Cand au ajuns americanii pe Luna, au vazut pe unul care se plimba pe acolo si dupa clop au descoperit ca era un cioban din zona Marginimii Sibiului. Uimiti, l-au intrebat ce cauta acolo, cu ce a venit.
- Cu Branza.
Un magazin in Bucuresti, aproape de bulevard, face furori. Lumea se inghesuie in micuta dugheana sa cumpere telemea, cas si urda din magura Cibinului. E ieftin si bun, si in plus, Nicusor, baiat din Jina Sibiului, are un zambet smecher si un miros de stana care imbie pe oricine. "Se simte diferenta ca e un produs natural, prelucrat cum trebuie si nicidecum facaturile astea care sunt la noi pe piata."
Dar la sfarsitul acestui an intra in vigoare normele europene. Daca laptele nu corespunde cerintelor, taranul roman nu-si va mai putea vinde produsele nicaieri. Nicusor nu simte, dar la Bruxelles i s-a scris deja destinul. Lunile de afacerist prosper ii sunt numarate. Cel putin in domeniul branzei.
Nicusor Sterp a inceput sa cucereasca clientii bucuresteni pe strada. Cateva luni si-a vandut branza prin intersectii, pe unde apuca. Apoi a gasit un spatiu, langa biserica, sa-i ajute Dumnezeu, si impreuna cu sotia au decis sa intre in legalitate. Par sa se descurce de minune intr-un moment in care, in jurul lor, producatorilor de lactate mari, care altadata l-ar fi putut inghiti ca pe o bucatica de cas, le-a stat dumicatul in gat. Criza face ravagii in industria lactatelor din Romania si, unul dupa altul, cei lansati pe piata cu elan au ajuns fie sa-si inchida portile, fara sa contemple, cu resemnare mioritica, falimentul.
"Producatorului roman de lactate, in general, nu ii merge prost, ci foarte prost" – spune Marcel Andrei, de la Sindicatul National al Crescatorilor de Ovine si Caprine din Romania. Industria prelucrarii laptelui in Romania a primit loviturile crizei direct in plex. In toata tara, volumul vanzarilor a scazut cu 20-30 la suta in ultimele patru luni, iar dificultatile pe care le intampina marile companii au nascut actiuni disperate. Ca sa se mentina pe piata, unii au ajuns sa importe marfa la jumatate de pret si s-o ambaleze aici, cu numele firmei consacrate la noi. "Automat, produsul lapte pe care il consuma sa zicem orice cetatean, este mai scump in Romania decat cel fabricat in Germania." – spune Vali Blanaru, director executiv Patronatul laptelui.
Tranzitia perpetuua a Romaniei si practicile impuse de Uniunea Europeana au dus la agravarea crizei in comunitatea lactatelor autohtone. Incet, incet, de pe piata locala vor disparea produsele romanesti, pentru a fi inlocuite, fara exceptie, de brinzeturi si lapte de import.
"Toti ne confruntam cu aceeasi problema – precizeaza si Viorel Ionita, administratorul unei fabrici de branzeturi - o concurenta acerba, si pe fondul crizei, fata de produsele din celelalte tari europene. Pentru ca nu mai putem vorbi de import, ci de schimb intracomunitar. Sunt produse care vin in Romania la niste preturi incredibile. O sa ma intrebati de ce? Pentru ca noi, ca tara, nu ne-am pregatit, nu ne-am facut temele suficient. Avem niste fermieri care doresc sa faca lapte, dar care sunt nevoiti sa faca lapte cu costuri foarte mari."
Costuri mari la tarani si dezinteres la nivel de stat. Micii producatori de lapte de la sat au fost lasati de izbeliste. N-au fost pregatiti, n-au primit ajutoare ca-n alte parti, nu au utilaje. Rezultatul a fost un lapte scump si, deci, deloc atractiv pentru procesatori. Din exportatori am ajuns sa fim mari importatori. Producatorii prefera sa aduca lapte din vecinatate, cu 26-28 de eurocenti litrul, in loc sa-l cumpere cu 34 de eurocenti, cat e pretul la poarta fabricii in Romania. Este obligatoriu pentru existenta acestor procesatori pe piata sa aduca lapte materie prima din tari vecine, cum ar fi Ungaria, Polonia sau Cehia, unde gasesc preturi competitive pentru materia prima.
Am avut o sansa, dar am pierdut-o atunci cand laptele romanesc a cazut testul european. 40 la suta a fost declarat neconform, asa ca din 2010 el nu va mai ajunge nici macar in pietele Romaniei si dependenta noastra de import va creste substantial. Uniunea Europeana e foarte dura atunci cand vine vorba despre produse alimentare vandute in interiorul ei. Ca laptele nostru sa fi fost declarat conform cu normele europene, ar fi trebuit ca vitele si ovinele noastre sa fie dintr-o rasa cu un istoric medical curat si treaca examenul curateniei chiar si la inspectii inopinate.
Asa ca degeaba e gustos laptele nostru, daca Uniunii nu-i place.
Pentru papila gustativa a oricarui cetatean nu este nici o diferenta. Totul este doar chimie. Sunt parametrii care se refera unul la sanatatea animalului si unul la conditiile de curatenie in care a fost tinut acesta. Aceste lucruri nu le simte nimeni, nici un cumparator in produsul care-l consuma. In schimb acesti doi parametri permit producatorului sa faca produse de calitate mai buna si cu termene de valabilitate mai mari.
In plus, nici ce avem nu pretuim. Romania e o piata mare, care i-a atras pe europeni, insa aici toata lumea mizeaza pe profit rapid si, implicit, preturi mari. In timp ce in restul Uniunii, preturile au scazut deja cu 25 la suta si continua cursul descendent, la noi foarte putini procesatori dau semne ca se gandesc la aceasta varianta, iar marile magazine nici nu-si pun problema. Mai mult, exista si o materie prima nevalorificata, in conditiile in care investitiile sunt mici, fie din lipsa de bani, fie dintr-o falsa impresie ca merge si asa.
Nu ne-am pregatit sa avem tehnologie care sa valorifice superior laptele. Nu mai avem fabricile de facut zer praf. Noi care ne aflam in branzeturi suntem confruntati cu problema zerului. Olandezii spun: e prea multa branza in zer ca sa-l arunci. Noi nu-l valorificam - il dam la porci. Adica aruncam bani pe fereastra. Si, odata cu ei, tot ce mai ramane din industria lactatelor romanesti.
Pe Viorel Ionita il paste deja criza. Si-a construit fabrica din fonduri europene: 2 milioane si jumatate de euro, obtinuti prin programul Sapard au fost investiti in Sambata de Sus. Cu toate ca a avut un inceput foarte bun, inclusiv cu exporturi, povestea lui pare sa fi luat, fatalmente, un curs romanesc. "Din pacate, nu pot sa spun ca din punctul meu de vedere este o poveste de succes, pentru ca in derularea programului Sapard, printr-o eroare regretabila, ultima transa pe care am primit-o si care trebuia sa o platim bancii a venit cu intarziere, iar banca, dintr-o neglijenta, nici nu stiu cum s-o numesc, pentru ca e greu sa arati cu degetul o institutie, ne-a trecut in categoria rau-platnicilor. Acum, in valtoarea crizei, fabrica nu mai poate beneficia de capitalul necesar de la banci. De la achizitia laptelui si pana la recuperarea banilor din vanzarea produselor finite, trec 4-5 luni. Perioada in care alti bani trebuie investiti. Asa ca, deocamdata, fluier a paguba."
Productia de la munte este mai mica, dar calitatile pasunatului de aici nu se compara cu furajele sau pasunatul la campie. Confrati de-ai lor au renuntat la calitate perfecta, in favoarea profitului. Multi oieri au dat muntele pe Balta mare a Brailei, acolo unde oile dau lapte dublu. Nicusor si Dumitru – oieri de munte - inca mai rezista tentatiei, mandri ca branza lor e chiar de Sibiu, nu cum pacalesc altii care isi pasc oile prin Banat. Sunt printre ultimii mici producatori autentici pe care ii mai vede Romania. Gustul branzei adevarate e pe cale de disparitie, ca si tagma ciobanilor.
Legatura romanului cu natura, cantata odinioara in doine si balade, e mai subtire ca firul tors.
E o lume salbatica dincolo de munti, si granite nevazute, o lume in care se impun cei cu blana groasa si coltii tari. Ca sa supravietuiasca, ciobanasul mioritic ar trebui sa treaca de la resemnare la actiune, de la traditie la compromis si de la fluierasul de os la tehnologia moderna. Asta-i cere Uniunea si tehnologia secolului 21.
Reportaj difuzat de Protv in emisiunea Romania, te iubesc! din 31 mai 2009.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
