Spaţiul islamic este cucerit, din interior, cu arme mai eficiente decât orice tehnologie militară -videoclip-uri după reţete occidentale, hip hop, rock, internet, blogg-uri, modă. „Agresorul” nu este străin, sunt tinerii musulmani. Mullahii puritani reclamă, în zadar, intoxicarea şi pervertirea cu modele occidentale şi pun piedici care se sfărâmă uşor în faţa revoluţiei pop care a cuprins spaţiul islamic.
*
* *
Reflectoare şi un perete întreg de boxe. Ritm sacadat stil tehno. O femeie frumoasă, cu părul negru curgând în valuri. Un decolteu generos şi o talie dezgolită în ritm de dans de capetele unei cămăşi neglijent încheiată la doi nasturi. „Ana Haifa” – „Eu sunt Haifa”, cântă, într-un videoclip, libaneza Haifa Wehbe, una dintre cele mai faimoase vedete pop orientale. Repetă obsesiv şi narcisist „eu sunt Haifa”, în mişcări unduitoare, cu un puternic parfum erotic. Nu lipsesc din reţeta de succes stropii de apă şi hainele ude, lipite de piele.
Un videoclip între zecile de mii scose pe bandă rulantă la Beirut, Cairo sau Dubai.
Industria pop orientală câştigă teren pe zi ce trece. Sume care ajung şi până la 300.000 de euro sunt investite în videoclipuri care circulă peste tot în spaţiul islamic, cu ajutorul internetului şi al canalelor tv prin satelit. Amestecul de ritmuri orientale cu cele moderne, de mişcări unduitoare din buric combinate cu paşii de dans folosiţi, de obicei, de vedete pop americane sau europene, este de-a dreptul intoxicant şi exercită o fascinaţie fără rezistenţă printre tinerii din Orient până în Asia. Mulahii şi autorităţile religioase sunt neputincioase. Show-uri şi seriale sunt interzise, cântăreţii nu pot urca, de multe ori, pe scenă, site-uri sunt blocate, decrete religioase şi recomandări sunt emise – dar nimic nu poate opri revoluţia pop.
Este şi acesta un mod de dizidenţă ori de modernizare şi deschidere spre lume, susţin producătorii arabi din industria muzicală, chiar dacă, în cazul vedetelor femei, mesajul este unul puternic sexual, ceea ce poate fi interpretat ca un nou tip de discriminare, altul decât prin clişeul femeii ascunse de văluri asociat cu spaţiul islamic. „ Ce e rău dacă o femeie e sexi şi arată asta?” îmi spunea, în Liban, o tânără adăugând categoric „să nu vină careva să-mi spună mie cum să mă îmbrac!”.
Evident, un astfel de spirit de frondă poate fi manifestat public în puţine ţări din Orient. Libanul este un spaţiu al excepţiilor, pentru că fosta „Elveţie a Orientului” adună un mozaic de religii, reprezentat politic ca atare la putere şi nu există un cod de comportament ori îmbrăcăminte impus oficial, ca în alte ţări din zonă. Popularitatea vinde şi deci adună la un loc cele mai paradoxale perechi, cum s-a întâmplat cu frumoasa cântăreaţă Haifa Wehbe - altfel foarte criticată de cercurile tradiţionaliste pentru îmbrăcămintea ei care lasă să se vadă prea multe - care a participat în Sudul
Libanului, la o adunare la care a vorbit liderul Hezbollah, Hassan Nasrallah. Aceeaşi Haifa a făcut pereche cu exact opusul unui om ca Nasrallah, cântăreţul 50 Cent într-un concert la Beirut.
Realitatea industriei pop din spaţiul islamic este paralelă cu o realitate politică complet diferită.
Două lumi plasate la extreme. Este uimitor cum locuri precum Gaza, Arabia Saudită sau Iranul pot fi sursele unor adevărate industrii pop, de multe ori de underground, foarte moderne în mijloace, urmând reţete occidentale de show biz, în timp ce pe stradă domină, la prima vedere, realitatea codului de îmbrăcăminte şi comportament tradiţional islamic ori panourile cu martiri ai islamului sau slogane ca „Moarte Americii”.
Aceeaşi Americă de unde vin mare parte din produsele ori modelele de divertisment pentru Orient şi unde îşi au sediul numeroase posturi de televiziune ale diasporei arabe ori iraniene, care transmit prin satelit, acasă, ceea ce mulahii înfierează drept „depravare occidentală”. Companiile occidentale au sesizat potenţialul financiar uriaş al unui spaţiu până acum câţiva ani inaccesibil: o faimoasă băutură răcoritoare americană se vinde cu imaginea cântăreţei libaneze Haifa Wehbe, cu scopul de a cuceri piaţa arabă iar MTV s-a grăbit să deschidă un canal special pentru tinerii arabi, şi a intrat în concurenţă cu posturile locale, care emit din Liban ori Dubai. Reality show-urile golesc străzile şi ţin oamenii în casă, în faţa televizoarelor. Publicitatea indiferent cum ar fi, chiar negativă tot audienţă aduce, cum s-a întâmplat cu varianta arabă a Big Brother care a deranjat alţi „fraţi mari” din cercurile clericale. Benefică ori nu, influenţa occidentală asupra tinerilor din Orient este imposibil de negat. „Nouă ne place moda occidentală dar asta nu înseamnă că o copiem, ne găsim propria voce, nu suntem doar nişte copii ridicole ale tendinţelor de afară” îmi explică pătimaş, Caline, o prietenă libaneză. „Şi să ştii că de exemplu pe strada Monot, în Beirut, nu vin în baruri doar creştini, vin şi musulmani”, completează ea cu ton demonstrativ.
*
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
