Caută doar în titlu
Ziarul de Duminică

Revoluţia pop islamică (I)/ de Carmen Gavrilă

Spaţiul islamic este cucerit, din interior, cu arme mai eficiente decât orice tehnologie militară -videoclip-uri după reţete occidentale, hip hop, rock, internet, blogg-uri, modă. „Agresorul” nu este străin, sunt tinerii musulmani. Mullahii puritani reclamă, în zadar, intoxicarea şi pervertirea cu modele occidentale şi pun piedici care se sfărâmă uşor în faţa revoluţiei pop care a cuprins spaţiul islamic.

 

*

*       *

Reflectoare şi un perete întreg de boxe. Ritm sacadat stil tehno. O femeie frumoasă, cu părul negru curgând în valuri. Un decolteu generos şi o talie dezgolită în ritm de dans de capetele unei cămăşi neglijent încheiată la doi nasturi. „Ana Haifa” – „Eu sunt Haifa”, cântă, într-un videoclip, libaneza Haifa Wehbe, una dintre cele mai faimoase vedete pop orientale. Repetă obsesiv şi narcisist „eu sunt Haifa”, în mişcări unduitoare, cu un puternic parfum erotic. Nu lipsesc din reţeta de succes stropii de apă şi hainele ude, lipite de piele.

Un videoclip între zecile de mii scose pe bandă rulantă la Beirut, Cairo sau Dubai.

Industria pop orientală câştigă teren pe zi ce trece. Sume care ajung şi până la 300.000 de euro sunt investite în videoclipuri care circulă peste tot în spaţiul islamic, cu ajutorul internetului şi al canalelor tv prin satelit. Amestecul de ritmuri orientale cu cele moderne, de mişcări unduitoare din buric combinate cu paşii de dans folosiţi, de obicei, de vedete pop americane sau europene, este de-a dreptul intoxicant şi exercită o fascinaţie fără rezistenţă printre tinerii din Orient până în Asia. Mulahii şi autorităţile religioase sunt neputincioase. Show-uri şi seriale sunt interzise, cântăreţii nu pot urca, de multe ori, pe scenă, site-uri sunt blocate, decrete religioase şi recomandări sunt emise – dar nimic nu poate opri revoluţia pop.

Este şi acesta un mod de dizidenţă ori de modernizare şi deschidere spre lume, susţin producătorii arabi din industria muzicală, chiar dacă, în cazul vedetelor femei, mesajul este unul puternic sexual, ceea ce poate fi interpretat ca un nou tip de discriminare, altul decât prin clişeul femeii ascunse de văluri asociat cu spaţiul islamic. „ Ce e rău dacă o femeie e sexi şi arată asta?” îmi spunea, în Liban, o tânără adăugând categoric „să nu vină careva să-mi spună mie cum să mă îmbrac!”.

Evident, un astfel de spirit de frondă poate fi manifestat public în puţine ţări din Orient. Libanul este un spaţiu al excepţiilor, pentru că fosta „Elveţie a Orientului” adună un mozaic de religii, reprezentat politic ca atare la putere şi nu există un cod de comportament ori îmbrăcăminte impus oficial, ca în alte ţări din zonă. Popularitatea vinde şi deci adună la un loc cele mai paradoxale perechi, cum s-a întâmplat cu frumoasa cântăreaţă Haifa Wehbe - altfel foarte criticată de cercurile tradiţionaliste pentru îmbrăcămintea ei care lasă să se vadă prea multe - care a participat în Sudul

Libanului, la o adunare la care a vorbit liderul Hezbollah, Hassan Nasrallah. Aceeaşi Haifa a făcut pereche cu exact opusul unui om ca Nasrallah, cântăreţul 50 Cent într-un concert la Beirut.

Realitatea industriei pop din spaţiul islamic este paralelă cu o realitate politică complet diferită.

Două lumi plasate la extreme. Este uimitor cum locuri precum Gaza, Arabia Saudită sau Iranul pot fi sursele unor adevărate industrii pop, de multe ori de underground, foarte moderne în mijloace, urmând reţete occidentale de show biz, în timp ce pe stradă domină, la prima vedere, realitatea codului de îmbrăcăminte şi comportament tradiţional islamic ori panourile cu martiri ai islamului sau slogane ca „Moarte Americii”.

Aceeaşi Americă de unde vin mare parte din produsele ori modelele de divertisment pentru Orient şi unde îşi au sediul numeroase posturi de televiziune ale diasporei arabe ori iraniene, care transmit prin satelit, acasă, ceea ce mulahii înfierează drept „depravare occidentală”. Companiile occidentale au sesizat potenţialul financiar uriaş al unui spaţiu până acum câţiva ani inaccesibil: o faimoasă băutură răcoritoare americană se vinde cu imaginea cântăreţei libaneze Haifa Wehbe, cu scopul de a cuceri piaţa arabă iar MTV s-a grăbit să deschidă un canal special pentru tinerii arabi, şi a intrat în concurenţă cu posturile locale, care emit din Liban ori Dubai. Reality show-urile golesc străzile şi ţin oamenii în casă, în faţa televizoarelor. Publicitatea indiferent cum ar fi, chiar negativă tot audienţă aduce, cum s-a întâmplat cu varianta arabă a Big Brother care a deranjat alţi „fraţi mari” din cercurile clericale. Benefică ori nu, influenţa occidentală asupra tinerilor din Orient este imposibil de negat. „Nouă ne place moda occidentală dar asta nu înseamnă că o copiem, ne găsim propria voce, nu suntem doar nişte copii ridicole ale tendinţelor de afară” îmi explică pătimaş, Caline, o prietenă libaneză. „Şi să ştii că de exemplu pe strada Monot, în Beirut, nu vin în baruri doar creştini, vin şi musulmani”, completează ea cu ton demonstrativ.

 

*

Ne ucizi cum ne-ai ucis şi strămoşii,

Vrei să apelez la lege? Pentru ce?

Tu esti şi avocatul şi martorul şi judecătorul!

Dacă tu esti judecătorul meu,

Eu voi fi condamnat la moarte!”

 

*

*       *

 

Hip hop, melodii arăbeşti de compromis între tradiţie şi ritmuri moderne, câte un hit britanic ori american de ultimă oră, rock şi soul, se amestecau pe undele radio din autobuze, microbuze şi maşini, în aşteptare la graniţa Al Areeda, dintre Liban şi Siria, în 2006. Cei mai mulţi dintre oamenii din maşini erau sirieni careu se întorceau din Liban unde vânduseră la preţuri bune, mărfuri mai ieftine în Siria, ca ţigările. Radio-urile erau date la maximum. Ajung în Damasc. Vânzătorii din bazar îşi deschideau prăvăliile în timp ce la radio se auzea vedeta americană Rihanna cum îşi tot cânta umbrela. Pentru programele radio, reţeta e occidentală. Obişnuitul horoscop de dimineaţă, ştiri despre trafic, noutăţi din lumea vedetelor dar şi mini talk-show-uri pe teme serioase, sociale, privind de exemplu statutul femeii în Siria şi în general în lumea musulmană ori teme de impact precum operaţiile estetice.

Posturile de radio în Siria apăruseră în 2006 ca ciupercile după ploaie - Mix FM Syria, Madina FM, Rotana Style, Arabesque FM. Cenzura regimului autoritar al lui Bashar al Assad nu-şi făcea simţită prezenţa, decât dacă intrau în discuţie teme delicate ca religia ori politica, ceea ce oricum nu se prea întâmpla, realizatorii evitau cu grijă astfel de subiecte. Câtă vreme moderatorii stăteau departe de temele inflamatoare, puneau muzică de orice fel şi difuzau dedicaţii inocente, totul era în regulă şi acceptat oficial, inclusiv dezbaterile despre homosexualitate, lucru rar în spaţiul arab.

 

*

*       *

 

(Un Moş Crăciun îmbrăcat în port tradiţional arab, afişe uriaşe ale unor filme americane, tineri irakieni care îi imită pe hip hop-erii americani, costume de eroi hollyood-ieni – imagini care au făcut înconjurul lumii prin presa occidentală, de la o petrecere de final de an dată de studenţi irakieni. În plin război, printre atentate, câţiva tineri făcuseră o încercare de normalitate, e drept în funcţie de orele considerate periculoase, seara, când nu era indicat să mai umbli pe stradă, în Bagdad. Deşi titlurile ziarelor erau dominate de ultimele bilanţuri de morţi şi răniţi, de ultimele atentate, noua cultură pop dovedea că îşi face loc chiar şi în Irak-ul măcinat de explozii.

În 2007, prima trupă rock irakiană, UTN1 (Unknown To No One – Neştiuţi de Nimeni), formată din musulmani şi creştini, îşi lansa primul single. În plin război, unul dintre membrii trupei declara că single-ul lor era rezultatul a trei ani de muncă şi răbdare – „Tinerii ar trebui să schimbe ei înşişi lucrurile, nu să aştepte ca ele să fie schimbate de circumstanţe”.

Nici heavy metal-ul nu le este străin irakienilor. Trupa irakiană de acest gen, Acrassicauda, a fost înfiinţată în 2001 dar membrii ei au descoperit pe propria piele că astfel de muzică, deşi gustată de tineri, poate atrage furia şi ameninţările fundamentaliştilor. Aşa că întreaga trupă a fost nevoită să se refugieze mai întâi în Siria apoi în Turcia, de unde pornesc în turnee prin lumea arabă, acolo unde sunt primiţi şi atunci când găsesc finanţare. Cântecele lor circulă în format mp3 pe site-uri de muzică arăbească şi pe blogg-uri.)

 

*

*       *

 

(Până şi în Afganistanul cu comunicaţii deficitare, cu localităţi rupte de lume, încet, încet, mai întâi în oraşele mai mari, se face iar auzită muzica, după anii de tăcere impusă de talibani. Afganii îşi readuc aminte de marii lor cântăreţi din anii 70 şi 80, care au fugit din calea războiului civil, dar apleacă urechea şi la noile talente care cântă despre teme vechi, mult timp interzise, ca dragostea.

Melancolia domină cântecele unor tinere speranţe ca Shafiq Mureed, care nu se sfieşte însă, din Kabul, să folosească în videoclip-uri femei afgane frumoase, îmbrăcate în blugi, machiate şi fără văl, maşini scumpe, şi să cânte despre dragostea care învinge toate opreliştile, în cea mai mare distonanţă cu opiniile tradiţionaliştilor. Oricum, afganii care încep să aibă acces la televizoare şi internet, ori care au fost deja expuşi, ca refugiaţi mai ales în Pakistan, la un alt fel de cultură, mai relaxată, mai permisivă, şi-au dezvoltat gustul pentru distracţii noi.

Mai ales producţiile indiene fac furori în Afganistan, de la muzică la filme. Bollywood-ul a câştigat deja în Afganistan, o felie importantă de audienţă. Fostul secretar general adjunct al ONU, indianul Shashi Tharoor mi-a povestit cum în unele zone din Afganistan, la ora la care sunt difuzate seriale bollywood-iene de succes, spre seară, toate prăvăliile se închid, nu mai e ţipenie de om pe străzi, toată lumea e în casă în faţa televizorului. „Problema e că poliţia a înregistrat o creştere a infracţionalităţii la ora de difuzare a serialului indian, pentru că hoţii loveau chiar atunci prăvăliile închise” a precizat cu umor Shashi Tharoor.

În plus, încet dar sigur, în Afganistan încep să se audă tot mai multe posturi de radio. Este cea mai la îndemână sursă de informare ori divertisment, într-o ţară unde ziarele pot fi cititite doar de prea puţini, de vreme ce majoritatea populaţiei este analfabetă.)

 

Fragment din Revolta Orientului, de Carmen Gavrilă, în pregătire la Editura Polirom, Colecţia „EGO. Publicistică” Cuvînt înainte: Bogdan Aurescu

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.