groase in soba mare de teracota, astea or sa tina de cald pana dimineata, i-am spus sa nu deschida nimanui, si eu, si mama avem cheie,
sa nu stai mult, o sa-mi fie frica, a spus,
am dat din cap si cand am iesit afara m-a izbit o pala de aer rece ca mi s-a taiat respiratia, dar am facut primul pas prin omatul mare.
Batea vantul, nu prea tare, dar clatina becurile rare de iluminat si lumina vinetie se legana de parca s-ar fi jucat cineva cu o lanterna peste cararea croita serpuit pe trotuar, in mormanul de zapada, de oamenii care trecusera toata ziua, noroc ca nu mai ningea, atent sa nu alunec pe zapada batatorita si inghetata nici nu luam seama la maraitul cainilor din spatele gardurilor, latrati voi cati vreti, nu ma sperii, zapada imi scartaia sub talpi, la doi-trei pasi apasam mai zdravan, sa scartaie mai tare, parca imi dadea curaj, am ajuns la coltul strazii, am mers pe cararea batatorita pana la drumul principal, langa biserica, de-acolo stiam c-o sa ajung repede in centru si mi s-a mai linistit inima, era mai multa lumina si nu mai era pustiu, o groaza de trecatori grabiti, ma incalzisem, nici nu-mi dadusem seama cat de repede mersesem, aproape in fuga, am incetinit, cascam gura la vitrinele cu manechine din ipsos pe care atarnau paltoane cenusii, la maldarele de cutii de conserve, la papusile enorme in rochii de mireasa prafuite, am ajuns la acvariul care ma ademenea mereu, deasupra lui palpaia luminita albastra pe care o stiam, dar nimic nu mai era ca inainte in vitrina, mi-am turtit nasul de geamul rece, aburit pe dinauntru, dar nu zaream nici un peste in acvariu, or fi inghetat, mi-am zis, pe pietrisul de pe fund nu se vedea nici o mortaciune, inseamna ca i-au dus in alta parte, dar nu se vedea niciun alt acvariu, n-aveam pe cine sa intreb, in incapere nu era nimeni, am continuat sa ma uit spre acvariu, doar-doar o sa apara vreo miscare si atunci au trecut pe langa mine niste oameni care isi urau Craciun fericit, mi-am amintit ca trebuia sa caut un brad si m-am desprins cu greu de geamul aburit.
In spatele halelor de carne si peste, de unde cumpara tata burta pentru ciorba de burta, era platoul unde se vand legumele vara, dar acum nu erau decat mormane de zapada care acopereau tarabele goale si intr-o margine un grup mare de oameni care tropaiau sa se incalzeasca, am fost convins ca asteptau brazii si asa era. Inca nu venise camionul cu brazi. M-am asezat in spatele ultimului om si indata dupa mine s-au mai asezat alti doi, se facuse ditamai coada, tropaiam si eu cum faceau ceilalti,
n-ai inghetat, mai, piciule, m-a intrebat unul,
am dat din cap ca nu,
de ce nu esti acasa si dardai aicisa,
la brazi, am ingaimat eu,
aha, nu putea sa vina tac-tu,
dar nu i-am mai raspuns, nu era sa-i spun toata tarasenia cu tata, omul nu parea dornic sa-mi asculte povestea, isi reluase discutia cu vecinul lui inainte sa deschid gura pe care nici n-aveam de gand s-o deschid, din cand in cand auzeam pe cate unul care intreba
mai vine, dom’le, masina aia cu brazi, ce zic astia,
zice ca-i pe drum,
pe drum, pe drum, da’ se face miezu’ noptii,
si io ce poci sa-ti fac, m-ai intrebat ce zice si ti-am zis,
si daca s-o fi inzapezit pe undeva si nu mai vine, se trezea cate unul sa intrebe si un fior ne strabatea pe toti, asta chiar ar fi fost ghinion, sa se inzapezeasca taman in seara de ajun,
ne-ar fi spus, mai, omule,
parca ei stiu, nu se lasa cel care aruncase piatra,
si dupa o vreme se isca o miscare si coada parca se trezea din amorteala, se legana intr-o parte si alta, parca era vie, cineva spusese ca masina a intrat in oras, cum o fi stiut nu intelegeam, oamenii se imbatosau brusc, se asezau frumos unul in spatele altuia, cativa carteau, ca ei fusesera inaintea nu stiu cui, aia ii repezeau sa-si vada de trebile lor, ii calmau cei din spate, or sa fie brazi destui, intotdeauna aduc destui, or sa si ramana si-or sa-i puna pe foc, cine a avut grija si-a cumparat deja, acuma l-or fi si impodobit, ne uitam cu totii in lungul strazii, dar nu se vedea pana departe nici un camion si agitatia se fasaia.
Mi-am pipait buzunarul in care imi varasem banii, erau acolo si eram sigur ca erau suficienti, ma interesasem dupa-amiaza la vecini cam cat costa un brad, uite, atat si-atat, n-aveam teama, numai sa vina odata masina aia, de unde-o veni, de la munte, desigur, doar acolo cresc brazii, mi-am amintit cum trecusem muntii cu tata, era vara, si chiar si atunci era un aer rece, mergea cu camionul sa duca damigene uriase cu nitroglicerina la o fabrica din Ardeal, mergea incet, sa nu clatine prea mult damigenele si sa explodam, nu stia sa-mi spuna mai mult, dar mie mi-a fost de ajuns sa inteleg ca tata are o meserie periculoasa si sa fiu mandru si cand ne-am intors din Ardeal am trecut pe acelasi drum, era noapte, abia imi tineam ochii deschisi, intr-o curba farurile camionului au luminat doua caprioare care treceau incet dintr-o parte in cealalta, au disparut printre brazi, de-acolo i-or fi aducand camionul ala pe care il tot asteptam, dar n-aveam pe cine sa intreb, ar fi trebuit sa spun cum se chema locul cu caprioare si habar n-aveam.
Asta fusese demult, eram inca mic. Il intrebam mereu cum de nu i-e frica sa mearga pe serpentinele alea ametitoare, el radea si nu intelegeam de ce rade si cand am auzit ca a avut accidentul am fost sigur ca acolo se intamplase, dar nu fusese acolo, ci pe un drum drept ca-n palma, asa spunea matusa mea, sora tatii, care striga sa auda toata lumea ca daca n-ar fi fost celalalt care bause nu s-ar fi intamplat nimic, m-am gandit intai la ajutorul cu care tata se schimba la volan ca sa poata conduce zi si noapte la drumuri lungi, dar nu despre el era vorba, ci de soferul altui camion, mereu mergeau cate doua, nu stiu din ce motiv, poate sa se ajute, dar mereu erau cate doua camioane, la mica distanta unul dupa altul, mai ales cand transportau damigenele cu nitroglicerina. Cand fusese accidentul se intorceau acasa fara nici o incarcatura, cum li se intampla rar, dupa ce au iesit din munti au oprit sa manance si celalalt sofer a baut mai multe beri, tata nu s-a atins de nimic, dar cand a parasit zahanaua s-au rugat niste sateni de el sa-i duca pana in al doilea sat, n-a vrut, dar ei s-au rugat si s-au rugat, iar soferul celalalt, care iesise in urma lui, s-a oprit sa-si aprinda o tigara si i-a zis,
ia-i, ba, Costica, sunt niste amarati, s-a facut seara, sa ajunga si ei acasa, stii ca-n masina mea e numai catran pe jos, o sa merg eu in fata si-ti fac un semn daca apare vreun control.
Au urcat toti sapte in spatele camionului. Dupa nu stiu cati kilometri, erau in linie dreapta, camionul din fata a inceput s-o ia intr-o parte si-n cealalta, parca dansa, soferul i-a facut semn cu mana lui tata sa treaca in fata si cand tata a vrut sa faca asta, celalalt iar a virat la stanga, s-au ciocnit si camionul lui tata s-a rasturnat. Au murit niste oameni, nu stiu cati.
A venit acasa abia a doua zi, a stat putin, discutand cu mama care plangea in hohote, cum n-o vazusem niciodata, incat n-am mai avut curajul sa-i spun despre o descoperire pe care o facusem in fundul curtii si a plecat repede, cu o bocceluta si atunci abia am vazut ca in fata portii astepta un Gaz albastrui langa care fumau doi militieni.
Unde te duci, l-am intrebat,
am un drum de facut, m-a mangaiat pe cap, pana ma-ntorc te las barbatul in casa, ai grija de mama si de fratele tau,
si atunci chiar m-am speriat atat de tare ca nici macar n-am dat din cap ca asa am sa fac si ma uitam cum mama il saruta cand pe un obraz, cand pe celalalt, udandu-i fata, chiar nu putea sa se abtina, ma intrebam eu, erau niste straini de fata, habar n-aveam de ce se poarta asa si pe urma a intervenit un militian si l-a tras brusc pe tata de mana,
ajunge, a zis, gata, tovarasa,
si intr-o clipa erau toti trei in masina care pornea cu mare zgomot.
La portile celelalte se itisera capetele vecinilor curiosi, intrebau din priviri, dar mama nu era in stare sa le raspunda, l-am vazut si pe Victor de peste drum, scotea limba la mine si isi flutura mainile in dreptul capului, cu degetul mare varat in fiecare ureche, cum face de fiecare data cand ma intalneste, nu l-am bagat in seama.
Incepusem sa inghet de-a binelea la coada, degeaba tropaiam ca ai din jur, sau poate se lasase frigul mai tare, si mi-a venit o idee, sa nu mai astept masina care cine stie cand o sa vina si sa rup un brad dintr-un parc, ochisem vreo doi numai buni de impodobit, cu cateva zile in urma, asa ca le-am spus oamenilor din spatele meu ca ma duc pana acasa sa ma-ncalzesc un pic,
du-te, piciule, da’ vezi ca daca stai mult, n-o sa mai fim aici cand te-ntorci,
nu intelegeam de ce spuneau asta si cand ma indepartam am vazut sa se stransese si mai multa lume in spatele lor si coada iar incepea sa se unduiasca intr-o parte si in cealalta, dar stiam ca e pacaleala si nu apare nici o masina cu brazi.
Parcul din fata halelor era prea mic si prea multa lume trecea pe trotuarul din fata lui, n-aveam cum sa ma apropii de brazii de acolo, asa ca m-am dus mai departe, spre bulevardul cu castani, si am dat peste alt parc, plin de boscheti incotosmanati in zapada si brazi pe care ii ghiceai doar dupa siluetele lor, parca erau fantome, am pandit un moment in care nu trecea nimeni pe trotuarul din apropiere, am calcat pe zapada afanata, imi intra piciorul adanc pana la genunchi, am simtit cum imi aluneca omat in bocanc, pe langa soseta groasa de lana, care s-a racit si s-a umezit pe loc, am pus mana pe un bradut, era teapan, cu o tulpina groasa cat bratul meu, nu puteam s-o rup cu nici un chip, m-a acoperit doar un nor de zapada din cap pana-n picioare cand l-am zgaltait, imi intrase in ochi si-n gura, mi-am sters fata cu mana inmanusata, si ea era uda si scorojita de zapada, si atunci mi-am dat seama ca n-am la mine nici un cutit, nici macar briceagul cu care ma mandream la scoala, trebuia sa caut un brad mai pirpiriu, sa se rupa, dar toti fusesera plantati odata, crescusera zdravan, chiar si cei mai piperniciti nu se lasau nici macar indoiti, nici macar o creanga nu puteam rupe cu mainile goale, am incercat cu unul, apoi cu altul, la al patrulea am inteles ca nu-i chip sa-i rup, nadusisem degeaba, imi tremurau mainile, manusile de lana mi se udasera cu totul, iar pe deasupra mi-era o frica grozava sa nu ma vada cineva, norocul meu ca nu era nici o lumina in parc, daca se apuca vreunul sa strige uite hotul, ma prindea vreun militian si ajungeam la puscarie, mai rau ca tata, zburam la scoala de corectie, dar simteam ca nu pot renunta, era noaptea in care urma sa vina Mos Craciun si plecasem sa aduc un brad si ma gandeam ca fratele meu mai mic o sa fie tare dezamagit daca ma intorc cu mainile goale si ca nu ma poate vedea nici un militian pentru ca sunt si ei la casele lor asteptandu-l pe Mos Craciun si atunci m-a apucat o disperare cumplita si-am inceput sa plang, mi-am dat seama de asta cand mi-am simtit obrajii ingrozitor de reci, am pus mana, erau lacrimi inghetate, m-am invartit pe propriile urme in parc si am plecat spre platoul halelor, acolo macar urma sa soseasca un camion cu brazi. Strangeam pumnii inmanusati.  
Camionul cu brazi sosise si coada lunga pe care o vazusem mai inainte se bulucise in jurul lui, o gramada dezordonata din care iesea cate unul victorios si pleca cu bradul in spinare, pana am ajuns eu aproape numarasem deja vreo zece, unsprezece victoriosi, insemna ca mergea repede, n-aveam de ce sa-mi fac probleme, m-a si recunoscut unul dintre cei carora le spusesem ca dau o fuga pana acasa, cara un brad cat un stalp de telegraf, ma uitam la el prostit, unde-i casa aia atat de mare sa-l incapa,
ti-ai pierdut randul, piciule, trebuie sa te asezi din nou la coada, mi-a zis,
am ridicat din umeri, asta e, macar sa prind si eu un brad.
Pana am ajuns in fata am tropait nerabdator, si parca se miscau cu incetinitorul, imi venea sa le spun sa nu mai aleaga atata ca tot una e, si cand am ajuns am vazut ca multi brazi fusesera aruncati jos, langa o taraba, formau o gramada in care scormoneau cei care voiau unul asa si asa si nu altfel, supravegheati de doi barbati in sube, cu cate un saculet legat la brau in care isi tineau banii, alti brazi ramasesera inca in camion, unde un tinerel astepta sa i se spuna cand sa mai descarce si fuma, nu-mi puteam lua ochii de la rotocoalele de fum plutind in jurul capului lui, luminandu-l si ascunzandu-l in acelasi timp, m-a vazut ca ma holbez la el,
vrei un brad, mai, piciule, m-a intrebat,
am dat din cap,
ai un pol, a mai intrebat,
nici nu sunt sigur ca a spus suma asta, sigur era mai putin pentru ca n-aveam atata in buzunar, asa ca am dat din nou din cap, linistit, si flacaul si-a fixat tigara in coltul gurii, a inceput sa rascoleasca in gramada de brazi, a scos unul, nu-i placea, nu stiu de ce, a mai scos unul, dar il nemultumea si asta si la al treilea a dat din cap, a scotocit dupa o bucata de sfoara din buzunarul pantalonilor negri de postav, a legat bradul, l-a rezemat de prelata camionului, s-a aplecat sa ia banii cu care si-a mangaiat de doua ori barbia, inainte sa-i vare in buzunarul din care scosese bucata de sfoara, atunci am vazut ca era nebarbierit, dar n-avea decat cateva tuleie ca niste tepi, iar ochiul in care ii intra fumul tigarii i se inchisese pe jumatate si lacrima, i-am multumit, m-a salutat soldateste si am saltat bradul sa-l duc in spate, cum faceau ceilalti. Era tare greu, asa ca am preferat sa-l tarai dupa mine. Si atunci a inceput sa ninga.
Ma opream din cand in cand sa-mi trag sufletul si sa vad daca n-am ratacit drumul, incepuse sa ninga atat de tare ca abia vedeam in jurul meu, erau niste fulgi cat petalele, scoteam limba sa-i sorb, in jurul felinarelor se invartejeau desi-desi parca spuneau o poveste, abia imi dezlipeam ochii de la ei, au trecut la un moment dat doua sanii, am auzit zornaitul clopoteilor cailor multa vreme dupa ce nu-i mai vedeam, si indata dupa aia s-a lasat liniste si mi-am dat seama ca nu mai intalnisem nici un om de ceva vreme, insemna ca se facuse foarte tarziu, mi-a fost dintr-o data frica, fratele meu mai mic ramasese singur in casa, mama era in schimbul doi, s-ar fi inspaimantat sa nu ma gaseasca acasa, am iutit pasul cat am putut, bradul era din ce in ce mai greu, eram lac de transpiratie, cand am ajuns in dreptul bisericii am stiut ca nu mai am mult de mers, am intrat pe strada noastra, dar atunci chiar a trebuit sa stau o vreme sa ma odihnesc, nu mai puteam tari bradul si gafaiam, dar tot am ajuns inaintea mamei, cand a intrat in casa eu ma dezbracasem si-mi asezasem frumos hainele ude pe un scaun langa soba de teracota, iar bradul pe care il scuturasem de zapada il fixasem in trepiedul lui pregatit dinainte sa plec in camera mare, in care dormeam toti trei.
Cand a auzit-o descuind usa, fratele meu s-a repezit s-o intampine, a luat-o de mana si a tras-o cu forta in casa, abia a lasat-o sa inchida usa,
ce-i, baiete, ce vrei sa-mi arati, a venit cumva taica-tu, a intrebat ea,
dar nici unul nu-i spunea nimic.
Mama a ramas inmarmurita, apoi a izbucnit in plans, eu si fratele meu ne uitam la ea uimiti, de ce sa planga cand noi ii facuseram o surpriza, fratele meu a luat-o de mana,
hai sa-l impodobim pana nu vine Mos Craciun, numai tu stii unde sunt globurile,
atunci mama si-a sters lacrimile, si-a aruncat paltonul pe un scaun si a redevenit zvarluga pe care o stiam, a coborat din camara o cutie la care n-as fi ajuns niciodata, a acoperit bradul cu globuri, lumanari si beteala argintie,
Doamne, ce brad frumos, exclama tot timpul,
eram mandru,
chiar iti place, intrebam,
cum sa nu-mi placa, nu vezi ce mandrete de pom, n-am avut in nici un an unul atat de chipes,
rosisem de placere, dar n-a rabdat sa nu ma intrebe cat am dat pe el, i-am spus,
si de unde ai avut tu atatia bani,
i-am strans de la eugenii, i-am zis, si o parte mi i-a dat nasu sa-mi cumpar un arc cu sageti, dar nu mai am nevoie de arc
si nu mai avea nici o importanta, eram atat de fericit ca mirosea casa a brad incat, atunci cand mama a terminat cu impodobitul si ne-a trimis la culcare, ca altfel nu vine Mos Craciun cat suntem treji, ne-am aruncat amandoi in pat, desi in povestea asta mai credea doar fratele meu mai mic, eu stiam ca nu-i asa, dar tare mult as fi vrut sa ma insel.
Am lasat usa intredeschisa spre antreul in care era bucataria, sa se duca si la mama caldura din soba de teracota care dogorea, si am simtit ca ma cuprinde o molesala grozava, care imi facea obrajii sa arda. Fratele meu a adormit pe loc, eu ma tot fataiam, inca nu mi se incalzisera degetele picioarelor, m-am ridicat in sezut sa mi le incalzesc cu palmele si prin usa intredeschisa o vedeam pe mama trebaluind in bucatarie, dar o auzeam si cum ofta atat de tare ca eram sigur ca plange, dar nu vrea sa se stie asta. Mi-am tras plapuma pana la gat si am privit silueta falnica a bradului, luminat de albastriul inghetat de afara, pentru ca il asezasem langa fereastra si m-am gandit ca tare bine ar fi ca povestea sa fie adevarata si Mos Craciun chiar sa vina, macar sa se incalzeasca. Pe urma mi s-a parut ca simt miros de prajituri sau de cozonaci si ma gandeam ca mama de-asta trebaluieste prin bucatarie si nu vine sa se culce odata, sa fie liniste si sa poata aparea mosul si pe urma se facu ziua.
 
Din volumul in pregatire la Editura Leda
 
 
 
Va urma

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO