Ziarul de Duminică

ROMAN SERIAL / In absenta tatalui (9)

ROMAN SERIAL / In absenta tatalui (9)
21.05.2009, 15:41 23

Mi-a luat foarte mult pana am reusit sa aranjez in asa fel incat sa scap de fratele meu mai mic, care se tinea ca scaiul dupa mine, intai am spus ca ma duc la biblioteca orasului sa schimb niste carti, a vrut neaparat sa ma-nsoteasca, o data, de doua ori, numai de-al naibii venea dupa mine, tot crezand ca fac ceva ce nu-i spun si lui, dar eu m-am facut ca nu-nteleg, l-am lasat sa mearga si-mi vedeam de treaba, convins c-o sa se plictiseasca si pe urma chiar s-a plictisit, nu era nimic interesant pentru el acolo, oricum n-avea chef sa imprumute si el carti, asa ca a treia oara m-am dus in sfarsit singur si la cateva zile dupa aceea mi-am luat doar de forma cartile abia imprumutate si-am plecat din nou spre centru, de data asta nici macar nu m-a mai intrebat unde ma duc. Mama era in schimbul doi, aveam timp berechet pentru film. M-am oprit la Dan si i-am spus ca acum e momentul.
Planuisem sa mergem sa vedem si noi Anna Zaccheo, care ne innebunise colegii. Filmul rulase cu mai bine de un an in urma, atunci mi-a vorbit Fane despre el,
du-te sa-l vezi, zicea, e dintr-alea ca-mpusti cu nasturii de la pantaloni, nu-ntelegeam nimic, dar nu-i puteam spune asta, nu voiam sa trec drept moaca si eram convins c-o sa-nteleg mai incolo ce-mi scapa atunci, pe vremea aceea tata nu avusese inca accidentul si cand a venit acasa intr-o zi, i-am spus sa mergem sa vedem si noi filmul ala la care impusti cu nasturii de la pantaloni, a ramas perplex,
cine te-a invatat asta, a-ntrebat, am ridicat din umeri, i-am auzit pe colegi, am zis, sa nu te mai aud vreodata vorbind asa, a spus el, raspicat, nimic mai mult, fara sa-mi explice, dar din glas am inteles ca era cat se poate de suparat, si evident ca n-am vazut filmul si nici n-am priceput cum impusti cu nasturii aia, m-am uitat de cateva ori la afisul de pe Lipscani, unde era cinematograful, cu o femeie cu parul valvoi si niste sani uriasi, cat jumatate din afis, si pe urma afisul a fost scos si filmul inlocuit cu altul, iar acuma, dupa mai bine de un an, era adus din nou.
Ruleaza la Roxy, langa mine, imi spusese Dan, ma descurcam cu greu intre numele vechi si noi ale cinematografelor, pe cel de langa Dan lumea il stia drept Roxy, cum se chema inainte de razboi, dar acum i se spunea Timpuri noi, altuia, aflat mai incolo, ii zicea Rodina, nu intelegeam ce inseamna, la scoala am aflat ca e Patrie in limba rusa, de ce in limba rusa si nu in romaneste, iar nu ma dumiream, dar cand intrai in el, de fapt in toate cinematografele, in hol nu vedeai de jur imprejur decat actrite si actori sovietici, unora le silabiseam cu greu numele lungi si cu multe consoane, dar nicaieri nu erau si romani si tarziu m-am prins ca nici nu prea erau filme romanesti. La Anna Zaccheo afisul filmului era cel pe care il stiam, cu femeia cu sani foarte mari, era lume si nu prea, sala nu se umpluse, n-a fost nicio problema sa ne dea si noua bilete, fara loc, ne puteam aseza oriunde, si cand ne gandeam daca sa mergem la balcon sau sa ramanem jos, l-am zarit pe Fane care se tot foia pe scaunul lui, a strigat dupa noi, s-a ridicat si a venit alaturi, ce bine ca am si eu cu cine barfi, a zis, desi nici eu, nici Dan n-aveam chef de barfa, ziceai ca l-ai vazut, i-am spus, l-am vazut, a raspuns el indata, dar mai vreau sa mai impusc o data cu nasturii de la pantaloni, si cu asta m-a aruncat din nou in ceata.
Anna era o femeie frumoasa, mare, planturoasa, nu cred ca genul asta de femeie mi-ar placea cand o sa fiu mare, dar toata lumea din jur ofta, numai baieti si barbati in toata firea, ma gandeam ca poate e ceva in neregula cu mine de nu lesin, l-am privit cateva clipe pe Fane, nu-si desprindea ochii de pe ecran, mai ca-i iesisera din orbite, era lovit rau. Se intampla ca Anna se indragostea de cate unul, dar iesea pacalita, se culcau cu ea si pe urma o uitau si pe urma a intalnit un marinar de care s-a indragostit si ea pe bune, inotau impreuna, scena aia mi s-a parut grozava, atunci mi-a parut rau ca nu stiu sa inot, te pomenesti ca ajung si eu vreodata in apa alaturi de-o femeie frumoasa si nu sunt in stare s-o vrajesc pentru ca trebuie sa am grija sa nu ma-nec, dar biata Anna n-a avut noroc de marinar, care a aflat, nu stiu cum, precis i-a soptit cineva, ca de binevoitori d-astia e plina lumea, cam ce facuse ea inainte si-a parasit-o, scurt pe doi, tragedie cumplita.
Cand s-a aprins lumina, am vazut ca sala era plina mai ales de barbati, femei doar sa le numeri pe degete, si toti erau rosii la fata, de parca-i alergase careva, si cate unul se trezea sa vorbeasca singur, buna bucata, dom’le, iar Fane a mai zacut in scaun, ma gandeam ca se lipise de ceva, chiar eram pe cale sa-l intreb si atunci s-a ridicat in sfarsit, a zis, eu p-asta sigur o visez la noapte, da’ tot mai vin o data.
Nu-mi venea sa-l mai intreb despre nasturi, nu ma lamurisem, dar parca ceva tot incepeam sa inteleg.

Mama n-a mai vrut sa continue multa vreme povestea despre ea si tatal meu, am rugat-o de mai multe ori, in serile de iarna, cand ne inghesuiam toti trei in jurul sobei de teracota care dogorea in camera mare si cand nu mai gaseam la Telefunken nicio piesa de teatru radiofonic care sa ma poarte in alta lume, sau nu reuseam sa adorm sau simteam ca e trista, scutura din cap o singura data, invatasem ca o supar daca insist, dar intr-o seara, nici macar nu era foarte tarziu, isi terminase treaba, ceea ce i se intampla cam rar, sedea in patul nostru, cu noi de o parte si de cealalta si ne mangaia pe cap, cred ca ne spunea ceva, ce facuse in ziua aceea sau ce urma sa faca si deodata ne-a intrebat, vreti sa va mai povestesc, in prima clipa nici macar n-am priceput ce intreba, am crezut ca e o dojana, n-am zis nici nu, nici da, ne-am asezat mai bine si cred ca asta a fost raspunsul si a inceput sa povesteasca de parca in seara dinainte se oprise si cand a spus prima propozitie m-am prins despre ce va vorbi si i-am mangaiat mana cu care ma tinea pe dupa umeri.
Viitorul meu tata, spunea mama, a umblat cu masina cu inginerul care il angajase si-l adusese in Ploiesti, aproape doi ani, cand pe campurile cu sonde, cand la Bucuresti, erau si unul, si celalalt foarte multumiti, chiar daca vremurile erau tulburi, abia se terminase razboiul, unii se intorsesera, altii ramasesera prizonieri, inginerul aflase ca toti care fusesera impreuna cu ei la Cotul Donului ajunsesera in Siberia, prin urmare avusesera noroc cu carul ca le degerasera talpile. Atunci a aflat viitorul meu tata ca inginerul era un membru al unui partid mare care fusese la guvernare pana cu putin inainte de razboi, nu detinuse nicio functie, dar il cautau multi si era foarte activ, participa la intruniri politice fara numar, peste tot il insotea viitorul meu tata, se intorcea acasa de multe ori la miezul noptii, o-mbratisa pe mama si cadea lat, dar ea nu-ntreba niciodata nimic, stia ca viitorul meu tata n-ar fi mintit-o pentru nimic in lume, era al ei pentru totdeauna, chiar daca era tacut. O data inginerul l-a luat cu el la Bucuresti la ziua regelui, in noiembrie, acolo au avut loc niste batai, cu gloante si arestari, unii erau pentru rege, altii erau impotriva lui, inginerul si viitorul meu tata erau cat pe ce sa fie arestati, tata nu i-a spus mamei decat multe luni dupa ce ma nascusem eu, atunci era insarcinata cu mine si se temea sa nu-i faca rau, si atunci ea si-a dat seama ce periculoase erau vremurile si chiar ce meserie periculoasa avea tata. La vremea cand i-a spus, inginerul plecase din tara, pe neasteptate, de azi pe maine, impreuna cu niste englezi cu care lucra de multi ani, care l-au luat cu avionul, probabil cu un pasaport fals, pana si mama auzise ca nu e voie sa iesi din tara asa, cand ti se nazare, ca pusesera conditii dure rusii care nu se retrasesera defel dupa razboi. Dar macar inginerul facuse ceva bun pentru tata, il lasase pe mana altora la una dintre rafinarii, tata s-a bucurat, era si bine, si rau, bine pentru ca avea de lucru, rau pentru ca se uitau cativa urat la el, il banuiau ca face si el politica, daca a lucrat atata vreme cu inginerul care a fugit, dar nu vrea sa recunoasca si asta era cel mai rau atunci, dar tata si-a vazut de treaba si l-au lasat in pace pana la urma. Si apoi a venit nationalizarea, adica toate intreprinderile au trecut in mana statului, aveai tu o afacere mai bunicica pana atunci, o dadeai statului, daca voia te tinea mai departe si pe tine, daca nu, ramaneai cu mainile goale, si era drept, am intrebat, nu ma-ntreba pe mine, a spus mama, sunt prea neinsemnata sa judec ratiunile statului, dar e mai bine sa nu discuti cu nimeni lucrurile astea, e asa rau, am insistat, e bine sa nu le discuti. Lumea nu e cum crezi tu. Vreti sa va mai spun, da, a strigat fratele meu mai mic, si mama a continuat.
Voi trebuie sa stiti un singur lucru, tata e un om foarte corect si foarte ferm, n-ar face niciodata ceva in care nu crede. E foarte important sa faci doar lucrul in care crezi. Poate si de asta am ramas saraci si e acum la inchisoare. Noii lui sefi erau foarte multumiti de el, chiar si activistii care erau la putere, nu se dadea in laturi de la nimic si punea umarul cand era nevoie. Asa ca intr-o zi l-a chemat unul dintre activistii astia si i-a sugerat sa intre in partid, tata a refuzat si activistului nu prea i-a placut, nimeni nu refuza.
Ce-i aia activist, a intrebat fratele meu mai mic, mama l-a privit usor aiurita, cred ca nu stia ce sa-i raspunda, un functionar, a zis in cele din urma, aha, zis fratele meu, din aia care-ti iau cererile,
pot sa-ti ia si cererile, a zis mama, am inteles, a spus fratele meu, asezandu-se si mai bine in pat, spune mai departe, mama a zambit si a continuat.
Dupa o vreme a venit un altul si i-a spus cam acelasi lucru, ca regimul are nevoie de oameni noi ca el si s-au gandit sa-l propuna sef la o fabrica din Bucuresti, dar pentru asta trebuie sa intre in partid si sa se duca la o scoala de partid, nici macar nu e greu, o sa cunoasca multa lume care o sa ajunga intr-o zi mare de tot, dar tata a zis din nou nu.
Mai gandeste-te, i-a spus activistul, m-am gandit, i-a raspuns tata cand l-a intrebat din nou, imi place ce fac acuma, nu cred ca e bine ce faci, i-a replicat celalalt, pacat ca ai copii, si a plecat, tata nu l-a mai vazut, sau l-a vazut, dar nu i-a spus mamei, mama era convinsa ca nu-i spunea totul, ci doar lucrurile care nu puteau s-o supere peste masura.
Si pe urma a venit stabilizarea, ce-i aia, a-ntrebat fratele meu mai mic, nu poti si tu sa asculti fara sa tot intrebi atata, i-am zis eu, pai, daca vreau sa stiu, a strigat, nu va mai certati, a spus mama, stabilizarea a fost cand s-au strans toti banii de la oameni, ca erau tare multi si degeaba si s-au dat altii cu valoare mai mica, si toata lumea avea la fel, nici mai mult, nici mai putin, aha, a zis fratele meu mai mic,
dar eu eram convins ca n-a-nteles, nici eu nu intelegeam, insa i-am spus mamei, zi mai departe, si ea a continuat.
Dar mama ne-a uimit pe amandoi, n-a mai spus nimic despre tata, nici despre ea, incepuse o alta poveste, cu soarele care rasare in fiecare zi, si cu care noi suntem frati gemeni si ca trebuie sa ne bucuram in fiecare zi, cata vreme in jurul nostru e numai iubire, oricum ar fi vremurile.
Si s-a oprit.
Nu inteleg, am spus dupa mult timp, in care tot asteptam sa ma lamureasca, cred ca fratele meu mai mic adormise.
Ai sa-ntelegi intr-o zi.

Din volumul in pregatire la Editura Leda
Va urma

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO