Ziarul de Duminică

REPORTAJ / Adevarurile sunt amare

REPORTAJ / Adevarurile sunt amare
15.04.2009, 14:41 25

Politica ceausista a fost una cinica si are in continuare sustinatori cinici. Si-au mai diluat discursurile, nu mai apara un sistem, ci oamenii sistemului. Este clar ca nici unul nu mai doreste o revenire la ceea a fost, pentru ca este la fel de clar ca acum o duc mult mai bine decât pe vremea lui Ceausescu: calaresc o intreaga tara nu din postura de slujbasi ci de patroni miliardari, stiind sa foloseasca in scop propriu toate binefacerile democratiei si libertatilor. Au oamenii lor in structurile de conducere, in Parlament si Guvern, in Procuratura, Justitie si Politie. Daca nu sunt patroni de presa au o imensa influenta asupra presei. Nu mai au nici macar teama de altii mai puternici decât ei, cum era pe vremea comunista. De la gainari pâna la marii corupti, cu totii fac galagie când sunt prinsi cu mâta-n sac, clamând principii, drepturi si declarându-se victime ale jocurilor politice. Daca nu ei direct – sunt foarte multi care stau ascunsi in spatele câte unui om de fatada, nu apar pe la televiziuni, uneori nici in acte nu apar, dar ei sunt adevaratii stapânitori ai unor afaceri colosale –, atunci prin rude sau apropiati, au privatizat afacerile statului de pe postura de oamenii ai locului. Câstigatori ai acestor douazeci de ani sunt, nu chiar atât de paradoxal, cei care au stat pe loc, de fapt la locurile lor, acolo unde ii pusesera partidul si securitatea: conduceri de intreprinderi, directori prin comert, sefi de restaurante sau hoteluri, directori prin comertul exterior. Mi-e greu sa gasesc câtiva miliardari din România de azi care sa o fi pornit pe cont propriu, de la zero, cum se spune. Câti nu si-au facut averi colosale preluând fostele servicii comerciale ale intreprinderilor, botezându-le cu ceva "impex" (import-export, cum s-ar zice intr-o economie de piata) fara ca macar sa aiba vreun sediu. Foloseau nu numai birourile, ci si aceleasi telefoane (alea cu "interioare"), acelasi mobilier si aceiasi tovarasi ca verigi de legatura din strainatate. Doar ca profitul, rezultat din miscarea hârtiilor, era trecut in buzunar propriu, intreprinderile falimentând intr-o veselie. Dupa ce n-au mai avut ce vinde din productie, au cumparat pe nimic intreprinderea, au darâmat-o si au vândut terenul. Pe mii de euro metrul patrat!

România de dinaintea lui ’89 era un teritoriu al saraciei si terorii. Cu greu voi putea uita ultimele toamne anterioare caderii comunismului. Se adunau legumele si porumbul de pe câmpuri. Pe sosele, dar si la intrarile in orase, fosgaiau masinile militiei, securitatii si partidului. Românii erau perchezionati ca borfasii: in portbagajele masinilor, in sacose, in genti. Pentru o traista de gogonele (ce sa mai vorbesc de niste gogosari sau castraveti) si câtiva stiuleti de porumb faceai puscarie. Oamenii lui Ion Dinca (Teleaga, adica "te leaga" pe loc!) erau necrutatori in apararea averii poporului! Pe ruta inversa, cei gasiti cu mai multe pâini cumparate de la oras erau condamnati ca speculanti. La "Ziua recoltei", piata Obor era intesata de fructe si legume daca venea Ceausescu, fructe si legume ce dispareau imediat dupa ce el pleca, in timp ce oamenii se intorceau acasa cu sacosele goale. Se intorceau la aceleasi cozi interminabile la lapte, la pâine, la pungile de oase si legume pentru ciorba, la ratia de 250 de grame de brânza de persoana pe saptamâna. De aceea, nu m-a induiosat cartea lui Gheorghe Florescu si nici nu m-am indignat - vai! - de metodele de anchetare sau de conditiile de detentie. Domnul Florescu nu facea parte (si nici ceilalti pe care ii caineaza) din România reala, din România mea, România cozilor, "nechezolului", "fratilor Petreus", "adidasilor" (copitelor de porc), a crevetilor râncezi din cârciumi, ratiilor, umilirii. Dar nu numai mâncarea – atâta câta era - se dirija, se dosea pentru piata neagra a trocurilor, ci si produsele casnice, tesaturile (oho, ca sa faci rost de niste perdele de Pascani, trebuia sa fii in cercul celor alesi, insemna sa faci parte din nomenclatura).
Se dadeau de sub tejghea ace de pescuit, ventile si lanturi de biciclete, pahare de sticla, ibrice si chiar papiote de ata colorata sau ace de siguranta. Speculând aceasta saracie, s-au adunat averi colosale chiar si in acei ani de catre descurcaretii din comert. Citesc ca Gheorghe Stefanescu avea un mizilic de 19 kg de aur in vremea când iti trebuia o aprobare speciala ca sa cumperi doua verighete de 3-5 grame de aur fiecare! Multi il caineaza pe omul cu 8 clase si geniu al vinului. Care geniu? Nu-i nici o mare genialitate sa cumperi doua calitati de tuica sau vin, sa le amesteci, sa trântesti niste prafuri si apa in ele si sa le vinzi numai la calitatea superioara. Obladuiti de activisti si securisti (la depozitele lui Stefanescu, ca si in magazinele celor aflati sub protectie, nu calca picior de controlor obisnuit, iar daca se hazarda vreunul, era imediat pârât sefilor), pozeaza acum in victime ale regimului. Partea cea mai proasta este ca isi afla si sustinatori si chiar adulatori. Au aparut carti ale securistilor si turnatorilor. Toate dupa aceeasi schema: ei erau niste omenosi fata de "aia" care uite ce faceau! Si noi jubilam de placere ca ni se spune adevarul, le laudam cartile, le umflam tirajele: nu e fictiune, nu e document, e marturisire, e autentic, tovarasi!

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO